Agenţii de pază de la metrou nu pot da amenzi pentru nepurtarea măștii.
Agenţii de pază de la metrou au datoria de a verifica purtarea corectă de către călători a măştilor de protecţie şi de a-i atenţiona atunci când este cazul, însă sancţionarea contravenţională a celor care nu respectă regulile de prevenţie se face numai de către organele de ordine publică, menţionează compania Metrorex într-un comunicat remis miercuri.

„Agenţii de pază au obligativitatea de a verifica purtarea corectă a măştilor de protecţie şi de a atenţiona călătorii atunci când este cazul. (…) Însă, sancţionarea contravenţională a celor care nu respectă regulile de prevenţie se face doar de către organele de ordine publică. Cetăţenii pot face un apel civic către ceilalţi călători la respectarea măsurilor, inclusiv cu sesizarea organelor de ordine publică abilitate (Jandarmeria şi/sau Poliţia Metrou)”, se arată în comunicatul Metrorex.
Mai mult, compania spune că mulţi călători îşi dau jos masca de protecţie după urcarea în tren sau o poartă necorespunzător, în urma relaxării restricțiilor împotriva COVID.
„Din nefericire, în urma măsurilor de relaxare a restricţiilor, mulţi călători tind spre nepurtarea măştii sau purtarea necorespunzătoare a acesteia.
Odată trecuţi de filtrul de control de la turnicheţi, sau urcaţi în tren, îşi dau jos masca de protecţie. Pe de altă parte, comportamentul călătorilor în mijloacele de transport în comun trebuie să se supună şi regulilor de politeţe şi responsabilitate civică. (…)
Măsura obligativităţii purtării măştii de protecţie a fost instituită odată cu trecerea de la starea de urgenţă la starea de alertă, prin Hotărârea nr 24/14.05.2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel naţional şi a măsurilor de prevenire şi control al infecţiilor, în contextul situaţiei epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2.
Fiecare cetăţean are obligaţia respectării măsurilor impuse, inclusiv a purtării măştii de protecţie în mijloacele de transport public, nerespectarea acestora conducând la sancţionarea contravenţională de către organele de ordine publică, în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, precizează Metrorex în comunicat.
„De asemenea, călătorilor li se solicită permanent, prin instalaţia de sonorizare a staţiilor, păstrarea distanţei sociale şi purtarea măştilor de protecţie. Aceleaşi informaţii se regăsesc la infochioşcuri, pe afişele din trenuri si pe site-ul oficial al Metrorex.
Siguranţa călătorilor rămâne principalul nostru obiectiv şi vă asigurăm, pe această cale, că ne adaptăm reglementărilor autorităţilor din domeniu.
În această situaţie fără precedent, echipa Metrorex depune toate eforturile pentru siguranţa şi confortul dumneavoastră, însă pentru a reuşi este nevoie de bunul simţ civic cultivat al fiecărui cetăţean în parte!”, se mai spune în comunicat.
Alexandra Badea
Pe news24.ro, Alexandra Badea scrie la rubricile Economie, Politică și Externe. Toate articolele →
Citește și
Registrul Comerțului lucrează în „regim de avarie”, spune ministrul Justiției. Sindicatul reclamă peste 210.000 de cereri nesoluționate
Pirochim Victoria ar putea plăti penalități dacă întârzie plățile pentru fabrica de pulberi
Cum verifici publicul unui site de știri înainte să plătești pentru un articol de prezentare
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPony
Audi A8 a ieșit din producție după 32 de ani. Cumpărătorii mai pot alege doar din stoc
Bravonet
Alina Eriko s-a împăcat cu fostul iubit și locuiește la el, spune mama ei
Lyla
Cum îți dai seama de ce te simți epuizată în relație, deși partenerul nu a greșit cu nimic
Revista Ioana
Husa completă a unității exterioare de aer condiționat poate reține umezeala și strica compresorul la pornire
Financiarul
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată din cauza unei defecțiuni
Dolce Sport
FC Botoșani a egalat Oțelul Galați la ultima fază, 1-1 în ultimul meci al turului