Nemulțumit de implicarea aliaților europeni în conflictul SUA-Israel-Iran, președintele american Donald Trump, acum în vârstă de 79 de ani, a reiterat mai vechea amenințare privind ieșirea Americii din Alianța Nord-Atlantică. Noua Strategie de Apărare Națională a SUA, publicată în ianuarie 2026, confirmă această direcție, reducând rolul Americii în NATO la cel de furnizor de arme pentru europeni, cărora le revine datoria autoapărării.
Sabotaj din interiorul Alianței
Deși există o lege (DDAA 2024, secțiunea 1250A) care interzice președintelui să retragă unilateral SUA din Tratat fără aprobarea a două treimi din Senat sau un act al Congresului, lucrurile stau puțin diferit în practică. Trump vehiculează o nouă doctrină, conform căreia președintele poate retrage țara din orice tratat fără consultări. Chiar dacă o retragere formală este improbabilă din cauza costurilor politice, nimic nu-l împiedică pe liderul de la Casa Albă să saboteze NATO de câte ori are ocazia.
Iar acțiunile sale, de la insultele la adresa aliaților tradiționali la contorsionismul geopolitic, au banalizat deja o atitudine care scade influența americană la nivel global.
Europa, forțată să se descurce singură
Ca răspuns, europenii au relansat industria de apărare și au bugetat-o corespunzător, programul SAFE căutând acum să evite suprapunerile operaționale. Numai că, dincolo de cifre, efectul cel mai grav al acțiunilor lui Trump este că Articolul 5 – esența NATO – nu mai e luat în serios nici de potențialii beneficiari, nici de Federația Rusă. America nu va fi mai puternică dacă rămâne singură, un fapt dovedit în Golful Persic, unde orice acțiune americană „ia plumb în aripi fără o coordonare strictă cu europenii”.
Ideea retragerii graduale a SUA din spațiul european nu mai e o simplă ipoteză de lucru. A devenit o certitudine pe care liderii statelor membre UE o introduc în toate planificările politico-militare.
Ce înseamnă pentru România
Pentru București, implicațiile sunt directe și masive. Guvernele trebuie să se acomodeze rapid cu ideea că bugetul Apărării va atinge 3-4% din PIB și, poate la fel de important, că trebuie eliminată corupția din sfera achizițiilor militare. E drept că modernizarea forțelor noastre armate pe tiparul Războiului Rece e abia la început, ceea ce permite o ajustare a politicii de achiziții fără pagube majore.
Natura conflictului s-a schimbat. Se pare că nimeni nu mai are timp (sau motorină) pentru prea multe tancuri. Războiul a devenit „postmodern”, flexibil și mai puțin costisitor, bazat pe drone și inteligență artificială. Ucraina, de exemplu, a semnat deja contracte pe zece ani cu statele arabe din Golf pentru cooperare în producția de drone, un pas pe care și România ar trebui să-l facă rapid.
Marea Neagră, prioritate zero
Schimbarea de paradigmă este totală.
În acest context, va fi momentul să construim, alături de turci și bulgari, o adevărată forță de descurajare la Marea Neagră. Acolo este interesul major al Moscovei încă de la Ecaterina a II-a și tot acolo avem de apărat nu doar portul Constanța, ci și rezervele de gaz din subsolul nostru maritim (un zăcământ strategic). Pentru o acțiune curată și consecventă, reforma statului și primenirea clasei politice actuale reprezintă doar primul pas.
Situația geopolitică din 2026 demolează rapid dogme aparent intangibile. Mă întreb însă dacă țara celor mai bogate cutii de pantofi e capabilă de așa ceva.
