Bateristul Fleetwood Mac s-a însurat a cincea oară la 78 de ani
Mick Fleetwood, legendarul baterist al trupei Fleetwood Mac, s-a căsătorit pentru a cincea oară la vârsta de 78 de ani. Aleasa sa este Elizabeth Jordan, iar cei doi se află în prezent în luna de miere în Tahiti, departe de ochii presei.

Cine este noua doamnă Fleetwood
Elizabeth Jordan, noua soție a muzicianului, este o fostă profesoară din New York. Ea este și co-director al fundației caritabile de muzică pentru tineri a lui Fleetwood. Potrivit informațiilor, cei doi s-ar fi cunoscut în cursul anului 2020.
Un istoric amoros demn de un rockstar
Dar cine este, de fapt, Mick Fleetwood dincolo de tobe? Ei bine, viața sa amoroasă reflectă perfect istoria tumultuoasă pentru care trupa sa a devenit celebră. La 78 de ani, muzicianul a ajuns la a cincea căsătorie, dar, stai puțin, cu doar a patra soție. Cum vine asta?
E simplu, pe una dintre ele a luat-o de nevastă de două ori.
Prima soție, două căsnicii și o aventură celebră
Prima sa soție a fost modelul Jenny Boyd, cu care a avut și două fiice. Iar relația lor a fost una cu năbădăi, ca să spunem așa, ducând la două căsătorii și două divorțuri. Lucrurile s-au complicat și mai mult din cauza aventurilor de ambele părți, una dintre ele implicând-o chiar pe colega de trupă a lui Fleetwood, celebra Stevie Nicks.
De la prietena lui Nicks la căsnicia de 20 de ani
După dubla despărțire de Boyd, Fleetwood s-a căsătorit cu Sara Recor, care era, culmea, o prietenă a aceleiași Stevie Nicks. Nici această căsnicie nu a durat. A urmat apoi Lynn Frankel, femeia cu care a avut cel mai lung mariaj al său (două decenii) și care i-a dăruit două fiice gemene, punând, pentru o vreme, capăt șirului de despărțiri.
Ștefania Nistor
Pe news24.ro, Stefania Nistor scrie la rubricile Actual, Externe și Politică. Toate articolele →
Citește și
Violența domestică a dus la 46.741 de sesizări la poliție în nouă luni. Instanțele au emis 13.049 de ordine de protecție
Frunzele și crengile de aruncat, arse în curte, pot aduce amenzi de până la 45.000 de lei
Anexa sub 60 cm de hotar cere acordul vecinului la notar, dacă se aplică această limită. Acordul nu ține loc de autorizație
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Financiarul
Binance anunță că active furate de circa 3 miliarde de dolari au fost blocate, nu recuperate
Dolce Sport
Petre Grigoraș a primit cartonașul roșu după ce a intrat pe teren la pauză. Mingea intrase în poartă după fluier
GetPony
Tesla afișează abonamentul de asistență la condus la 99 de euro pe lună, dar nu listează România printre piețele unde îl oferă
Bravonet
„Teambuilding 2” are nevoie de peste 300.000 de spectatori ca să-și acopere costurile, estimează producătoarea
Lyla
Poliția de Frontieră a găsit 3.281 de flacoane pentru injecții la Calafat. Ce verifici înainte de o injectare estetică
Revista Ioana
Lumina Park din Grădina Botanică București rămâne deschis până la miezul nopții de Halloween