„Cea mai nordică insulă a lumii”,
„Nu a fost intenția noastră să descoperim o nouă insulă”, a precizat Morten Rasch, explorator polar și șef al staţiei de cercetare arctice Arctic Station din Groenlanda „Am mers acolo pentru a colecta probe.”

Oamenii de știință au descoperit cea mai nordică insulă a lumii în timpul unei expediții, în apropierea coastelor Groenlandei, din greșeală, notează independent.co.uk.
La început, oamenii de ştiinţă au crezut că au ajuns la Oodaaq, o insulă descoperită de o echipă daneză în anul 1978. Însă, abia mai târziu, după ce au verificat locaţia, şi-au dat seama că au vizitat o altă insulă, aflată la 780 de metri spre nord-vest.
“Toată lumea a fost fericită că am găsit ceea ce credeam că era insula Oodaaq”, a afirmat antreprenoarea elveţiană Christiane Leister, care a pus bazele Fundaţia Leister, finanţatoarea expediţiei.
“Aduce puţin cu exploratorii din trecut, care credeau că au ajuns într-un anumit loc, dar care dădeau, de fapt, peste un loc total diferit”, a spus ea.
Insula ar putea fi denumită, așa cum recomandă cei care au descoperit-o, “Qeqertaq Avannarleq”, adică “cea mai nordică insulă”
De asemenea, mica insulă, care are o lăţime de circa 30 de metri şi o altitudine maximă de aproape trei metri deasupra nivelului mării, este acoperită cu nisip de pe fundul mării, pământ şi roci, lăsate în urmă de gheţarii în mişcare.
Mai mult, Rene Forsberg, profesor şi director al departamentului de geodinamică de la Institutul Naţional Spaţial din Danemarca, a adăugat că zona de la nord de Groenlanda are unul dintre cele mai dense straturi de gheaţă marină polară, cu toate că, în această vară, gheaţa avea 2-3 metri grosime în comparaţie cu 4 metri când a vizitat zona prima dată, în cadrul expediţiei care a descoperit Oodaaq, în 1978.
Dar, orice speranţă de extindere a teritoriului în Arctica depinde de natura zonei, dacă aceasta este o insulă sau o suprafaţă care poate să dispară din nou. O insulă ar trebui să rămână deasupra nivelului mării în timpul fluxului.
″Îndeplineşte criteriile unei insule”, a menţionat Forsberg. “Este, în prezent, cel mai nordic pământ din lume”, a spus el.
Dar, Forsberg, consilier al guvernului danez, a precizat că este puţin probabil ca acest lucru să modifice teritoriul oficial al Danemarcei de la nord de Groenlanda.
“Această mică insulă vine şi pleacă”, a mai adăugat el.
Andreea Ionescu
Pe news24.ro, Andreea Ionescu scrie la rubricile Externe, Știință și Politică. Toate articolele →
Citește și
Munca la distanță din Bali cere venituri de 60.000 de dolari pe an pentru viza E33G. Ce acte sunt necesare
Cum se organizează un weekend pe Valea Doftanei, de la drumul din București la cazare și regulile de vizitare
Cum se explorează Via Danubiana pe jos sau cu bicicleta și ce porțiuni din ruta de 1.075 de kilometri sunt amenajate
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce Sport
Universitatea Craiova bate Sepsi cu 5-0 și se apropie la un punct de Dinamo
GetPony
Euro 7 se aplică în două etape din 29 noiembrie 2026. Ce reguli aduce pentru mașinile noi și bateriile lor
Bravonet
Fontaines D.C. vin pentru prima oară în România, în capul afișului la Summer Well 2027
Lyla
Ce faci dacă un câine a mâncat ceva toxic. Chiar și un singur strugure poate provoca probleme renale grave
Revista Ioana
Cum recunoști ploșnițele de pat și ce faci imediat ca să nu se răspândească în casă
Financiarul
Fashion Days deschide Black Friday pe 1 noiembrie cu ieftiniri promise de maximum 90%