Digitizarea în sectorul fitness, o necesitate nu doar un moft

Trendul digitizării care a prins avânt în timpul pandemiei a cuprins chiar și sectorul fitness din România. Chiar dacă o sală de fitness este un business ce se bazează pe interacțiunea directă, asta nu înseamnă că nu se pot digitiza o mulțime de operațiuni.

Tocmai pe asta mizează UPfit.cloud, o companie IT din Timișoara care a dezvoltat o platformă special creată pentru sălile de fitness. Inițial, a fost un software pentru gestionarea membrilor și a abonamentelor vândute, dar, de-a lungul celor 8 ani de dezvoltare, UPfit.cloud s-a transformat într-un ecosistem de soluții digitale care rezolvă toate provocările cu care se confruntă managerii de săli de fitness.

Automatizare simplă și eficientă

Principalul beneficiu al platformei UPfit.cloud este fără îndoială automatizarea. Mai exact, platforma face singură toate acele task-uri care oricine care lucrează în domeniu știe cât sunt de plictisitoare și cât timp ocupă. Astfel, operațiunile principale se pot face în doar câteva secunde, iar angajații au mai mult timp să se ocupe de ceea ce contează cu adevărat – experiența membrului la sală.

Prima operațiune care a fost eficientizată a fost chiar vânzarea de abonamente la recepție. Astfel, prin platforma UPfit.cloud se poate vinde un abonament nou în mai puțin de 1 minut. Check-in-ul membrilor durează câteva secunde, astfel încât intrarea și ieșirea membrilor din sală este extrem de rapidă și nu se formează cozi.

”Încă de la început, am observat că principalele dureri ale managerilor se pot rezolva extrem de simplu, ba chiar se pot automatiza. Plecând de la aceste probleme și de la feedback-ul managerilor și operatorilor de fitness am dezvoltat platforma UPfit.cloud, astfel încât să fie cu adevărat utilă cluburilor de fitness. Nu am vrut să facem o colecție de butoane și funcționalități care nu-i ajută cu nimic. Așadar, am văzut care sunt problemele majore de gestiune și pentru fiecare am creat o soluție digitală”, explică George Damian, CEO și co-fondatorul UPfit.cloud.

Odată soluționate aceste probleme, echipa UPfit.cloud a încercat să găsească unelte digitale care să ajute sălile de fitness să se și dezvolte și să-și mărească mai ușor numărul de membri.

Știu din experiență că atunci când nu mai trebuie să pierzi vremea cu tot felul de task-uri mărunte, dar care trebuie rezolvate, și nu te rătăcești printr-o mulțime de documente în xls. și rapoarte incomplete, ai timp să te gândești cu adevărat la afacerea ta și cum o poți face să crească. Ei bine, acesta este rolul digitizării și automatizării – să-ți acorde timp să pui la punct strategii de dezvoltare și planuri de lungă durată”, explică George Damian.

Servicii online și pentru membri

Bineînțeles, și experiența membrilor la sală se poate digitiza cu ușurință astfel încât nici ei să nu piardă vremea cu diverse operațiuni și să se poată concentra pe antrenamentele lor. Acesta a fost pasul major pe care compania timișoreană l-a făcut în urmă cu cinci ani, când s-a axat și pe uneltele digitale ce pot fi oferite membrilor. În doar câțiva ani au lansat aplicații de mobil pentru membrii și antrenori, un portal online și funcționalitatea ce mai apreciată de operatori și membrii deopotrivă – o platformă de vânzări online pentru abonamente.

Astfel, membrii pot să-și gestioneze toată activitatea la sală, de la rezervări online la clase de grup, la reînnoirea abonamentului direct din contul său.

Aproape fiecare dintre clienții noștri a fost sceptic atunci când i-am propus să ofere membrilor aplicația de mobil sau să înceapă să vândă abonamente online. Ei bine, la fiecare club care a implementat servicii online, rata de adopție a fost surprinzătoare. Membrii sunt pregătiți și își doresc să facă totul online și să nu mai apeleze la recepție pentru orice detaliu. Acum clienții noștri au ajuns să vândă abonamente recurente, ce se reînnoiesc automat, iar banii sunt transferați de pe cardul membrului, fără ca el să-și mai bată capul cu reînnoirea. Astfel am automatizat complet reînnoirea abonamentelor”, spune Alexandru Pintilie, CTO UPfit.cloud.

Experiență alături de liderii industriei

Compania UPfit.cloud are peste opt ani experiență în industria fitnessului din țara noastră. Primul client, alături de care UPfit.cloud s-a dezvoltat în tot acest timp, este chiar World Class România, liderul în fitness în România. UPfit este softul de administrare utilizat de cele 41 de cluburi pe care World Class le deține în țara noastră.

 

În prezent, platforma UPfit.cloud este utilizată de peste 130 de săli și centre de fitness din România și Serbia, printre care se numără lanțurile Stay Fit Gym,  18Gym, 700 Fit Club, Sweat Concept, Smartfit, Non Stop Fitness, Nextfit și nu numai.

Citește și
Loading...
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.