Eficientizarea energetică și soluțiile de a implementare
În sensul său larg, termenul de eficiență energetică face referire la toate modalitățile prin care un consumator poate obține beneficii precum lumină, încălzire, mișcare etc. cu un consum mai mic de energie. Unul dintre cele mai importante beneficii ale eficienței energetice este reducerea costurilor. Acest aspect crește interesul consumatorilor pentru soluții de eficientizare energetică.
Din același motiv, a crescut popularitatea automobilelor eficiente, becurilor economice, practicilor industriale perfecționate, izolarea îmbunătățită a caselor, precum și o gamă întreagă de alte tehnologii care au ca scop principal eficientizarea energetică.
În același timp, consumatorii de energia nu pot beneficia de aceste soluții dacă au un sistem de distribuție a energiei standardizat, deoarece nu au posibilitatea tehnică de a face astfel de schimbări în instalația electrică.
Când vorbim de beneficii, eficiența energetică oferă și un grad sporit de confort, pe lângă beneficiile de ordin financiar.
Cu toate acestea, un beneficiu total presupune adoptarea unor măsuri de eficientizare energetică prin care întregul sistem electric este regândit, indiferent că vorbim de aparatele electrocasnice sau de locuința în sine.
De exemplu, pentru consumatorii casnici, izolarea exterioară a unei case presupune o investiție inițială destul de mare. Totuși, pe termen lung, se vor face economii, deoarece locuința nu va necesita un sistem de încălzire cu un consum ridicat de energie. În final, energia consumată pentru încălzire poate fi de 3 ori mai mică decât cea inițială. Dacă la sistemul de izolare se adaugă și un sistem de ventilație eficient, energia necesară încălzirii poate fi chiar de 10 ori mai mică.
Eficientizarea electrică pentru persoane juridice
Un interes aparte pentru soluțiile de eficientizare energetică îl au, însă, persoanele juridice.
La nivel european, mii de clădiri, locuințe sau sedii de companie, au beneficiat de măsuri de eficiență energetică în ultimii 10 ani.
În cadrul serviciilor de eficientizare, marile companii care activează în industria energiei electrice pun la dispoziție echipe de specialiști care analizează nevoia fiecărui client în parte. Astfel, totul începe cu o analiză precontractuală pe care anumite companii o oferă gratis. Rolul acestei analize este acela de a descoperi cea mai bună soluție pentru nevoile clientului, dar și de a asigura un suport permanent pe întreaga perioadă contractuală.
Persoanele juridice care caută soluții de eficientizare energetică sunt sfătuite să caute o companie cu un portofoliu bogat și semnificativ. Acesta trebuie să includă parteneriate cu renume, dar și proiecte deosebite, încheiate cu succes.
Companiile de top din domeniul energetic oferă gratuit consultanță pentru documentarea și solicitarea avizului tehnic de racordare, dar și multiple alte soluții pentru a eficientiza alimentarea cu energie electrică în cele mai bune condiții.
Experiența este un factor esențial în alegerea unei companii care poate furniza cele mai bune servicii de eficientizare energetică. O experiență acumulată în decursul a mai mult de 10 de ani de activitate înseamnă că o echipă este capabilă să creeza și să ofere clienților săi sisteme de măsură inteligente, care pot ușura gestionarea activității energetice și pot duce la o reducere a costurilor.
Soluții de eficientizare de la Nova Power & Gas
Nova Power & Gas este o companie românească cu o experiență de peste 10 ani în industria energiei electrice și a gazului.
Pe lângă serviciile de distribuție și furnizare, eficientizarea energetică oferită de NovaPG reprezintă o soluție pentru consumatorii care vor să își desfășoare activitatea într-un mod mai economic și mai prietenos față de mediul înconjurător.
Aceste servicii pot fi solicitate oricând și includ consultanță gratuită pentru documentarea și solicitarea unui aviz tehnic de racordare, alături de multe alte soluții pentru alimentarea cu energie electrică în condiții optime pentru toate tipurile de consumatori.
Andreea Ionescu
Pe news24.ro, Andreea Ionescu scrie la rubricile Externe, Știință și Politică. Toate articolele →
Citește și
Ce semnifică un buchet de flori albe?
Talent insecticid în livadă: ce dăunători prinde, doza la 10 l apă și timpul de pauză
Cât de importantă e acoperirea evenimentelor crypto din România?
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPony
Unde poate circula trotineta electrică și ce reguli sunt propuse pentru cască
Bravonet
Ian cere iertare după ce a urinat în timpul concertului de la Arenele Romane
Lyla
Poți face gratuit teste pentru boli de ficat în București și Ilfov, inclusiv fără asigurare medicală
Revista Ioana
Cum pregătești un sos dens din 3 kilograme de roșii. Metoda lui Claudio Del Principe, fără blender
Financiarul
Operatorii din Portul Constanța cer deblocarea Dunării pentru a limita pierderile
Dolce Sport
Sepsi și Csikszereda au pierdut finanțarea privată și caută bani pentru a continua în 2027