Epidemia tăcută: izolarea tinerilor în cele trei etape ale „hikikomori”

Președintele asociației Hikikomori Italia, psihologul Marco Crepaldi, estimează că aproximativ 200.000 de adolescenți italieni se confruntă cu acest tip de retragere socială extremă, iar numărul lor este în continuă creștere.

Cele trei etape ale izolării „hikikomori”

Fenomenul se desfășoară gradual, în trei etape distincte. Prima este faza pre-hikikomori, marcată de absențe frecvente de la școală, refuzul de a participa la activități sportive sau la ieșiri cu prietenii.

A doua etapă apare atunci când adolescentul renunță complet la școală, iar părinții, încercând să găsească soluții, recurg uneori la metode greșite – precum limitarea accesului la internet sau pedepse dure. Specialiștii subliniază că, în realitate, este nevoie de sprijin psihologic și de programe educaționale personalizate.

Ultima etapă este cea mai gravă: izolarea completă. Comunicarea cu familia se rupe, iar tânărul ajunge să îi perceapă chiar și pe părinți ca surse de anxietate comparabile cu lumea exterioară.

Cine este cel mai afectat: băieți vs. fete

„Opt din zece părinți care ne contactează au fii închiși în cameră. Fetele există, dar izolarea prelungită apare predominant în rândul băieților”, explică Crepaldi.

Modelul de viață al acestor tineri este asemănător: dorm ziua, rămân treji noaptea și petrec ore întregi online, între jocuri video și rețele sociale. În cazurile severe, evită chiar și interacțiunea minimă cu familia. „Mulți dorm peste zece ore pe zi, ca o formă de evitare a realității, iar depresia este frecvent asociată”, adaugă psihologul.

Presiunea academică, anxietatea socială și influența toxică a mediului digital sunt factori care accelerează apariția sindromului, potrivit Corriere della Sera.

„Hikikomori” apare mai ales în țările dezvoltate, unde familiile sau statul pot susține financiar un tânăr inactiv pentru o perioadă lungă. Structura familială modernă, combinată cu protecția excesivă a părinților, contribuie la adâncirea izolării.

Profesorii sunt adesea primii care observă semnele, cum ar fi dificultățile de socializare, anxietatea accentuată la ore sau lipsa constantă de interes pentru activități. Intervenția timpurie poate face diferența, însă lipsa de informare și stigmatul social fac ca multe cazuri să fie descoperite abia în fazele avansate.

Sursa: financiarul.ro