Iată ce tipuri de investiții să faci pentru un viitor mai bun

370

Investițiile nu sunt una dintre cele mai preferate activități de către români iar acest lucru se datorează faptului că nu avem suficiente informații despre cât de mult ne poate schimba viitorul un asemenea obicei.

Există foarte multe metode prin care îți poți investi banii, adică să îi faci să lucreze pentru tine, pentru ca tu să te bucuri de mai multă libertate în viitor. Deși mulți dintre noi credem că investițiile sunt doar pentru cei care dețin deja bugete impresionante, de fapt lucrurile nu stau tocmai așa.

Investițiile financiare ar trebui făcute de orice persoană, indiferent de venitul pe care îl are, iar asta presupune ca o mică parte din fiecare venit lunar să se îndrepte spre acest sector. Investițiile au un sens, pe termen lung, de aceea este indicat să atribui o sumă în fiecare lună, care să nu îți dezechilibreze bugetul și care să poată să îți aducă mai mulți bani pe termen lung.

Există anumite perioade în care avem parte de un bonus, de o mărire de salariu sau de o primă iar aceste sume de bani, ți-ar fi mult mai de folos dacă le redirecționezi către investiții și nu către cheltuieli.

Hai să vedem în ce poți investi aceste sume de bani, pentru a-ți asigura un viitor mai bun, în care să nu mai depinzi de salariul fix pe care îl primești acum.

 

Investiții la bursă

            Investițiile la bursă sunt cu siguranță un tip de investiții care îți pot asigura un venit pasiv, dacă știi cum să faci aceste investiții.

Orice investiție necesită o informare în prealabil iar acum există foarte multe instrumente inteligente și aplicații sau chiar brokeri care te pot ajuta în acest sens.

Deci, a nu investi pentru că nu știi, nu este un motiv să nu o faci. Ai două variante, fie înveți pe cont propriu să îți formezi acest obicei, fie apelezi la specialiști.

 

Investiții in criptomonede

Știm deja că foarte mulți oameni sunt investitori în criptomonede și că această piața este în continuă dezvoltare. Chiar dacă criptomoneda este o moneda volatilă, extrem de mulți oameni au făcut bani frumoși din asta, și tot mai multe proiecte de viitor se bazează pe tranzacțiile cu criptomonedele în special cele din spațiul metaverse.

Învață de pe ProfitPoint.ro cum să tranzacționezi în domeniul crypto, pentru a-ți crea un viitor diferit, începând de acum.

 

Investiții în imobiliare

Există foarte mulți oameni care dețin anumite sume de bani și preferă să îi țină în conturi bancare pentru a primi o dobândă care nu acoperă nici măcar inflația. Acesta nu este cu siguranță o modalitate bună de a-ți multiplica banii.

Dacă ai o sumă mai mare de bani pusă deoparte și ai vrea să ai parte de un venit pasiv produs de această, fără a face un efort prea mare cu studiul, imobiliarele sunt soluția pentru tine.

Profitul pe care îl poți avea din imobiliare va fi cu siguranță mult mai mare, decât dacă alegi să îți pui banii într-un cont. Aici ne referim la achiziția unei proprietăți și la închirierea ei dar și la tranzacționare, dacă vrei să mergi la un alt nivel.

 

Fonduri mutuale

Fondurile mutuale sunt fonduri în care oamenii sau companiile pot investi în diverse instrumente financiare precum acțiuni, obligațiuni sau titluri de stat.

Investiția în fondurile mutuale se face prin cumpărarea de unități de fond care sunt echivalentul acțiunilor la societatea pe acțiuni.

Valoarea unității de fond se determină zilnic și este calculată ca raport între valoarea netă a activelor fondului și numărul de unități de fond emise.

Fondurile mutuale se împart în 3 categorii în care poți investi: fonduri pe acțiuni, pe obligațiuni și fonduri monetare.  De asemenea există și anumite fonduri mixte, unde se pot face diferite combinații.

 

Titluri de stat

Titlurile de stat sunt instrumente financiare prin care tu împrumuți statul cu bani pentru o perioadă de timp. Primești în schimbul acestei investiții dobânzi anuale, care sunt, în mare parte neimpozabile.

Statul se folosește de bani pentru a acoperi anumite deficiențe bugetare sau pentru a finanța anumite proiecte de dezvoltare.

Acest tip de investiții sunt relativ printre cele mai sigure tipuri de investiții.

           

Citește și
Spune ce crezi