Un fermier din Olt, întors acasă după 9 ani petrecuți în fermele din Anglia, se lovește de realitatea dură a agriculturii românești. Liviu Moraru a pornit o afacere cu răsaduri și legume alături de părinți, dar a descoperit pe pielea lui de ce lucrurile nu funcționează ca afară: lipsa depozitelor, o piață imprevizibilă și un sprijin aproape inexistent pentru producători.
Peste 60 de zile de muncă pentru un răsad
Producerea răsadurilor este un proces migălos, care durează mai bine de 60 de zile. Plantele necesită îngrijire constantă, de la semănare până ajung la maturitatea necesară pentru a fi plantate în solarii sau grădini. „Punem semințele mai întâi în niște alveole mult mai mici. Folosim căldură, niște rezistențe la curent. Apoi, când se dezvoltă, le repicăm în alveole mai mari”, explică fermierul.
Numai că rentabilitatea este din ce în ce mai mică. Costurile au explodat, dar prețurile de vânzare au rămas pe loc. „Răsadurile sunt un produs bun, dar vânzarea e pe perioadă scurtă. Începe să nu mai fie atât de rentabil, pentru că avem cam aceleași prețuri și totul s-a scumpit: alveole, turbă, încălzire, iar lumea se uită să le cumpere tot ca înainte”, spune Liviu Moraru. În piață, un răsad de castraveți costă 3 lei, ardeiul 1,5 lei, iar roșia 2 lei firul.
Anul acesta, vremea rece a complicat totul.
Vânzările au fost întârziate, deoarece oamenii se tem să planteze prea devreme. „Acum vindem pentru solar, dar în curând, pe la 1 mai, o să înceapă să pună și în grădină. Lumea se ferește să dea bani să le pună de două ori, preferă să aștepte să se încălzească”, adaugă el. O mare parte din marfa sa ajunge în piețele din Ardeal (în special în zona Făgăraș), unde mama sa a reușit să câștige încrederea clienților.
Ce a văzut în fermele din Anglia
După 9 ani petrecuți într-o fermă de 250 de hectare din Anglia, unde a ajuns prima oară ca student prin programul „Work and Travel”, Liviu a văzut un model de business complet diferit. Acolo, organizarea și viziunea pe termen lung făceau legea. V-ați gândit vreodată cum se descurcă fermierii din Vest cu surplusul de marfă?
Ei bine, au soluții. „Fermierii de acolo în fiecare an se dezvoltă. Le era greu să comercializeze și lor, dar aveau depozite. Găseau ce să facă cu căpșuna respectivă: făceau șampoane, săpunuri, dulcețuri, o exportau. Dar eu ce să-i mai fac la roșia mea? Nu pot să o țin nici o săptămână, n-avem depozite, n-avem soluții”, povestește cu amărăciune fermierul.
„Englezul o lua pe a lor, chiar dacă era mai scumpă”
Dincolo de logistică, o altă lecție importantă a fost cea a patriotismului economic. În supermarketurile britanice, produsele locale erau clar marcate, iar consumatorii le alegeau fără să clipească, chiar dacă prețul era mai mare decât la cele de import.
„Englezul o lua pe a lor, chiar dacă erau puțin mai scumpe decât cele din Spania sau din Franța. Așa susțineau economia”, își amintește Liviu. La noi, e drept că, prețul pare să fie singurul criteriu, iar producătorii locali sunt adesea prinși la mijloc între costurile de producție și presiunea importurilor ieftine.
„Aici ești într-un stres permanent”
Și nu e vorba doar de bani. Mediul de lucru este complet diferit. În Anglia, spune el, angajatorii investeau în oameni, îi învățau meserie și aveau grijă de ei. „Nu te întreba vreodată dacă ai muncit în agricultură sau ai cules vreodată căpșuni sau mure. Te învăța, avea răbdare”, explică Moraru. Munca era organizată, iar stresul, mult mai mic.
În România, lucrurile stau puțin diferit. „Aici ești într-un stres permanent: când le fac, unde le duc dacă se umple piața, mi s-au îmbolnăvit, cu ce le tratez. Acolo nu merge așa, fac cursuri, cum trebuie să facem și noi”, mai spune fermierul.
Birocrație și forță de muncă la preț de aur
Deși a accesat un proiect cu fonduri europene pentru a-și mări exploatația, dezvoltarea este anevoioasă. „E greu să te dezvolți, greu să accesezi fonduri, prea multă birocrație”, afirmă el. Până la urmă, cum să crești când ești frânat la fiecare pas?
La toate acestea se adaugă criza forței de muncă. Muncitorii buni sunt plecați în străinătate, iar o zi de lucru în agricultură poate ajunge și la 250 de lei, plus masă și alte costuri. Deși s-a întors acasă cu dorința de a construi ceva durabil, Liviu Moraru se întreabă, la fel ca mulți alții, dacă a făcut alegerea corectă. Însă plecarea nu pare o soluție. „Dacă am pleca toți și nu ne-am mai întoarce ar fi o variantă?!”, încheie el retoric.
