Pământul ar putea primi energie non-stop direct de pe Lună. Un proiect spectaculos, analizat în Japonia, propune construirea unui inel uriaș de panouri solare, lung de 11.000 de kilometri, care ar înconjura ecuatorul lunar. Ideea, deși pare desprinsă din filmele SF, este dezvoltată de compania Shimizu Corporation cu sprijinul agenției spațiale japoneze JAXA.
Ce este Inelul Lunar
Proiectul poartă numele de „Luna Ring” sau „Inelul Lunar” și ar putea schimba complet modul în care producem energie. Planul, aflat încă la stadiul de concept, se bazează pe tehnologii reale și pe o nevoie stringentă a Japoniei de a-și reduce dependența energetică.
Motivul este simplu: Japonia importă aproximativ 90% din energia pe care o consumă.
Astfel, autoritățile și companiile caută alternative pe termen lung, iar energia solară captată în spațiu, unde radiația este mai puternică și constantă, pare o soluție viabilă. Idei similare sunt analizate și de Agenția Spațială Europeană, prin programul Solaris.
Dimensiuni greu de imaginat
Cifrele sunt, pe bune, amețitoare. Planul vorbește despre un inel de panouri solare întins pe circa 11.000 de kilometri de-a lungul ecuatorului Lunii, cu o lățime care ar putea ajunge până la 400 de kilometri. Asta ar însemna o suprafață totală de aproximativ 4,4 milioane de kilometri pătrați.
Dacă această suprafață ar fi acoperită integral cu panouri, estimarea teoretică (bazată pe module de aproximativ 2 metri pătrați fiecare) indică un număr uriaș: peste 2 trilioane de panouri solare.
De ce pe Lună și nu pe Pământ?
V-ați întrebat vreodată de ce nu facem asta deja pe Pământ la o scară similară? Pe Terra, energia solară are limitări clare: noaptea întrerupe producția, iar norii și atmosfera reduc mare eficiența panourilor. Numai că pe Lună, aceste probleme pur și simplu nu există. Avantajul major este că o parte din acest inel ar fi mereu expusă la lumina Soarelui, permițând producerea de energie 24 de ore din 24, 7 zile din 7.
Energia produsă ar fi transformată în microunde sau fascicule laser și transmisă către stații speciale de recepție de pe Pământ.
E drept că ideea de energie solară din spațiu nu este complet nouă. A fost propusă încă din 1968 de inginerul Peter Glaser și a fost studiată ulterior de NASA. Și China are în plan teste în orbită în următorii ani. Diferența este că Japonia propune folosirea directă a Lunii ca platformă, nu doar a unor sateliți.
Roboți și resurse locale pentru construcție
Iar pentru a reduce costurile exorbitante, proiectul prevede utilizarea materialelor existente pe suprafața Lunii. Lucrările ar urma să fie realizate de roboți autonomi, iar energia ar fi transmisă spre Pământ printr-o antenă uriașă, cu un diametru estimat la 20 de kilometri.
Dar proiectul este, clar, unul dintre cele mai ambițioase din istoria ingineriei. Obstacolele sunt majore, de la costurile ridicate și dificultatea construcției pe un alt corp ceresc, până la expunerea constantă la radiații și micrometeoriți. Chiar și NASA avertizează că aceste provocări trebuie depășite înainte ca planul să poată deveni realitate.
În timp ce unii visează la proiecte cosmice, alte țări rămân cu picioarele pe pământ. Marea Britanie, de exemplu, analizează un proiect solar terestru mare cât 1.700 de stadioane, care va alimenta 180.000 de case.
