Mandatele aleșilor incompatibili pot înceta de drept la 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii

Spre deosebire de partea din lege pe care Curtea a respins-o, regula privind încetarea mandatului a fost menținută și publicată în Monitorul Oficial odată cu motivarea deciziei privind modificările la Legea ANI. Efectul practic este imediat pentru aleșii aflați în această situație, pentru că instanța constituțională a stabilit că nu este vorba despre aplicarea retroactivă a unei sancțiuni, ci despre oprirea efectelor viitoare ale unei stări care continuă.

În acest cadru intră și cazurile invocate în dezbaterea publică în jurul așa-numitului „amendament Fritz”, introdus în Legea ANI de PSD. Textul a ajuns să poarte acest nume pentru că mandatul primarului Timișoarei, Dominic Fritz, lider USR, este indicat printre cele care pot fi afectate de o decizie definitivă de conflict de interese din 2020.

Curtea explică de ce nu e o lege retroactivă

Curtea explică direct de ce nu vede aici o lege retroactivă. În motivare, judecătorii constituționali arată că o incompatibilitate ori un conflict de interese ale căror efecte juridice nu s-au epuizat reprezintă o „situație în curs”, iar legea nouă poate interveni asupra acestor efecte viitoare. Potrivit tvrinfo.ro, argumentul central este că legea nu se întoarce asupra faptei din trecut, ci asupra funcției publice afectate în prezent de acea faptă.

„O asemenea alterare a autorității și imaginii funcției publice reprezintă un efect viitor, cârmuit de legea nouă, al situației juridice generate de fapta funcționarului/demnitarului public, faptă săvârșită sub legea veche”, arată Curtea Constituțională a României în motivarea deciziei.

Cu alte cuvinte, CCR separă persoana de funcția pe care o ocupă. Instanța spune că norma nu adaugă o pedeapsă nouă titularului mandatului, ci întrerupe un mandat considerat viciat prin fapta care a produs incompatibilitatea sau conflictul de interese. Subiectul a fost relatat și de Observator News, Antena 3 și Libertatea.ro.

„Norma intertemporală nu reglementează o sancțiune personală aplicabilă titularului funcției/demnității/mandatului, ci întrerupe/încetează de drept funcția/demnitatea/mandatului care a fost „viciată/ viciat” prin fapta titularului său”, se arată în motivarea CCR.

Judecătorii merg mai departe și leagă regula de standardele de integritate din funcția publică. În argumentația Curții, statul poate interveni tocmai pentru a proteja credibilitatea unei funcții afectate printr-o fapta nelegală, chiar dacă persoanei i s-a aplicat deja o sancțiune.

„A interzice legiuitorului să protejeze integritatea funcției/demnității/mandatului de drept public când aceasta a fost esențialmente afectată printr-o acțiune nelegală a titularului său temporar pe motiv că acestuia din urmă i s-a aplicat o sancțiune echivalează cu abandonarea standardelor de protecție asociate funcției publice privite lato sensu și cu un regres al statului de drept”, arată Curtea Constituțională a României.

Legea integrității are și o componentă financiară și administrativă mai largă. În contextul dezbaterii, actul normativ include și un jalon din PNRR de 770 de milioane de euro.

Greșeala respinsă de CCR a fost să trateze relațiile private ca noțiune vagă în lege

În aceeași decizie, Curtea a declarat neconstituțională sintagma „persoana care are relații asemănătoare acelora dintre soți” din Legea ANI. Aici, argumentul merge în direcția opusă: nu protecția funcției publice a fost problema, ci felul în care legea intra în viața privată fără un criteriu clar.

CCR arată că o asemenea formulare încalcă articolul 26 din Constituție, care protejează viața privată, și articolul 1 alineatul 5, care cere legi clare și previzibile. În motivare, Curtea spune că definiția este prea subiectivă și ar permite Agenției Naționale de Integritate să aprecieze arbitrar dacă există sau nu o relație de acest tip.

„Se ajunge la situația în care ANI să aprecieze dacă persoana în cauză are sau nu o relație asemănătoare acelora dintre soți, ceea ce este o vădită încălcare a art.26 din Constituție”, se arată în motivarea CCR.

Curtea mai notează că, în lipsa recunoașterii legale a parteneriatelor de fapt, statul nu poate impune obligații precum declararea averii partenerului exclusiv pe baza unei astfel de relații private.