O nouă analiză condusă de NASA aruncă în aer o parte din ceea ce credeam că știm despre Planeta Roșie. Moleculele organice descoperite acum un an pe Marte ar fi fost, la origini, de mii de ori mai abundente decât arată mostrele de azi. O concentrație atât de mare este dificil de explicat doar prin procese geologice sau cosmice, punând din nou pe masă, mai serios ca oricând, ipoteza existenței vieții antice. Studiul nu confirmă viața pe Marte, dar face ca absența ei să fie o explicație din ce în ce mai complicată. Iată tot ce trebuie să știi despre descoperirea care ar putea rescrie istoria sistemului nostru solar.
O descoperire veche, o întrebare nouă
Totul a început în 2025. Atunci, roverul Curiosity al NASA a confirmat prezența unor molecule organice cu lanț lung, numite alcani, în roci sedimentare antice de pe Marte. Mostrele, extrase din zona cunoscută sub numele de Cumberland, au arătat o concentrație de aproximativ 30 până la 50 de părți per miliard. La vremea respectivă, descoperirea a fost interesantă, dar nu spectaculoasă. O astfel de cantitate putea fi explicată prin diverse mecanisme non-biologice.
Însă o echipă de cercetători de la Centrul de Zbor Spațial Goddard al NASA, condusă de Alexander Pavlov, a decis să sape mai adânc. Ei și-au pus două întrebări simple, dar cu implicații uriașe: a existat vreodată o cantitate mai mare de molecule în aceste roci? Și dacă da, de unde ar fi putut proveni?
Radiația, inamicul dovezilor
Răspunsul la prima întrebare stă în mediul ostil de pe Marte. Roca sedimentară din Cumberland a stat la suprafața planetei, expusă direct radiațiilor cosmice dure, pentru aproximativ 80 de milioane de ani. Această bombardare constantă cu particule de înaltă energie acționează ca un fel de tocător molecular, descompunând lent, dar sigur, orice material organic prezent în rocă.
Folosind experimente de laborator care simulează acest proces de descompunere (numit radioliză), echipa lui Pavlov a calculat cât de repede ar fi distrusă materia organică pe Marte. Modelul lor a fost aplicat apoi invers, pentru a estima ce cantitate de alcani ar fi trebuit să existe inițial în roci pentru ca astăzi să mai găsim urmele detectate de Curiosity.
Cifre care schimbă totul
Rezultatele au fost uluitoare. Calculele arată că, înainte de a fi erodate de zeci de milioane de ani de radiații, rocile din Cumberland ar fi conținut o concentrație de alcani între 120 și 7.700 de părți per milion (ppm). Pentru a pune cifra în context, este o cantitate de mii, poate chiar zeci de mii de ori mai mare decât cea măsurată efectiv de rover.
„Estimarea noastră conservatoare indică faptul că roca sedimentară din Cumberland conținea între 120 și 7.700 ppm de alcani cu lanț lung și/sau acizi grași înainte de expunerea la radiații ionizante”, scriu cercetătorii în studiul publicat în jurnalul de specialitate Astrobiology. O astfel de abundență schimbă complet datele problemei.
„Susținem că astfel de concentrații ridicate de alcani cu lanț lung sunt incompatibile cu sursele abiotice (non-biologice) cunoscute de molecule organice pe Marte antică.” – extras din studiul condus de NASA
Echipa a analizat toate sursele posibile care ar fi putut „livra” aceste molecule fără intervenția vieții. Pe listă s-au aflat praful interplanetar, meteoriții, reacțiile chimice din atmosferă sau cele hidrotermale, precum serpentinizarea. Concluzia lor a fost clară: chiar și combinate, toate aceste procese nu se apropie nici pe departe de cantitatea inferată de modelul lor. Pur și simplu, geologia și chimia cunoscute nu pot explica o asemenea bogăție de materie organică.
Prudență maximă la NASA
Aici intervine ipoteza biologică. Pe Pământ, alcanii de acest tip sunt adesea fragmente ale unor molecule mai complexe, numite acizi grași cu lanț lung. Iar acești acizi grași sunt produși în principal, deși nu exclusiv, de organisme vii. O concentrație atât de mare pe Marte ar putea fi, Deci, semnătura lăsată în urmă de o biosferă antică.
Dar autorii studiului și NASA în ansamblu sunt extrem de precauți. Ei subliniază în mod repetat că lucrarea lor NU reprezintă o dovadă definitivă a vieții extraterestre. Există încă necunoscute care ar putea oferi o explicație alternativă. Ar putea exista pe Marte căi de formare a alcanilor pe care încă nu le înțelegem. Sau, modelul privind efectul radiațiilor ar putea avea nevoie de ajustări. Descoperirea nu este un punct final, ci mai degrabă un imbold puternic pentru cercetări viitoare.
Întrebarea care se pune acum nu mai este dacă pe Marte există molecule organice, acest lucru este bine stabilit. Noua întrebare, mult mai profundă, este ce ne spun aceste molecule despre potențialul planetei de a fi găzduit viață. Misterul Planetei Roșii tocmai a devenit și mai captivant.
