Între 30% și 50% dintre femei trec prin cel puțin un episod de infecție urinară în timpul vieții. Dintre acestea, peste jumătate ajung să dezvolte forme recidivante. Totul pleacă de la anatomie, obiceiuri zilnice și modificări hormonale care apar odată cu vârsta.
Anatomia și cistita lunii de miere
Dr. Andrei Ionuț Păunescu, medic primar urolog la Hyperclinica MedLife Timișoara, Eroilor, clarifică mecanismul de bază. „Cistitele, infecțiile urinare joase cum se mai numesc, afectează în principal sexul feminin. Și asta se întâmplă din pricina unei particularități anatomice: uretra este mult mai scurtă. Acest lucru facilitează migrarea germenilor din exterior către mediul intern al vezicii urinare. Canalul urinar este foarte aproape de vulvă și de sfincterul anal, unde există o puternică tapetare cu bacterii, iar această însămânțare cu bacterii este mult mai facilă la femei“, a explicat medicul.
Cifrele vorbesc de la sine.
„Dacă vreți o definiție a infecțiilor urinare recidivante, aceasta înseamnă două infecții urinare făcute în șase luni sau trei infecții într-un an“, a precizat dr. Păunescu.
La femeile tinere, cauzele sunt clare și directe. „La femeile tinere, majoritatea infecțiilor urinare, peste 90%, sunt secundare unui contact sexual“, a adăugat specialistul.
Dar cum vine asta? Medicul nuanțează imediat. „Nu înseamnă că bărbatul are această infecție și o transmite femeii. În sine, actul fizic, prin mișcări și secreție locală facilitează migrarea acestor bacterii către mediul urinar. Și, în momentul în care femeia are un sistem imunitar mai vulnerabil, este mai predispusă la astfel de infecții și va face infecție urinară la una-două zile după contactul sexual. În cărți era denumită «cistita lunii de miere». Deci, la femeia tânără principalul factor de risc este contactul sexual, dar asta nu înseamnă că pentru a preveni infecțiile urinare e nevoie de abstinență, ci de o igienă atentă și de câțiva pași care ar trebui respectați”, a detaliat urologul.
Obiceiuri greșite și efectul menopauzei
Lipsa apei este un alt inamic major. „O urină care nu curge are tendința de a se infecta. Dacă nu consumăm o cantitate suficientă de lichide, astfel încât să ne asigurăm aproximativ un litru și jumătate, doi litri de urină pe zi, riscăm să dezvoltăm această infecție urinară, la care se adaugă, clar și multe alte patologii conexe. Un alt aspect care poate să influențeze dezvoltarea bacteriilor la nivelul vezicii urinare este amânarea actului micțional. Adică avem senzația că trebuie să urinăm și amânăm cât putem, o oră, două, trei, până nu mai putem. Și atunci, germenii au timp să se dezvolte și să producă această infecție urinară“, a arătat medicul.
Într-o analiză publicată recent de Hotnews, se arată că există și patologii severe care provoacă aceste probleme, cum ar fi malformațiile sau bolile consumptive. „Noi vorbim însă de infecțiile urinare la femeile fără patologii conexe“, a subliniat specialistul.
Iar după 40 de ani, lucrurile se complică hormonal. „O femeie la vârstă fertilă are mucoasele, adică straturile de protecție ale vezicii urinare și peretelui vaginal, normal dezvoltate. La perimenopauză și menopauză, aceste mucoase se subțiază și își pierd din capacitatea de a mai proteja vezica urinară. În astfel de cazuri, apar fenomene numite disbioze, adică dezechilibre bacteriene la nivelul vaginului, dar și la nivelul vezicii urinare“, a explicat urologul.
Bacteria Escherichia coli (E. Coli) provoacă aproximativ 90% din cazuri. „În perioada de perimenopauză și după instalarea menopauzei, odată cu scăderea nivelului de estrogen, barierele naturale de protecție se modifică. Se produce astfel o creștere necontrolată a bacteriilor patogene de la nivelul mucoasei vaginale și se poate ajunge într-o cascadă de reinfectare bacteriană. Menopauza, însoțită de scăderea nivelului de estrogen, este unul dintre factorii de risc pentru infecția urinară la femeile trecute de 40 de ani“, a adăugat acesta.
Protocolul corect de tratament
Până la urmă, cum scăpăm de recurență? V-ați gândit vreodată că pastilele nu rezolvă totul singure?
„Tratamentul infecțiilor urinare trebuie adaptat la pacientă, la stilul de viață și la obiceiurile pe care le are. Eu personal combin două abordări medicale: pe de o parte, este vorba despre modificarea și influențarea stilului de viață pe care îl are pacienta, pentru că ea trebuie să fie conștientă că obiceiurile ei o predispun la infecții urinare și, pe de altă parte, tratamentul topic“, a declarat medicul bănățean.
Prevenția de bază rămâne esențială. „Urinarea post-coitală, adică post-contact sexual are un efect protector foarte bun. Creșterea consumului de lichide la persoanele care au infecții urinare recurente este obligatorie. Amânarea urinatului e foarte nocivă pentru femeile care au tendință să facă infecții urinare recurente. Deci, toate acestea le discutăm cu pacientele în cabinet. Aceasta este partea care ține de stil de viață. În ceea ce privește tratamentul complet, la o femeie care are o infecție urinară manifestă cu simptome agresive, este specific”, a transmis dr. Păunescu.
Și totuși, antibioticele se iau doar cu analize clare. „În momentul în care o femeie are semne inițiale de infecție urinară joasă, care sunt în afara sferei normalului, primul lucru pe care trebuie să-l facă este să ofere o probă de urină pentru urocultură și sumar de urină. Acestea ne spun dacă avem o infecție urinară, cu ce germen este această infecție urinară și la ce tip de antibiotic este sensibilă infecția urinară. Când avem aceste date, inițiem un tratament cu antibiotic. Tratamentul cu antibiotic trebuie să fie pe o durată scurtă. Există studii care subliniază că tratamentul cu antibiotic în infecția urinară necomplicată trebuie să fie de 3-5 zile, echivalent ca efect cu cel de 7-10 zile, dar fără efectele secundare ale antibioticului asupra organismului. Inițiem tratamentul cu antibiotic în cistitele manifeste“, a explicat specialistul.
„Ceea ce facem ulterior este să venim cu tratamente suportive. Extractul de merișor, de exemplu, conține substanțe active care blochează aderarea bacteriilor la vezica urinară. D-manoza, un derivat de glucoză, oferă suport țintit, adică hrănește lactobacilii sănătoși“, a precizat medicul.
Pentru echilibrarea pH-ului urinar bazic este nevoie de atenție suplimentară. „Pentru a-l echilibra, avem nevoie de modulatori de pH, cum ar fi produsele pe bază de L-Metionină/citrați. În plus, trebuie să înțelegem că un tratament cu antibiotic poate afecta important microbiota organismului, atât la nivelul mucoaselor, cât și la nivel intestinal. Se studiază foarte mult acum impactul acestei microbiote ca sistem de protecție și mai ales ca sistem de asigurare a unei imunități de calitate. Noi avem în organism atât bacterii sănătoase, cât și bacterii patogene. Echilibrul dintre aceste bacterii ne asigură o stare de sănătate. Când se produce acest dezechilibru, adică disbiozele, apar manifestări sistemice, crește riscul de infecție urinară, de inflamație gastrică, intestinală. Și atunci, în tratamentul infecțiilor urinare, al cistitelor, eu recomand tot timpul și probiotic. Nu tratez nicio cistită fără probiotic“, a subliniat urologul.
Nu există rețete universale. „Nu există un tratament standardizat pentru absolut toate pacientele. Pentru că singura asemănare între infecția urinară a mai multor doamne este doar denumirea: infecție urinară. Însă fiecare pacientă trebuie privită ca un ansamblu unitar, fiecare are elemente de diagnostic în plus sau în minus de care trebuie să ținem cont. clar că poate fi același tratament la 100 de paciente. Dar ce încerc să subliniez este că nu putem aplica o ștampilă pe tot ceea ce înseamnă infecție urinară. Trebuie discutat cu pacienta, văzuți toți factorii de risc, obiceiul cotidian, aportul de lichide, istoricul și așa mai departe, și în funcție de acestea se stabilește protocolul“, a arătat dr. Păunescu.
Cât durează terapia? „Tratamentul suportiv, adică fitoterapic, probiotic, modulatorii de pH, se menține minimum trei luni. Probioticele, o lună și jumătate, două luni depinde de pacientă, dar tratamentul fitoterapic minimum trei luni, pentru că este un tratament cu efect de stocare. Studiile arată că extractul de proantocianidine, adică extractul de merișor și compoziția de D-manoză, cresc perioada liberă între reinfectări sau recăderi, de la trei luni, până la șapte, nouă, zece luni. Adică dacă o femeie a avut recurență în mod normal din trei în trei luni, sub acest tratament suportiv, recăderile sunt, poate, odată pe an“, a detaliat medicul.
Situația bărbaților și automedicația
Bărbații scapă mult mai ieftin din acest punct de vedere. „Domnii sunt de partea norocoasă a balanței, în sensul că fac mult mai rar infecții urinare. Ei au o uretră mult mai lungă, iar această particularitate le oferă protecție. Deci, dacă la femeie uretra este de 3 centimetri în medie, la bărbat, este undeva la 12-18 centimetri, depinde acum de structura anatomică a fiecăruia. Și atunci, perioada necesară unei bacterii să ajungă în vezica urinară și să producă o infecție este mult mai mare. Timp în care bărbatul poate apuca să urineze o dată de două-trei ori și atunci se produce o spălare mecanică a uretrei, a canalului”, a explicat urologul.
Însă, când apare, infecția lovește dur. „Prostatita acută se poate manifesta sistemic, spre deosebire de infecțiile urinare joase. Pentru că noi vorbim acum doar despre infecțiile urinare joase, nu de etajul superior”, a avertizat doctorul.
Cum se ajunge aici? „Cauzele sunt, si contactul sexual, diferite leziuni sau diferite malformații la nivelul uretrei. si la bărbați mai poate fi vorba și despre o însămânțare hematogenă. Adică, de exemplu, dacă există un abces dentar sau o lucrare la nivelul cavității bucale, poate face o infecție sistemică cu febră care se poate cantona și la nivelul prostatei. De cele mai multe ori se produc tot ca la femei, prin contact direct, nu prin contact hematogen. Dar sunt mai tumultuoase ca răspuns simptomatic și se întâmplă mai rar decât la femei”, a menționat el.
„Tratamentele sunt, si sistemice, cu antibiotic. Doar că în cazul bărbatului se dă antibiotic o perioadă mai lungă de timp decât la femeie, pentru că penetrarea antibioticului la nivelul prostatei este mai defectuoasă, mai anevoioasă. Și atunci tratamentul cu antibiotic în cazul unei prostatite acute poate dura 10 zile”, a adăugat dr. Păunescu.
Dacă infecțiile revin la bărbați, investigațiile devin complexe. „Aceasta înseamnă evaluări imagistice, tomografii, ecografii, analize permanente ale calității urinei, adică se vor face uroculturi și în perioadele în care bărbatul nu are manifestări. Trebuie să vedem dacă bărbatul nu cumva are corp străin, cum ar fi calculi renali, pietre la nivelul vezicii urinare, care să întrețină această infecție. Sau să vedem dacă nu are o malformație sau boli care afectează sistemul imunitar, HIV/SIDA, de exemplu“, a enumerat medicul.
Numai că la femei, cazurile extreme cer măsuri profilactice stricte. „Și, tocmai de aceea sunt anumite cazuri în care femeile iau profilactic o doză de antibiotic după fiecare contact sexual sau înainte de contact sexual. clar discutăm despre cazuri rare, în care infecțiile se produc aproape după fiecare contact sexual”, a completat urologul.
Regulile de aur rămân aceleași. „Al doilea aspect este să nu amânăm urinatul. În momentul în care avem senzația că trebuie să urinăm și știm că avem un istoric de infecții urinare sau suntem predispuse în a face infecții urinare, să mergem să urinăm. Al treilea aspect: igienă riguroasă înainte și după contact sexual. Al patrulea aspect ar fi urinarea post-contact sexual. Astea sunt elemente ce țin de stilul de viață”, a subliniat el.
Atenție mare la suplimentele luate fără rețetă. „Nu poți să le iei după capul tău. Îți trebuie recomandarea medicului, pentru că el are acea sită de cernere a produselor fitoterapice, știe ce are efect cu adevărat și ce nu. Pentru că piața este bombardată cu foarte multe produse și atunci riscăm să intrăm într-o buclă de automedicație, care poate fi foarte nocivă pentru paciente.“
La final, medicul lasă un avertisment clar legat de pastilele (obținute adesea din dulapul de acasă) luate fără analize. „Recomand cu tărie să nu se ia antibiotic intempestiv, doar pentru că îl avem în casă sau ni l-a dat cineva, fără analize de urocultură. Motivul pentru care antibioticele se prescriu acum atât de greu și se dau pe rețete speciale este că s-a făcut uz de antibiotic atât de mult, încât bacteriile au dezvoltat rezistență la antibiotice. Dezvoltând această rezistență, ajungem în stadiul în care nu prea mai avem cu ce să tratăm”, a conchis medicul.
În România, reglementările actuale prevăd clar că tratamentul cu antibiotice se eliberează exclusiv pe bază de rețetă medicală care este reținută fizic în farmacie.
