România a trecut de pragul de 7.000 MW capacitate fotovoltaică instalată în 2025 și se îndreaptă rapid spre 10.000 MW până la finalul acestui an. Numai că, dincolo de cifrele impresionante și fondurile europene disponibile, tranziția energetică se lovește de un obstacol mai puțin vizibil, dar critic: lipsa fizică a componentelor esențiale și a specialiștilor care să le instaleze.
Un ritm record, o problemă invizibilă
Iar ritmul de instalare este amețitor. Doar în 2025 au intrat în sistem aproximativ 2,5 GW de capacitate nouă, una dintre cele mai accelerate creșteri din Europa Centrală și de Est. Suntem mai rapizi decât Polonia, raportat la populație, și comparabili cu Ungaria. Problema e că fiecare gigawatt de capacitate fotovoltaică nouă înseamnă, în medie, între 2.500 și 4.000 de kilometri de cabluri de diferite tensiuni. Banii nu par a fi o problemă. Transelectrica a anunțat pentru 2026 un buget de investiții de 914 milioane lei, cu 30% mai mult decât în 2025, în timp ce Rețele Electrice România a investit 1,4 miliarde lei anul trecut. La acestea se adaugă aproximativ 51,7 milioane de euro direcționați specific către rețea prin PNRR și REPowerEU.
Criza europeană a componentelor
Numai că România nu operează într-un vid. Piața europeană a cablurilor electrice traversează cea mai severă perioadă de presiune din ultimele două decenii. O analiză publicată recent de Adevarul arată că termenele de livrare aproape s-au dublat în patru ani. Un transformator care în 2020 se livra în 12 luni are acum un termen negociat de 24 până la 36 de luni. Pentru cabluri de înaltă tensiune, termenele au sărit de 18 luni. La nivelul Uniunii Europene, situația este și mai clară: aproximativ 1.700 GW de proiecte de energie regenerabilă sunt blocate în cozile de racordare. Cauza principală nu mai este birocrația, ci lipsa fizică a infrastructurii. În plus, prețul cuprului, materia primă esențială, este estimat să rămână în 2026 între 10.000 și 11.000 de dolari pe tonă, cu prognoze care indică chiar depășirea pragului de 12.000 de dolari.
Vulnerabilitățile specifice României
Pe lângă contextul european, România se confruntă cu propriile vulnerabilități. În primul rând, depindem de rețele de distribuție specializată pentru produsele tehnice complexe. Apoi, ne confruntăm cu un deficit acut de ingineri și electricieni, un fapt semnalat de rapoartele OECD încă din 2025, în timp ce, paradoxal, continuăm să exportăm absolvenți tehnici către Germania și Austria. O altă problemă este riscul subdimensionării rețelelor, o decizie care poate duce la pierderi sistematice de energie pe termen lung. V-ați gândit vreodată la asta când vedeți un parc fotovoltaic? Marius Pasca, Director de Vânzări la VLG România, avertizează:
„Alegerea unui cablu nu este o decizie de aprovizionare. Este o decizie de risc pe 25 de ani. Un cablu subdimensionat degradează lent, pierde energie sistematic și îmbătrânește izolația prematur. Diferența dintre un produs conform și unul aproape conform se traduce, pe durata de viață a unui activ energetic, în câteva procente din producția totală. Pentru un investitor instituțional, acesta este un filtru real.”
Noul consumator surpriză. Centrele de date
Și, ca și cum nu era de ajuns, a apărut un nou competitor major pentru aceleași resurse limitate: centrele de date. Piața românească a ajuns la 93,34 MW capacitate în 2026 și este prognozată să crească la 231,64 MW până în 2031. Proiectul anunțat de AIC și ClusterPower, cu un obiectiv de 800 MW, ar putea crește de zece ori capacitatea actuală a țării. Fiecare megawatt instalat aici înseamnă kilometri de cablu și zeci de tablouri specializate, intrând în competiție directă cu proiectele de energie regenerabilă.
Până la urmă, concluzia este simplă și directă. Paul Domocos, Director General la VLG România, o spune cel mai clar: „În 2026, disponibilitatea cablurilor și a inginerilor de aplicație contează mai mult decât capitalul. România are bani, are fonduri europene, are autorizații. Ce nu are încă este certitudinea că fiecare parc solar programat pentru 2028 va avea efectiv cablul potrivit, livrat la timp, cu documentația completă. Aici se decide ritmul real al tranziției.”
Tranziția energetică a României nu este limitată de capital, autorizații sau teren. Este limitată de componente și oameni. Iar dacă acest subiect este tratat doar ca o problemă comercială, riscăm să pierdem din vedere miza reală: competitivitatea economiei românești pe termen lung.
