România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la supraaglomerarea locuințelor, cu 40,7% din populație care trăiește în spații insuficiente, de peste două ori mai mult decât media UE de 16,9%, potrivit datelor Eurostat.
România depășește dublu media europeană
Statisticile Eurostat relevă o realitate care contrazice percepția tradițională că deținerea unei locuințe echivalează cu un trai decent. Deși România se numără printre statele cu cele mai ridicate rate de proprietate a locuințelor din UE, situația spațiului locativ rămâne problematică. La nivelul Uniunii, procentul populației care locuia în spații supraaglomerate a scăzut de la 18,1% în 2023 la 16,9% în prezent.
Cifra de 40,7% plasează România în fruntea unui clasament nefericit, urmat de Letonia cu 39,3%, Bulgaria cu 33,8%, Polonia cu 33,7% și Croația cu 31,7%. Aceste țări din Europa de Est și Centrală se confruntă cu provocări similare legate de fondul locativ și standardele de locuire.
Criteriile Eurostat pentru supraaglomerare
Metodologia Eurostat definește o locuință ca fiind supraaglomerată dacă nu oferă un număr minim de camere raportat la structura familiei. Standardul prevede o cameră pentru gospodărie, una pentru fiecare cuplu, una pentru fiecare adult singur, camere separate pentru adolescenți și pentru copiii sub 12 ani.
În România, aceste criterii sunt greu de îndeplinit în multe cazuri, în special în locuințele vechi, moștenite sau construite după standarde care nu mai corespund realităților actuale. Multe familii românești sunt nevoite să împartă spații reduse între mai multe generații sau să găzduiască copii de vârste diferite în aceeași cameră.
Contrastul cu țările performante
La capătul opus al clasamentului se află Cipru cu doar 2,4% din populație în locuințe supraaglomerate, Malta cu 4,4% și Țările de Jos cu 4,6%, unde fenomenul este rar întâlnit. Aceste țări beneficiază de piețe imobiliare mai dezvoltate și standarde de construcție superioare.
Germania reprezintă un model diferit, cu o proporție mare de chiriași, dar cu o piață stabilă, locuințe bine dimensionate și prețuri mai predictibile. România combină o rată foarte mare a proprietății cu una dintre cele mai slabe situații privind spațiul locativ din Europa.
Cauzele complexe ale problemei
Specialiștii explică situația din România printr-un cumul de factori structurali. Fondul locativ învechit reprezintă o problemă majoră, multe locuințe fiind construite în perioade când standardele de spațiu erau diferite. Locuințele de dimensiuni reduse, predominante în mediul urban, nu reușesc să facă față nevoilor familiilor moderne.
Traiul multigenerațional, încă răspândit în România, contribuie la supraaglomerare, la fel ca migrația internă și lipsa unei piețe funcționale de locuințe sociale. Costurile ridicate ale construcțiilor noi, raportate la nivelul veniturilor românilor, fac dificilă îmbunătățirea situației pentru multe familii.
Impactul asupra calității vieții
Supraaglomerarea locuințelor are efecte negative asupra calității vieții, afectând intimitatea, studiul copiilor și relațiile familiale. Lipsa spațiului personal adecvat poate genera tensiuni și poate influența negativ dezvoltarea copiilor și adolescenților.
Situația este cu atât mai problematică cu cât România înregistrează una dintre cele mai mari rate de proprietate din Europa, ceea ce sugerează că problema nu ține de accesul la locuințe, ci de calitatea și dimensiunea acestora. Multe familii dețin locuințe, dar acestea nu oferă spațiul necesar pentru un trai decent conform standardelor europene actuale.
