Tânărul dispărut în Dunăre după ce barca în care se afla s-a răsturnat, găsit decedat
Marţi, tânărul în vârstă de 21 de ani, dat dispărut după ce ambarcaţiunea de agrement în care se afla s-a răsturnat pe Dunăre în urmă cu două zile, a fost găsit decedat, în apele fluviului, la o distanţă de circa12,5 kilometri de zona în care s-a produs accidentul, conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

„Persoana dispărută în urma evenimentului naval, din data de 25 iulie, din zona portului Corabia, a fost găsită pe Dunăre, decedată, în zona localităţii Gârcov, plutind lângă o geamandură, la aproximativ 12,5 kilometri de locul producerii accidentului”, a precizat IPJ.
În ziua de duminică 25 iulie, o ambarcaţiune de agrement în care se aflau nouă persoane s-a răsturnat în apropierea portului din Corabia, un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost dat dispărut, iar celelalte opt persoane au reuşit să se salveze şi să ajungă la mal. Una dintre persoanele care au reuşit să se salveze, un bărbat în vârstă de 23 de ani, a avut nevoie îngrijiri medicale în urma accidentului.
Bărbatul dat dispărut a fost căutat începând de duminică seara de către echipaje de scafandri şi de pompieri, însă fără niciun rezultat, iar marţi dimineaţa trupul acestuia a fost găsit în fluviu, în zona comunei Gârcov.
Persoana care conducea ambarcaţiunea, după producerea accidentului, a fost testat cu etilotestul, reieşind o alcoolemie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. El nu avea nevoie de permis pentru a conduce barca.
În acest caz a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă şi conducerea unei nave de către o persoană cu îmbibaţie alcoolică în sânge mai mare de 0,8 g/l. Cercetările sunt efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.
Ana Neagu
Articolele semnate de Ana Neagu pe news24.ro apar la rubricile Justiție, Externe și Politică. Toate articolele →
Citește și
Un vas comercial se scufundă lângă Constanța, după ce ar fi fost lovit de o dronă
Nava Khoryv a cerut ajutor după un atac cu drone, la 24 km de Portul Constanța
Alexandru Petrescu, Președinte ASF: De la economisire la investiții, calea către o economie mai rezilientă
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Lyla
Persoanele cu Parkinson mai active au avut un declin mai lent al memoriei și mișcării într-un studiu
Revista Ioana
Cadoul de Crăciun de la firmă poate fi fără taxe până la 300 de lei. Ce condiții se aplică în 2026
Financiarul
Tom Barrack avansează posibilitatea unui atac american împotriva Iranului în weekend
Dolce Sport
Kimi Antonelli poate câștiga Formula 1 la 20 de ani. Cele trei condiții pentru titlu la Austin
GetPony
Ce înseamnă o electrică sub 20.000 de euro la cumpărare și utilizare, pornind de la noua Dacia Spring
Bravonet
Decorurile filmelor Beatles ale lui Sam Mendes vor deveni atracție pentru fani la Liverpool în 2028