Statele Unite se află în pragul unei decizii controversate, administrația condusă de Donald Trump analizând trei posibile ținte strategice pentru o intervenție militară limitată pe teritoriul iranian. În timp ce Israelul pare să fi slăbit deja structurile de putere de la Teheran prin operațiuni clandestine ale Mossadului, o decizie finală a Washingtonului implică riscuri politice și economice majore la nivel global.
Insula Kharg, jugularea economiei
Una dintre cele mai valoroase ținte economice, dar și una dintre cele mai riscante, este insula Kharg. Nu e de ici, de colo. Aproximativ 90% din exporturile de petrol ale Iranului tranzitează prin această insulă mică, situată la doar 25 de kilometri de coastă. O preluare a controlului de către trupele americane ar opri brusc exporturile de petrol, punând o presiune economică uriașă pe regimul de la Teheran pentru a-l forța să negocieze.
Donald Trump a fost destul de direct în legătură cu această opțiune. „Poate că vom ocupa Insula Kharg, poate că nu. Avem mai multe opţiuni”, a declarat fostul președinte american. Numai că lucrurile nu sunt atât de simple. „Ar însemna, si, că ar trebui să rămânem acolo o perioadă”, a adăugat el, recunoscând complexitatea unei astfel de operațiuni. Întrebat despre apărarea iraniană de pe insulă, răspunsul său a fost tranșant: „Nu cred că au vreo apărare. Am putea să o ocupăm foarte uşor”.
Și totuși, o astfel de operațiune nu e lipsită de riscuri. Forțele americane ar fi expuse pe termen lung atacurilor cu drone și rachete, iar o mișcare de acest fel ar putea destabiliza întreaga regiune și ar provoca un șoc pe piețele petroliere globale, cu efecte inclusiv în Europa.
Strâmtoarea Ormuz, cheia traficului mondial
Un alt punct strategic necesar este Strâmtoarea Ormuz, prin care trece o mare parte din traficul mondial de hidrocarburi. Aici, Statele Unite ar putea opta pentru atacuri chirurgicale asupra rampelor de lansare, radarelor și bazelor de drone amplasate pe coaste sau pe insule precum Larak și Abou-Moussa. Scopul ar fi neutralizarea capacității Iranului de a controla strâmtoarea, fără a implica o ocupație directă.
Trump nu și-a ascuns niciodată adevărata miză. „Să fiu sincer cu voi, ce-mi place cel mai mult este să pun mâna pe petrolul din Iran, dar unii oameni proşti din SUA spun: «De ce faci asta?». Dar sunt oameni proşti”, a declarat acesta.
Dar ce se întâmplă dacă, în ciuda pierderilor suferite, Iranul tot reușește să blocheze traficul maritim în zonă? O astfel de situație ar putea produce o criză energetică globală, adică exact opusul a ceea ce urmăresc Statele Unite.
Atacuri „lovește și fugi” pe coastă
Cea mai plauzibilă variantă, la prima vedere, ar putea implica atacuri rapide și precise asupra unor ținte de coastă cheie. Vorbim aici de centre logistice, situri de rachete sau chiar instalații nucleare. Actuala desfășurare de forțe americane sugerează o strategie de tip „lovește și fugi”, cu intervenții scurte ale infanteriei marine, parașutiștilor și forțelor speciale.
Riscul unei escaladări rămâne însă ridicat.
Chiar dacă astfel de acțiuni par mai ușor de justificat politic și mai realizabile militar, Iranul a avertizat deja că orice intervenție terestră va provoca represalii directe împotriva infrastructurilor regionale. Asta ar crește exponențial riscul extinderii conflictului la nivel internațional.
Rolul Israelului și obiectivele ratate
Un factor cheie în acest context este implicarea Israelului. Operațiunile clandestine ale Mossadului au slăbit deja rețeaua de comandă iraniană și au eliminat lideri importanți, oferind astfel Statelor Unite un avantaj strategic. Iar o lovitură de succes asupra uneia dintre cele trei ținte propuse – Kharg, Ormuz sau coastele iraniene – nu ar garanta o capitulare rapidă a Iranului. Dimpotrivă, ar putea declanșa o reacție în lanț cu consecințe greu de controlat.
Dincolo de planurile militare, strategia de „presiune maximă” a administrației Trump a avut și eșecuri notabile. Cinci obiective majore au rămas neîndeplinite: eșecul de a forța Teheranul să renegocieze un nou acord nuclear, incapacitatea de a stopa programul de rachete balistice, eșecul în limitarea influenței milițiilor șiite susținute de Iran, absența unei schimbări de regim și, în final, continuarea activităților de îmbogățire a uraniului (care au depășit limitele stabilite anterior). Aceste puncte arată că, în ciuda sancțiunilor economice severe, obiectivele de securitate ale SUA nu au fost atinse.
