Fostul polițist britanic Michael Elmer, în vârstă de 36 de ani, a fost condamnat la un an și două luni de închisoare pe 20 aprilie. Motivul? A folosit inteligența artificială pentru a crea și distribui online imagini intime false cu o colegă de-a sa, fapte descrise de instanță drept „infracțiuni deliberate și susținute”.
„Sunt furioasă, tristă, umilită”
Elmer a falsificat fotografii personale ale victimei, luate de pe rețelele sociale, în care aceasta apărea în timp ce înota cu familia sau participa la Maratonul din Londra. Numai că, în versiunile modificate de el, femeia părea a fi complet dezbrăcată. În fața instanței, colega sa a mărturisit impactul devastator al acestor acțiuni.
Ea a declarat că se simte „furioasă, tristă, dezamăgită, dezgustată, jenată și umilită”.
Infracțiuni deliberate și susținute
Judecătorul David Evans a subliniat premeditarea din spatele gestului. Fostul polițist a căutat în mod activ tehnologii AI pentru a sexualiza și obiectiviza imaginile, pe care apoi le-a distribuit altor persoane cu interese similare. Magistratul i-a transmis direct lui Elmer gravitatea faptelor sale.
„Ați corupt amintirile personale ale victimei pentru a vă promova abilitățile în fața unor persoane cu interese similare”, a menționat judecătorul.
Pe bune, v-ați fi așteptat la așa ceva de la un om al legii?
Acuzații mult mai grave
Dar lucrurile stau și mai prost pentru Elmer. Fostul ofițer de intervenție din Bristol, care a demisionat înainte de audierea disciplinară, a fost găsit vinovat și de 4 capete de acuzare pentru realizarea și distribuirea de imagini indecente cu minori. Acestea includeau fotografii ce înfățișau abuzul unor fete foarte tinere de către adulți.
Jon Reilly, adjunctul șefului poliției Avon&Somerset, a condamnat ferm faptele. „Realizarea și distribuirea de imagini indecente cu copii sunt infracțiuni revoltătoare. Distribuirea acestor imagini respingătoare online creează și susține un mediu în care cei cu interese sexuale față de copii pot acționa. Ofițerii au datoria clară de a proteja publicul, în special pe cei mai vulnerabili, așa că implicarea în astfel de acte abominabile este extrem de gravă. El va trebui să suporte acum consecințele faptelor sale”, a punctat oficialul.
Carieră și căsnicie distruse
Iar consecințele personale nu au întârziat să apară. Avocata apărării, Kelly Scrivener, a subliniat că Elmer și-a pierdut atât căsnicia, cât și cariera din cauza acestor infracțiuni. Ea a explicat în instanță că acesta suferă de autism și tulburare de stres posttraumatic (PTSD), stări care s-au agravat după ce a dezarmat o persoană periculoasă și a suferit pierderi familiale bruște.
Elmer a fost arestat în mai 2025.
Ancheta a fost condusă de echipa de combatere a abuzului online asupra copiilor din cadrul poliției Avon&Somerset, care a descoperit dovezile pe dispozitivele sale electronice. Chiar dacă a demisionat, audierea disciplinară care a avut loc luna aceasta a constatat că ar fi fost oricum concediat pentru abateri grave. Michael Elmer a fost adăugat pe lista națională a persoanelor excluse din funcții de poliție sau alte roluri de aplicare a legii.



