Un puternic ciclon a lovit sudul Italiei. Doi oameni au murit, străzile și piețele din Catania sunt pline de apă
Doi oameni au murit după ce un puternic ciclon s-a abătut asupra sudului Italiei. Astfel, furtuna deosebit de puternică a provocat inundaţii de amploare în Catania, unde a transformat străzile şi pieţele locale în adevărate râuri şi lacuri.

De asemenea, un purtător de cuvânt al grupului de voluntari Misericordia, care îi ajută pe poliţiştii şi pompierii italieni, a informat că trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost descoperit sub automobilul său, în urma unor ploi torenţiale care au căzut în oraşul Gravina, situat la nord de Catania.
Contactată de Reuters, Poliţia locală a confirmat decesul acelui rezident, fără să ofere însă alte detalii. Luni 25 octombrie, un bărbat de 67 de ani a murit după ce automobilul în care se afla a fost acoperit de apă şi nămol. Iar, soţia acestuia este în continuare dată dispărută.
Ploile abundente au inundat,de asemenea, şi unele dintre cele mai faimoase străzi şi pieţe din Catania, provocând o pană de electricitate în centrul oraşului şi inundaţii în magazine. Mai mult, şcolile au fost închise în Catania şi în mai multe oraşe din apropiere.
Totodată,inundaţiile au afectat, o aripă a spitalului Garibaldi din Catania, a raportat presa italiană.
„Situaţia de urgenţă este larg răspândită, extrem de critică şi nu dă semne de ameliorare”, a precizat un purtător de cuvânt al pompierilor italieni.
În plus, site-ul italian de meteorologie Ilmeteo.it a precizat că părţi din Sicilia şi din regiunea cu care aceasta se învecinează la nord, Calabria, sunt afectate de un rar ciclon mediteraneean, asemănător celor tropicale şi denumit „Medicane”, şi că temperatura apei mării este cu 8 grade Celsius mai ridicată decât valoarea medie multianuală înregistrată pentru această perioadă a anului.
Aşadar, meteorologii se aşteaptă ca furtuna să ajungă la intensitatea sa maximală între zilele de joi şi vineri.
Gabriel Enache
Pe news24.ro, Gabriel Enache scrie la rubricile Externe, Economie și Agricultură. Toate articolele →
Citește și
Proprietarul unui apartament nelocuit poate contesta o sumă greșită la întreținere în 10 zile de la afișare
Scrisorile ANAF despre posibile riscuri de TVA nu încep un control. Termenul de 20 de zile privește altă notificare
Sticlele de băuturi din plastic de unică folosință trebuie să conțină minimum 30% plastic reciclat din 2030
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista Ioana
Coronițele de Luminație în Timișoara costă între 25 și 40 de lei. Ghivecele cu crizanteme ajung la 50 de lei
Financiarul
Guvernul a redus cu 2,75 miliarde de lei banii rezervați plății furnizorilor pentru plafonarea energiei și gazelor
Dolce Sport
Bayern München a remizat 2-2 cu Dortmund și rămâne prima la egalitate de puncte, datorită golaverajului
GetPony
Tesla afișează abonamentul de asistență la condus la 99 de euro pe lună, dar nu listează România printre piețele unde îl oferă
Bravonet
Mihai Călin povestește cum a avertizat conducerea TNB înainte de angajarea lui Felix Alexa
Lyla
True to Sole a deschis magazin în Promenada Mall. Unele genți de lux pot fi văzute, dar oferta diferă de cea online