Un tânăr de 28 de ani din Vietnam a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru că a transmis coronavirusul la mai multe persoane
În Vietnam, un bărbat în vârstă de 28 de ani a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru încălcarea restricțiilor anti-Covid și pentru transmiterea virusului la mai multe persoane. Conform presei de stat vietnameze, opt persoane au fost infectate din cauza bărbatului, iar una dintre ele chiar şi-a pierdut viaţa din cauza Covid-19.

Astfel, pe nume Van Tri, bărbatul în vârstă de 28 de ani, a fost găsit vinovat de „răspândirea de boli infecțioase periculoase la alte persoane” după ce a mers, în luna iulie, în localitatea sa natală, călătorind din orașul Ho Și Min în perioada de vârf a pandemiei de coronavirus.
Astfel că acesta a fost acuzat că nu a respectat perioada de carantină obligatorie de 21 de zile când a ajuns acasă. El a fost testat pozitiv la coronavirus în 7 iulie.
Potrivit deciziei tribunalului, încălcarea de către acesta a perioadei de carantină a dus la infectarea mai multor oameni cu coronavirus și îmbolnăvirea lor cu Covid-19. Una dintre aceste persoanele îmbolnăvite a murit în data de 7 august, scrie Agerpres.
Totodată, după ce a menţinut numărul de infectări la un nivel scăzut pe parcursul anului trecut, Vietnamul se confruntă în acest moment cu cea mai gravă perioadă a epidemiei sale de coronavirus. Oficialii au anunţat peste 540.000 de infectări şi peste 13.000 de decese.
Cele mai multe cazuri au fost înregistrate de la sfârşitul lunii aprilie.În capitala ţări dar şi în oraşul Ho Şi Min sunt în lockdown strict de câteva luni.
De asemenea, la nivelul întregi ţări, mai multe persoane au fost deja condamnate pentru răspândirea coronavirusului.
În urmă cu două luni, un bărbat în vârstă de 32 de ani din Hai Duong a fost condamnat la 18 luni de închisoare , iar un însoţitor de bord al companiei Vietnam Airlines la doi ani de închisoare cu suspendare, în luna martie, din acelaşi motiv.
Andreea Ionescu
Pe news24.ro, Andreea Ionescu scrie la rubricile Externe, Știință și Politică. Toate articolele →
Citește și
Hassan are magazinul devastat la Paris după 10 ani de muncă. Chiria și salariile rămân de plătit
Grecia se pregătește de proteste împotriva scumpirilor, cu elevi, studenți, profesori și angajați publici
Trump ia în calcul o piscină în locul sălii de presă de la Casa Albă
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Bravonet
David Fincher a eliminat aproximativ 60 de pagini scrise de Tarantino pentru revenirea lui Brad Pitt ca Cliff Booth
Lyla
Creierul copiilor mici răspunde diferit la joaca în doi față de un film urmărit cu părintele
Revista Ioana
DEXA poate depista osteoporoza înainte de fracturi. Cum te pregătești pentru examinarea de 10-30 de minute
Financiarul
Programul Niculescu prevede eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie 2027
Dolce Sport
Stan Wawrinka face pereche cu Roger Federer la gala din 19 decembrie, după apariția de la București
GetPony
Impozitul auto în 2026 poate fi redus cu 50% pentru persoanele cu handicap grav. Ce condiții trebuie îndeplinite