7 sfaturi și sugestii pentru a ține țânțarii la distanță

Gabriel Enache
| 36 citiri

Țânțarii sunt, cu siguranță, foarte supărători. Aceștia sunt nelipsiți în sezonul cald și creează dificultăți atunci când dorești să te relaxezi cu ferestrele sau ușile deschise, în curte ori pe terasă, în special seara. Există însă unele căi prin care este posibil să îi îndepărtezi. Îți prezentăm, în cele ce urmează, șapte sfaturi și sugestii cu ajutorul cărora poți să îi ții la distanță.

   1. Produse repelente 

Atunci când dorești să înlături rapid insectele nedorite, poți apela la soluții create anume pentru acest lucru. În acest caz, poți utiliza produse repelente anti tantari, al căror efect este rapid. 

 

5 sfaturi pentru a menține o relație la distanță
Recomandari5 sfaturi pentru a menține o relație la distanță

Acestea există în diverse forme, pentru a putea fi utilizate în funcție de necesitate. De exemplu, unele au formule care sunt sigure și pentru copii.

   2. Plase contra insectelor

O altă metodă la care poți recurge pentru a ține aceste insecte la distanță este să utilizezi plase speciale. Montează-le în dreptul ferestrelor și ușilor, asigurându-te că nu există locuri descoperite prin care ar putea pătrunde țânțarii. 

 

Cum să găsești pijama ideală? 7 sfaturi și sugestii practice
RecomandariCum să găsești pijama ideală? 7 sfaturi și sugestii practice

Există modele variate, cu prindere ușoară. Multe modele pentru uși au prindere cu magneți, pentru a facilita modul în care circuli.

   3. Uleiuri esențiale

Unele uleiuri esențiale au arome care îi deranjează pe țânțari și tind să nu se apropie de sursa care le emană. Uleiul de eucalipt sau cel de lămâie au astfel de proprietăți. 

 

Top 5 sfaturi pentru întreținerea corectă a malaxorului de aluat și a mașinii de spălat vase profesională
RecomandariTop 5 sfaturi pentru întreținerea corectă a malaxorului de aluat și a mașinii de spălat vase profesională

Se recomandă aplicarea lor pe piele, în cazul în care nu prezinți reacții alergice la ele. Utilizează-le conform instrucțiunilor de pe ambalaje și testează-le pe o porțiune mică de piele înainte de a le aplica pe tot corpul, în cazul în care nu știi dacă ai sau nu alergie la vreunul dintre componente.

   4. Capcane pentru insecte

Pentru îndepărtarea țânțarilor, poți utiliza capcane cu lumină UV pentru insecte. Acestea sunt atrase de lumină, ajungând să stea departe de tine. Nu afectează mediul înconjurător și sunt silențioase.

 

Poți utiliza astfel de capcane atât în interiorul locuinței, când nu există alte surse de lumină, cât și în curte, pe terasă sau în grădină.

   5. Evită să te afli în apropierea surselor de apă stagnantă

Țânțarii obișnuiesc să vină în zonele unde există apă stagnantă. Dacă există în locuința ta ghivece în care s-a acumulat apă sau vaze cu flori cărora nu li s-a înlocuit apa cu una proaspătă, piscine, zone umbroase care au fost udate excesiv, aceste insecte vor fi atrase de zonele respective. 

 

La fel se întâmplă și în cazul în care deții o grădină sau o curte și există bălți sau recipiente cu apă stătută. Este indicat să schimbi des apa acolo unde este posibil sau să eviți sursele respective.

   6. Utilizează ventilatoare

Ventilația făcută de ventilatoare este neplăcută pentru țânțari, astfel că tind să evite zona unde există curenții de aer. Este și aceasta o metodă la care poți apela, cu atât mai mult în cazul în care temperaturile sunt foarte ridicate și dorești să te răcorești. 

 

Câtă vreme aparatul funcționează, iar curenții de aer sunt puși în funcțiune, țânțarii nu vor fi atrași să vină în zona respectivă.

   7. Folosește plante sau arbuști ce țin departe insectele

Multe plante și arbuști au în componența lor substanțe pe care le emană pentru a îndepărta posibilii dăunători. Acestea lansează în aer esențe deranjante pentru insecte, implicit pentru țânțari.

 

În acest mod, ei evită să vină în acele locuri. Printre plantele sau arbuștii care pot ține țânțarii la distanță se află busuiocul, lavanda, eucaliptul, lămâiul.

Recomandări suplimentare

Iată ce ai mai putea face pentru a nu te expune țânțarilor:

  • Poartă haine în culori pale și care au mânecile lungi;
  • Evită iluminarea intensă în dreptul ferestrelor, al ușilor, în curte sau pe terasă;
  • Evită utilizarea deodorantelor sau parfumurilor intense;
  • Încearcă să eviți activitățile de orice tip pe care le-ai putea face dimineața și seara în spațiul exterior, întrucât acelea sunt perioadele în care țânțarii se manifestă mai mult decât în restul timpului.

 

Alege metoda pe care o preferi dintre cele pe care ți le-am pus la dispoziție și vei putea ține la distanță țânțarii!