Belgia negociază transferul a 4.000 de deținuți străini în Estonia.

Cifrele sunt brutale. 13.501 de oameni stau în închisori făcute pentru 11.049. Aproape 600 dorm pe saltele trântite direct pe ciment. Gardienii protestează de luni de zile, dar nimeni nu-i ascultă. Sau nu-i asculta până acum.

De ce tocmai Estonia?

Annelies Verlinden și Anneleen Van Bossuyt au dat explicația oficială. Estonia e „un stat de drept puternic care respectă drepturile omului”. Dar mai contează ceva. Sistemul lor penitenciar e digitalizat până în măduva oaselor. Actele, transferurile, monitorizarea – totul merge electronic. Pentru birocrația belgiană, asta înseamnă mai puține bătăi de cap.

Programul vizitei: întâlnire cu ministrul estonian Liisa-Ly Pakosta, apoi tur al unei închisori din capitală. Vor să vadă celulele. Vor să vadă condițiile. Vor să se asigure că nu exportă o problemă ca să creeze alta.

Estonia nu era prima pe listă. Kosovo și Albania încă apar în discuții, dar totul rămâne la nivel tehnic, în culise. Tallinn-ul e singura pistă serioasă momentan.

Cifrele care au forțat decizia

O treime din deținuții Belgiei nu au drept de ședere în țară. Peste 4.000 de oameni. Guvernul lui Bart De Wever vrea să „examineze toate căile pentru a reduce presiunea asupra sistemului și a spori securitatea cetățenilor”. Sună a limbaj diplomatic. Tradus: suntem disperați și încercăm orice.

Ce opțiuni există? Închirierea de celule în străinătate. Sau construirea unei închisori pe alt teritoriu. Radical? Da. Necesar? Belgienii zic că da.

Suedia a făcut-o deja. În iunie 2025, Stockholm-ul a bătut palma cu Tallinn-ul pentru 400 de celule în închisoarea din Tartu. Parlamentul suedez trebuie să voteze acordul. Belgia urmărește atent.

Coaliția se ceartă pe soluții

Ministra Verlinden propune eliberarea anticipată a unor condamnați aproape de finalul pedepsei. Dreapta coaliției a spus nu. Punct.

ONG-urile au altă teorie. Prea mulți oameni ajung în arest preventiv pentru că nu există bani pentru alternative. Brățări electronice, supraveghere, programe de reintegrare – toate subfinanțate. Rezultatul? Celule pline cu oameni care ar putea sta acasă.

Frank Vandenbroucke, ministrul socialist al Sănătății, ridică o problemă și mai delicată. Cam 1.100 de deținuți belgieni au boli mintale grave. Stau după gratii nu pentru că ar fi periculoși, ci pentru că nu există paturi în spitale de psihiatrie. Soluția lui e clară: mai multe facilități medico-legale. Bani? Greu de găsit.

Ce urmează

Vizita de la Tallinn deschide negocierile. Restul rămâne neclar. Cât costă o celulă? Cine răspunde de pază? Ce drepturi păstrează deținuții transferați? Nimeni nu știe încă.

Un lucru e limpede. Europa de Nord a descoperit un model nou. Țări mici cu sisteme eficiente devin furnizori de servicii pentru state mai mari, mai bogate, dar mai haotice. Estonia, cu 1,3 milioane de locuitori, închiriază celule Suediei și poate Belgiei.

Între timp, la Bruxelles, gardienii numără saltelele de pe podea. Și așteaptă.