Care e cea mai bună tehnologie pentru montajul camerelor de supraveghere?

Ana Neagu
| 41 citiri

Tehnologia se dezvoltă fără încetare, iar, pentru a reuși în lumea de astăzi, trebuie să știi cum să îi folosești avantajele atât pe plan profesional, cât și în tot mai multe aspecte ale vieții de zi cu zi.

Unul dintre exemplele de utilizare optimă a aparaturii de ultimă generație este oferit de colaborarea cu o firmă ca Shop Security – montaj camere supraveghere. Dispozitivele au meritul de a ține infractorii departe, deoarece ei își dau seama când o casă beneficiază de măsuri de securitate și evită să o jefuiască. Dacă totuși ajungi victima unui jaf, le vei putea oferi polițiștilor detalii prețioase despre făptuitori, care vor spori șansele de a-ți recupera repede bunurile.

Atunci când te pregătești pentru montajul camerelor de supraveghere, sunt două aspecte principale de care trebuie să ții cont: pe de o parte, prevederile legale, iar, pe de altă parte, aspectele tehnice.

Ultraviolette prezintă Tesseract Electric Scooter & Shockwave Motorcycle cu tehnologie îmbunătățită
RecomandariUltraviolette prezintă Tesseract Electric Scooter & Shockwave Motorcycle cu tehnologie îmbunătățită

Legea spune că dispozitivele de supraveghere video pot fi utilizate pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor, precum și pentru realizarea unor interese legitime, cu condiția de a nu fi prejudiciate interesele persoanelor filmate. Prin urmare, nu este voie întotdeauna ca dispozitivele să fie ascunse, ci prezența lor trebuie semnalizată. De asemenea, e interzis să captezi imagini de pe alte proprietăți decât cea proprie.

Referitor la tehnologie, trebuie să știi că există două tipuri principale de camere și, înainte de a lua o decizie, e necesar să cunoști caracteristicile fiecăruia dintre ele.

Tagomics obține 6,7 milioane de lire sterline pentru îmbunătățirea tehnologiei de diagnosticare a bolilor
RecomandariTagomics obține 6,7 milioane de lire sterline pentru îmbunătățirea tehnologiei de diagnosticare a bolilor

Ce alegi, dispozitive analogice sau IP?

Varianta cea mai răspândită, când vine vorba de montajul camerelor de supraveghere, a fost reprezentată, timp îndelungat, de cele analogice. Acestea permit redarea unor imagini de bună calitate atât ziua, cât și noaptea, în interior sau în exterior, în funcție de specificul fiecărei proprietăți. La unele dispozitive, în momentul activării, se declanșează o alarmă sonoră, însoțită de emiterea unei lumini intermitente.

Spre exemplu, camera Hibrid 4 în 1 HIKVISION DS-2CE16D0T-IRF îi oferă utilizatorului posibilitatea de a opta între mai multe tehnologii: TVI, AHD, CVI sau CVBS. Are un senzor de 2 megapixeli și o lentilă fixă de 2,8 milimetri, care asigură un unghi vizual de 101 grade. Distanța de infraroșii pe timp de noapte este de până la 25 de metri. Dispozitivul este protejat de o carcasă metalică și are o temperatură de funcționare cuprinsă între valori extreme, de la minus 40 de grade Celsius la plus 60 de grade Celsius.

Montajul de camere de supraveghere, „prețul” mic plătit pentru liniștea ta!
RecomandariMontajul de camere de supraveghere, „prețul” mic plătit pentru liniștea ta!

Pe de altă parte, dacă optezi pentru montajul camerelor de supraveghere IP, trebuie să știi că vei beneficia de o tehnologie nouă, care atrage un număr tot mai mare de utilizatori. Ea se remarcă atât din punctul de vedere al calității imaginii, ci și prin numeroasele funcții disponibile.

De exemplu, DS-2SE4C425MWG-E14F0, produs de Hikvision, este de fapt un ansamblu format din două camere diferite: una fixă, de tip bullet, pentru o imagine de ansamblu, și una de tip PTZ, pentru a observa detalii. Ambele au o rezoluție de 4 megapixeli și sunt dotate cu următoarele funcții: detecție mișcare, detecție depășire linie, detecție intrare și ieșire în perimetru, detecție intrus și captură facială.

Acordă atenție fiecărui aspect tehnologic, pentru a beneficia la maximum în urma unui montaj de camere de supraveghere! Siguranța ta va fi deplină, datorită celor mai bune echipamente!