Cele mai simple experimente științifice pe care le poți face alături de copilul tău
Copiii sunt foarte curioși, încă de la cea mai fragedă vârstă. De când încep să vorbească, majoritatea conversațiilor încep cu clasica întrebare: ”De ce?”. Chiar dacă uneori sunt enervanți, trebuie să ai în vedere că aceste întrebări despre tot și despre toate sunt foarte importante pentru ei. Vorbim despre începutul procesului de învățare, care trebuie încurajat și stimulat, astfel încât interesul lor să continue și atunci când vor ajunge la vârsta școlară.
O metodă foarte utilă pentru a le oferi răspunsuri la întrebările care îi frământă este să faceți cât mai des experimente copii, care sunt amuzante și ușor de realizat, cu obiecte și substanțe pe care le aveți deja în casă.
1. Fântână arteziană cu Mentos și apă carbogazoasă
Vei avea nevoie de o sticlă cu apă carbogazoasă și un pachet de Mentos. Pune două bomboane în sticla cu apă și admirați împreună rezultatul incredibil care se produce instant. Un jet de apă va ieși cu putere din sticlă și va atinge chiar înălțimea de 1-2 metri. Este un experiment care trebuie făcut în aer liber, deoarece va uda totul în jurul lui. Explicația este simplă și are legătură cu dizolvarea bomboanelor mentolate și atomii de CO2 care se lipesc pe suprafața lor.
2. Slime
Jucăria atât de iubită de copii a făcut furori în perioada recentă. Este un experiment amuzant, care le arată celor mici cum reacționează anumite substanțe atunci când sunt combinate. Pentru aceasta rețetă ai nevoie de glicerină, apă, lipici lichid, colorant alimentar și sclipici (opțional). Pune lipiciul într-un recipient, adaugă puțină apă și câteva picături de glicerină. Opțional poți adăuga colorant alimentar sau orice alte decorațiuni, cum ar fi sclipici, steluțe sau biluțe de polistiren. Amestecă bine compoziția în recipient, iar când nu se mai lipește o poți frământa cu mâinile. Cu cât este frământat mai mult, cu atât slime-ul va deveni mai ferm și mai elastic.
3. Ouă crude fără coajă
Un experiment wow, atât datorită reacțiilor chimice pe care le veți observa, dar și pentru că cel mic va putea să vadă cu ochii lui ce este în interiorul unui ou crud întreg. Tot ce trebuie să faci este să pui un ou crud într-un recipient, eventual o cană, și să îl acoperi cu oțet. Acesta reacționează cu compușii din calciu prezenți în coaja de ou și îi dizolvă complet. Rezultatul este un ou fără coajă, care este protejat doar de o membrană subțire. Experimentul este valabil și dacă înlocuiți oul cu oase de pui. Rezultatul va fi sub forma unor oase moi, cauciucate.
4. Transformă săpunul în spumă
Ai nevoie de un cuptor cu microunde, un săpun solid și un recipient de plastic. Pune săpunul în recipient și pornește cuptorul cu microunde. Săpunul conține bule de aer care se extind atunci când săpunul este încălzit, iar rezultatul este o spumă solidă care se produce chiar în fața ochilor voștri. Cel mai amuzant este faptul că în urma experimentului, compoziția săpunului nu are de suferit, așa că puteți utiliza în continuare spuma rezultată.
5. Curăță monede vechi cu acid
Monedele vechi se murdăresc și se oxidează, dar pot fi curățate foarte ușor cu ajutorul acizilor. Pentru că vorbim de experimente nepericuloase, care se fac cu substanțe obișnuite, chiar comestibile, nu trebuie să vă speriați de cuvântul acid. Acidul acetic, este cel mai obișnuit acid, fiind utilizat frecvent în alimentație. Este vorba despre oțet, care are un efect coroziv atunci când nu este diluat. Pune monedele oxidate într-un pahar transparent și acoperă-le cu oțet. Lasă-le câteva ore, iar apoi verificați împreună care este rezultatul experimentului. Puteți folosi cu succes acid citric (suc de lămâie), deoarece are un efect similar cu al oțetului.