Companiile americane cu afaceri în Rusia se tem de noile sancțiuni pregătite de Casa Albă
Mai multe organizații de lobby și corporații americane, cum ar fi Chevron, Exxon Mobil și General Electric, care au afaceri în Rusia, ar vrea ca Washingtonul să permită companiilor să își îndeplinească obligațiile contractuale și să ia în considerare scutirea unor produse din pachetul de sancțiuni pe care Casa Albă îl pregătește pentru situația în care Putin hotărăşte să invadeze Ucraina, transmite Reuters.

Astfel, Președintele Statelor Unite Joe Biden l-a ameninţat pe Vladimir Putin că va impune sancţiuni devastatoare contra Rusiei dacă aceasta va invada Ucraina, dar unele dintre cele mai mari companii și grupuri de afaceri din lume încearcă să convingă Casa Albă și Congresul american să acționeze cu prudență dacă decid să impună sancțiuni, astfel încât să limiteze proporțiile și intervalul lor.
Administrația Biden și Congresul „trebuie să fie atenți la detalii în cazul în care vor da curs amenințărilor cu privire la impunerea de sancțiuni”, a precizat președintele unei asociații comerciale din SUA.
Conform președintelui asociației, detaliile ar trebui să includă diverse condiții care să permită companiilor americane să își ducă la bun sfărșit obligațiile contractuale existente, excepții pentru produse medicinale și alte considerații umanitare în concordanță cu politicile Statelor Unite.
Companiile energetice vor o perioadă de grație, așa încât activele lor să nu fie confiscate după impunerea sancțiunilor
Mai mult decât atât, companiile energetice i-au îndemnat la rândul lor pe legislatorii americani să adopte o perioadă de grație, astfel încât activele lor să nu fie confiscate dacă nu își pot duce la capăt acordurile comerciale din Rusia, conform unui consilier din Congresul american.
„Sacțiunile ar trebui să fie cât mai specifice așa încât potențialul de a aduce prejudicii competitivității companiilor americane să fie cât mai limitat”, a afirmat și un purtător de cuvânt al Institutului American al Petrolului, una dintre cele mai mari organizații de lobby din SUA.
De regulă, sancțiunile economice sunt aplicate treptat pentru a permite companiilor destul timp să își închidă conturile, însă, în această situaţie, este foarte probabil ca sancțiunile să fie introduse brusc în mijlocul crizei, ceea ce face imposibilă garantarea unei perioade de grație.
De asemenea, un oficial al Trezoreriei Statelor Unite a declarat că sunt pregătiți să impună costuri severe economiei din Rusia, în același timp, limitând orice efecte secundare nedorite.
Corina Popescu
Corina Popescu scrie la rubricile Externe, Politică și Actual de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
ANAF verifică folosirea personală a amenajărilor de agrement și a bunurilor de lux plătite de firme
Apartamentele închiriate turiștilor ar urma să aibă număr unic, iar platformele să raporteze date
Statul s-a împrumutat la 7,42% pe an, iar randamentul obligațiunilor pe 10 ani a urcat la 7,41%
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Lyla
Persoanele cu Parkinson mai active au avut un declin mai lent al memoriei și mișcării într-un studiu
Revista Ioana
Salariul minim din iulie 2026 îți aduce 125 de lei în plus net. Ce condiții are suma scutită de taxe
Financiarul
Administratorii de site-uri se grăbesc să remedieze vulnerabilitățile PHP, între actualizări și opriri preventive
Dolce Sport
Jude Bellingham a avansat în discuțiile cu Real Madrid pentru prelungirea contractului
GetPony
Volvo Cars pierde până la 30% din valoarea bursieră după trecerea pe pierdere
Bravonet
Decorurile filmelor Beatles ale lui Sam Mendes vor deveni atracție pentru fani la Liverpool în 2028