Memoria colectivă se șterge. Un pericol real. În același timp, mișcările extremiste prind putere. Acesta este semnalul de alarmă tras de la Președinție, un mesaj tăios care avertizează că noile generații nu mai au răbdare pentru lecțiile trecutului. Iar suferința umană, din păcate, revine în forță, scrie Digi24.
Mesajul a marcat Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, o zi cu dublă semnificație, amintind și de sângerosul Pogrom legionar din ianuarie 1941. Conform Digi24, textul a fost citit de consilierul de stat Raluca-Roxana Butnaru la ceremonia de la Templul Coral din București.
„Suferința umană capătă din nou amploare”
Avertismentul prezidențial pică într-un moment cheie. De ce? „Comemorarea victimelor Holocaustului devine cu atât mai relevantă într-o lume în care memoria colectivă pare să se estompeze, iar mișcările extremiste sunt în ascensiune”, explică mesajul. Problema pare să fie una de generație. Una de fond. „Noile generații nu mai au răbdarea de a aprofunda trecutul, în timp ce suferința umană capătă din nou amploare, pe fondul conflictelor, al crizelor globale și al erodării încrederii”. O realitate sumbră, pur și simplu. Comemorarea nu mai este doar o lecție de istorie, ci o datorie activă.
Lecția celor 6 milioane de vieți. O întrebare care încă doare
27 ianuarie 1945. Porțile lagărului Auschwitz-Birkenau s-au deschis, dezvăluind lumii grozăvia de neconceput a genocidului nazist. Șase milioane de evrei au fost uciși. O cifră care blochează mintea. Alături de ei, nenumărate alte victime ale unei ideologii a urii. Au trecut 81 de ani de la acel coșmar, dar două întrebări rămân la fel de puternice. „Cum a fost posibil un asemenea abis moral în Europa secolului XX și ce trebuie să facem pentru a ne asigura ca o asemenea tragedie să nu se mai repete niciodată?”, subliniază mesajul șefului statului. Pe răspunsurile la ele s-a clădit Europa unită de azi, o construcție bazată pe democrație și demnitate umană.
Trecutul întunecat al României nu trebuie uitat
Mesajul de la Cotroceni nu se ferește de responsabilitatea istorică a României. Se vorbește fără ocolișuri despre „acel trecut întunecat al regimului de dictatură antonescian”, care „nu trebuie făcut uitat, ca și cum nu s-ar fi întâmplat”. Această asumare este cheia. Astăzi, cunoscând amploarea tragediilor, societatea are la îndemână instrumentele necesare. Avem capacitatea „de a discerne și de a sancționa, legal, reactivarea unor simboluri, gesturi, fapte și ideologii răspunzătoare de moartea atâtor oameni nevinovați”. Educația tinerilor și condamnarea fermă a oricărei negări a Holocaustului devin, astfel, stâlpii democrației.
„Să ne amintim”. Datoria de a nu accepta „banalitatea răului”
Deci, ce facem? Rămânem vigilenți. Nu uităm. Finalul mesajului prezidențial este un îndemn puternic, ce amintește de „banalitatea răului” a lui Hannah Arendt. Responsabilitatea e a fiecărei generații. „Fiecare generație are datoria să rămână lucidă în fața derapajelor tiranice ale puterii, să condamne antisemitismul în toate formele sale, să denunțe indiferența și lașitatea, să refuze complicitatea la rău, să împiedice uitarea”. O rugăciune evreiască spune totul: „Să ne amintim”. Răspunsul conștiinței umane e la fel de ferm: „Niciodată din nou”. A păstra memoria vie este, în fond, un act de dreptate și singura garanție pentru o lume guvernată de pace, curaj și adevăr.
