Cum îți modernizezi bucătăria, cu materiale de calitate

27

Bucătăriile moderne pun foarte mult accentul pe liniaritate și simplitate, pe cromatică, dar și pe eleganță. Dacă plănuiești să  modernizezi bucătăria, ar trebui să ai în vedere câteva aspecte. Printre care materialele folosite, calitatea acestora fiind esențială. Iată ce poți folosi!

Piatră naturală, pentru un plus de eleganță 

Piatra naturală este o opțiune perfectă pentru modernizarea bucătăriei. Poți realiza o serie de elemente din aceasta, precum: trepte, blaturi sau glafuri din piatră naturală. Pentru a păstra aceeași linie, pardoselile pot fi construite din aceleași materiale.

Piatra naturală se remarcă prin frumusețea modelelor și unicitatea specifică a acestora. Piatra naturală este extrasă din natură, fiecare bucată fiind unică. 

Travertinul este o rocă calcaroasă, marmura este o piatră naturală formată prin cristalizare, iar granitul este format prin răcirea treptată a magmei și a compușilor acesteia. Aceste procese influențează aspectul pietrei. 

Tencuială decorativă, pentru pereți

Poți realiza brâuri decorative din piatră naturală pentru suprafața pereților, însă placarea ceramică nu va putea fi realizată până la nivelul tavanului. În spațiile libere de perete însă, poți utiliza tencuiala decorativă pentru a amenaja și a schimba în totalitate aspectul bucătăriei tale.

Tencuiala decorativă este un material care are rolul de a proteja peretele. Poate fi curățată ușor și oferă o largă paletă cromatică. În plus, aceasta are și un preț mai scăzut, ceea ce te ajută să îți eficientizezi bugetul. Poți alege modele care îți personalizează cu adevărat bucătăria, stârnind uimirea tuturor celor care îți vor călca pragul casei.

Mobilier potrivit, pentru orice stil

Mobilierul este parte integrantă din bucătăria ta. Vei avea nevoie de un mobilier calitativ, din lemn rezistent, tratat pentru strălucire și protecție.

Din punct de vedere cromatic va trebui să alegi mobilierul în funcție de stilul bucătăriei, dar și de preferințele tale sau de culorile obiectelor deja existente în acest spațiu. 

Modernizare, la nivelul pardoselii

Este important să acorzi importanța cuvenită reparațiilor. Pentru asta poți folosi o șapă autonivelantă de calitate, cu care să construiești un strat suport calitativ pentru sistemul de acoperire al pardoselii.

În această etapă poți chiar să iei în calcul instalarea unui sistem de încălzire în pardoseală.

Stratul final al pardoselii poate fi realizat din piatră naturală, parchet stratificat (dublu stratificat sau triplu stratificat) sau din parchet din lemn masiv. Aceste opțiuni te vor ajuta să îți modernizezi bucătăria și să te bucuri de un spațiu elegant și estetic.

Izolație termică de calitate

Modernizarea unei locuințe implică, de asemenea, sporirea confortului termic. Poți izola bucătăria folosind polistiren sau vată minerală, cea din urmă permite însă peretelui să „respire”.

Ambele tipuri de materiale pot izola însă foarte bine o bucătărie, pentru ca temperatura din exterior să nu o scadă drastic pe cea din interior. 

 

O bucătărie modernă înseamnă mai mult decât mobilier și accesorii. Uneori frumusețea, rezistența și durabilitatea se găsesc în detalii, iar tehnologiile actuale ne oferă produsele de care avem nevoie pentru a ne moderniza bucătăriile, la fel ca orice altă zonă a casei. 

Citește și
Spune ce crezi