Puțini știu că în cadrul unui divorț se pot cere atât daune morale cât și o prestație compensatorie, în anumite condiții prevăzute de lege. Daunele morale se pot solicita de exemplu de către soțul care a fost înșelat în căsnicie. În schimb prestația compensatorie se poate cere fără ca celălalt soț să fi făcut ceva negativ.
Un avocat specializat în divorț și dreptul familiei vă poate spune, dincolo de condițiile cerute de lege, când este cazul să cereți și o prestație compensatorie. Nu de puține ori se întâmplă ca unul dintre soți să producă venituri financiare consistente iar celălalt soț să se ocupe mai mult de gospodărie și creșterea copiilor.
În pragul divorțului, soțul care nu este angajat și nu are venituri riscă să suporte o modificare majoră față de condițiile de viață cu care a fost obișnuit. Diferența dintre condițiile de viață avute în timpul căsătoriei și scăderea lor semnificativă după divorț este ceea ce prestația compensatorie ar trebui să acopere. Cu alte cuvinte, dacă ați trăit într-o vilă și după divorț ar trebui să mă mutați într-o garsonieră, trebuie să solicitați o prestație compensatorie astfel încât să puteți avea condiții de viață cât de cât apropiate celor cu care ați fost obișnuit/ă.
Astfel, prestația compensatorie este remediul găsit în dreptul familiei pentru a se asigura o situație echitabilă ambelor părți dintr-un divorț. Condiția pentru ca ea să poată fi pusă în discuție este durata căsătoriei, care trebuie să fie de minim 20 de ani. Dacă căsnicia a trecut de 20 de ani și dezechilibrul dintre viața de dinainte și după divorț e semnificativ, atunci aveți toate motivele pentru a solicita și primi o prestație compensatorie.
Ea se poate recepționa ca o rentă viageră, adică o rentă lunară care să vă asigure condiții bune de viață sau poate fi recepționată ca o sumă globală care să acopere diferențele susmenționate. În orice caz, celebra expresie „te las în fundul gol dacă divorțezi de mine” rămâne doar o amenințare ieftină și nefondată atunci când ai avocatul potrivit.
