Doar 16% dintre europeni mai văd SUA ca aliat – dar refuză să plătească pentru apărare

Paradoxal? Absolut. Aceiași europeni care privesc SUA cu suspiciune refuză să scoată banii din buzunar pentru o apărare proprie. Cineva altcineva să plătească factura securității. Mentalitatea asta persistă.

Italia, campioana ezitării

Nicăieri contradicția nu e mai vizibilă decât la Roma. Italienii recunosc deschis că Donald Trump a transformat Statele Unite într-un partener imprevizibil. Și totuși? Italia a alocat doar 1,54% din PIB pentru apărare în 2024. Sub pragul NATO de 2%. Mult sub.

Ținta din 2025? Atinsă mai ales prin ajustări contabile. Trucuri pe hârtie, nu tancuri pe teren. Italienii vor protecție, dar fără costuri reale. Ironia sorții.

Germania și Franța stau prost la capitolul încredere transatlantică. În ambele țări, aproape 30% dintre cetățeni văd America ca rival sau adversar. Spania – la fel.

Franța promite, dar cine garantează?

Emmanuel Macron a fost ani de zile apostolul „autonomiei strategice” europene. A crescut bugetul apărării peste 2% din PIB, a promis investiții noi. Frumos pe hârtie.

Problema? Popularitatea sa e la pământ. Minim istoric. Candidații care îi vor lua locul la Elysée pun deja sub semnul întrebării continuitatea acestei politici. Ce construiești azi poate fi dărâmat mâine, iar incertitudinea politică sabotează orice plan pe termen lung.

Statele din sudul Europei se tem de altceva: că marile proiecte de reînarmare vor favoriza industriile din nord. Germania, Olanda, țările scandinave. Cine produce armament câștigă contracte. Cine nu? Plătește și atât.

Polonia și Baltice joacă altă partidă

Contrastul e izbitor. Polonia alocă între 4,7% și 5% din PIB pentru apărare. Statele baltice – la fel. Sunt cele mai pro-americane țări din Europa și, simultan, cele care investesc cel mai mult în propriile armate. Coincidență?

Greu de crezut.

Pentru Varșovia, Tallinn, Riga și Vilnius, Rusia nu e o amenințare teoretică. E una existențială. Au văzut ce s-a întâmplat în Ucraina și știu că pot fi următorii. Reînarmarea lor nu e gândită ca alternativă la NATO, ci ca întărire a alianței – vor americanii alături, dar nu se bazează exclusiv pe ei.

Diferența asta de percepție explică de ce scepticismul față de Washington nu se traduce automat în dorința de autonomie militară. În Europa de Vest și de Sud, reflexul e altul: să externalizezi securitatea către SUA. Chiar dacă nu mai ai încredere în SUA.

Fondul german de un trilion de euro

Germania încearcă să spargă tiparul. Berlinul a anunțat un fond special de 1 trilion de euro pentru apărare, prezentând reînarmarea drept motor economic. Locuri de muncă. Inovație. Creștere. Nu doar cheltuieli, ci investiții.

Mesajul e clar: apărarea poate fi și afacere bună. Vecinii din sud rămân sceptici. Cine va produce echipamentele? Fabricile germane. Cine va încasa profiturile? Companiile nordice. Cine va plăti? Toată lumea.

Mulți lideri europeni par să prefere o strategie riscantă: așteptarea. Speranța că Donald Trump va ieși din scenă și totul va reveni la normal, că America va redeveni partenerul de încredere de altădată. E un pariu periculos.

Până la rezolvarea acestui paradox, Europa rămâne prinsă între două lumi: nu mai are încredere în protectorul tradițional, dar refuză să devină propriul protector. Vulnerabilă. Dependentă. Nehotărâtă.