EDUCAȚIA FINANCIARĂ, CELEBRATĂ DE A.S.F. ÎN CADRUL GLOBAL MONEY WEEK

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) va organiza, în perioada 21-27 martie 2022, cu ocazia Global Money Week (GMW), o serie de acțiuni dedicate promovării educației financiare în rândul copiilor și tinerilor.
Evenimentele, care vor fi derulate în cadrul GMW, urmăresc, în principal, creșterea nivelului de conștientizare cu privire la importanța educației financiare atât la nivelul corpului didactic, cât și la nivelul elevilor și studenților, precum și îmbunătățirea accesului copiilor și tinerilor la noțiuni și informații de educație financiară.
Global Money Week este un prilej pentru A.S.F. de a lansa un nou program de educație financiară, Start4Life, destinat copiilor și tinerilor aflați în centre de plasament. În cadrul programului, tinerii vor beneficia de lecții de educație financiară și de economie generală, care vor fi utile pentru a se adapta cât mai bine din punct de vedere financiar, în momentul în care vor fi nevoiți să părăsească centrele de plasament. Programul se va adresa, într-o primă etapă, tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, iar pe parcurs acesta va acoperi toate categoriile de vârstă. Acestui program i se vor alătura voluntar lectori ai entităților din toate cele trei piețe financiare reglementate, iar Institutul de Studii Financiare va oferi, în mod gratuit, unora dintre tineri, cursuri de formare profesională care să îi ajute la integrarea pe piața muncii.
”Educația financiară este, așa cum am spus de mai multe ori, o misiune strategică a Autorității de Supraveghere Financiară. Vom continua să desfășurăm programe și proiecte dedicate elevilor, studenților și publicului larg, întrucât prin educație vom putea contribui la dezvoltarea piețelor financiare și a economiei României”, a declarat Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, domnul Nicu Marcu.
Global Money Week este un eveniment internațional desfășurat sub patronajul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), în cadrul căruia comunități întregi își unesc eforturile pentru a stimula o mai bună cunoaștere a mediului financiar, pentru înlăturarea politicilor financiare depășite și pentru a oferi tinerilor instrumentele și inspirația necesare pentru a-și modela propriul viitor. Această inițiativă reunește organizații din aproape 170 de țări și implică anual peste 40 de milioane de copii și tineri.
Evenimentele organizate de A.S.F. în săptămâna GMW pot fi consultate AICI.
Corina Popescu
Corina Popescu scrie la rubricile Externe, Politică și Actual de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
ANAF verifică folosirea personală a amenajărilor de agrement și a bunurilor de lux plătite de firme
Apartamentele închiriate turiștilor ar urma să aibă număr unic, iar platformele să raporteze date
Statul s-a împrumutat la 7,42% pe an, iar randamentul obligațiunilor pe 10 ani a urcat la 7,41%
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPony
Nissan Kicks obține singurul premiu de siguranță din grupul testat, dar data fabricației contează
Bravonet
Cum aplici la Insula Iubirii 2027 ca ispită sau în cuplu și ce pregătești înainte să completezi formularul
Lyla
Ce urmărește reumatologul când ai articulații dureroase și cum evaluează tratamentul pentru poliartrită
Revista Ioana
Cum folosești minoxidilul pentru rezultate în 3-6 luni și ce precauții iei dacă ai pisică
Financiarul
Fashion Days deschide Black Friday pe 1 noiembrie cu ieftiniri promise de maximum 90%
Dolce Sport
Barcelona îl pierde pe Xavi Espart pentru aproximativ 7 săptămâni după accidentarea din El Clasico