Într-un decor aproape anacronic, cel al castelului Alden Biesen din Belgia, liderii Uniunii Europene se așază astăzi la masă pentru o discuție informală, dar cu mize uriașe. Nu vor semna tratate, nu vor emite concluzii formale. Vor face, după cum a numit-o președintele Consiliului European, António Costa, o „sesiune de brainstorming strategic”. Subiectul este unul singur, rostit cu o îngrijorare tot mai puțin disimulată la Bruxelles: competitivitatea. Sau, mai precis, dispariția ei treptată în fața giganților american și chinez.
Atmosfera este apăsătoare. Avertismentele curg de luni de zile. Premierul belgian Bart De Wever, vorbind la un summit industrial recent, a descris situația industriei europene drept „pur și simplu dramatică”, o „criză existențială”. CEO-ul BASF, Markus Kamieth, a completat sumbru: „Europa pierde capacitate industrială într-un ritm pe care nu l-am mai văzut niciodată”. Nu sunt doar vorbe goale. Sunt realități economice care dor.
Pentru a zgudui un pic sistemul, au fost invitați doi „grei”, foștii premieri italieni Mario Draghi și Enrico Letta. Ei sunt autorii a două rapoarte, publicate încă din 2024, care au pus pe masă, fără menajamente, diagnosticul unei Europe rămasă în urmă. Acum, la aproape doi ani de la acele analize, liderii UE se reîntâlnesc să discute aceleași probleme, în speranța că de data aceasta vor găsi și voința politică de a acționa. Pare un scenariu repetat, doar că acum timpul nu mai are răbdare.
De ce acum? Contextul geoeconomic care forțează mâna Europei
Reuniunea de la Alden Biesen nu este întâmplătoare. Ea vine într-un moment în care fragmentarea geoeconomică și competiția acerbă dintre SUA și China au devenit noua normalitate. Europa este prinsă la mijloc, conștientă că modelul său economic, bazat pe reguli și comerț liber, este erodat din toate părțile. Președintele francez Emmanuel Macron a descris recent situația ca fiind o „criză duală”: un „tsunami comercial din China” și o „instabilitate de o fracțiune de secundă din partea Americii”.
Concurența acerbă: America subvenționează, China domină
Statele Unite, cu al său Inflation Reduction Act (IRA), a declanșat o cursă a subvențiilor pentru tehnologiile verzi, atrăgând investiții care altfel ar fi venit în Europa. China, pe de altă parte, continuă să domine lanțuri valorice strategice, de la panouri solare la minerale critice, folosind un model bazat pe supracapacitate sponsorizată de stat și prețuri de dumping. Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a recunoscut recent că „vedem subvenții masive, supracapacitate sponsorizată de stat și distorsiuni ale pieței”.
Cifrele sunt clare. Între 2013 și 2024, investițiile private cumulate în Inteligența Artificială (AI) au depășit 470 de miliarde de dolari în SUA, comparativ cu aproximativ 50 de miliarde în toate statele UE la un loc. Creșterea economică a UE a fost constant mai mică decât cea a Statelor Unite în ultimele două decenii, iar productivitatea și inovația, în special în domenii precum AI, au rămas în urmă. Un raport Deloitte, citat de Reuters, arată că UE are un avantaj clar față de competitorii internaționali în doar 3 din 22 de criterii de competitivitate evaluate.
Piața unică, un gigant cu picioare de lut
Paradoxal, în timp ce se luptă cu forțe externe, cea mai mare problemă a Europei rămâne internă: Piața Unică este încă departe de a fi cu adevărat unică. Deși a generat beneficii economice estimate între 8% și 9% din PIB-ul UE, aceasta rămâne extrem de fragmentată. O analiză a Comisiei Europene, regretată public de Ursula von der Leyen, a arătat că barierele interne din Piața Unică sunt echivalente cu un tarif de 45% la bunuri și un șocant 110% la servicii.
Fragmentarea este vizibilă mai ales în sectoare cheie: energie, telecomunicații și, cel mai critic, piețele de capital. Uniunea Piețelor de Capital (Capital Markets Union – CMU), un proiect lansat încă din 2015, avansează cu pași de melc. Rezultatul? Capitalizarea bursieră agregată în UE este de 81% din PIB, în comparație cu 227% în SUA. Venture capital-ul, esențial pentru start-up-uri inovatoare, este în UE la o cincime din nivelul american. Practic, economiile europenilor fie rămân blocate în piețele naționale, fie pleacă în afara UE în căutare de randamente mai bune.
Doi foști premieri italieni, două viziuni pentru o singură Europă
În acest peisaj sumbru, rapoartele lui Enrico Letta și Mario Draghi, deși vechi de aproape doi ani, sunt mai relevante ca oricând. Ele oferă nu doar diagnosticul, ci și potențiale tratamente. Liderii de la Alden Biesen le vor reauzi astăzi, probabil cu un sentiment de urgență sporit.
Raportul Letta: O pledoarie pentru o piață unică veritabilă
Enrico Letta s-a concentrat pe finalizarea Pieței Unice. Mesajul său cheie, repetat și înaintea summitului, este stabilirea unui termen limită clar: 2028. Propunerile sale sunt concrete: integrarea accelerată a piețelor de energie, telecomunicații și finanțe. Mai mult, Letta a propus adăugarea unei a cincea libertăți fundamentale la cele patru existente (circulația bunurilor, serviciilor, capitalului și persoanelor): libertatea de circulație a cercetării, inovației și educației. O idee menită să creeze un ecosistem european de inovare care să poată concura cu cel american sau chinez.
Viziunea Draghi: Un „whatever it takes” pentru competitivitate
Mario Draghi, fidel stilului său care a salvat moneda euro, a avertizat că fără acțiuni drastice, UE se va confrunta cu o „agonie lentă”. Raportul său a cerut o politică industrială mult mai coordonată, decizii mai rapide și, mai ales, investiții masive. Draghi a identificat nevoia de sute de miliarde de euro anual pentru tranziția verde și digitală și a sugerat că acești bani trebuie să vină inclusiv prin noi runde de datorie comună, o idee care încă provoacă frisoane în capitalele statelor „frugale”. El a pledat pentru o reformă a regulilor privind ajutoarele de stat, pentru a permite crearea de „campioni europeni”, și pentru o Uniune a Piețelor de Capital ambițioasă, care să deblocheze finanțarea privată.
Problema, așa cum a arătat o analiză recentă a think-tank-ului EPIC, este că implementarea recomandărilor lui Draghi a fost extrem de lentă. La un an de la publicarea raportului, doar 11.2% din cele 383 de recomandări fuseseră implementate complet.
Marile dileme de la Alden Biesen
Dincolo de consensul aparent că „trebuie făcut ceva”, diavolul stă, ca de obicei, în detalii. Discuțiile de astăzi vor gravita în jurul a trei mari dileme care divizează profund statele membre.
Banii: Cine plătește pentru saltul tehnologic?
Aceasta este întrebarea fundamentală. Franța, prin vocea președintelui Macron, insistă pe necesitatea unor noi împrumuturi comune, „eurobonduri pentru viitor”, pentru a finanța investițiile strategice în apărare, AI și tehnologii verzi. Germania, pe de altă parte, rămâne reticentă, subliniind că accentul trebuie pus pe creșterea productivității și pe atragerea de capital privat, nu pe crearea de noi datorii. Această falie clasică Nord-Sud, între adepții rigorii fiscale și cei ai solidarității financiare, amenință să blocheze orice progres real.
Ajutorul de stat: O cursă a subvențiilor sau o politică industrială inteligentă?
A doua mare controversă privește regulile competiției. Franța și Germania fac presiuni pentru relaxarea regulilor privind ajutoarele de stat, pentru a-și putea susține campionii naționali în fața concurenței americane și chineze. Însă multe state membre, inclusiv cele mai mici și cele din Est, se tem că acest lucru ar duce la o fragmentare și mai mare a Pieței Unice. Fără buzunare la fel de adânci ca Parisul sau Berlinul, state ca România nu ar putea concura într-o cursă a subvențiilor, iar companiile lor ar fi dezavantajate chiar pe piața europeană. Se caută un echilibru delicat între protejarea industriei și menținerea unui teren de joc echitabil pentru toți.
Apărare și energie: Pilonii uitați ai pieței unice
Războiul din Ucraina a adus în prim-plan două domenii în care lipsa unei piețe unice integrate este flagrantă și costisitoare: apărarea și energia. Liderii vor discuta despre cum să stimuleze achizițiile comune în domeniul apărării și cum să creeze o veritabilă Uniune a Energiei, care să garanteze prețuri accesibile și stabile. Progrese s-au făcut, dependența de gazul rusesc a scăzut de la 45% în 2021 la 12% în august 2025, iar noile capacități regenerabile au economisit consumatorilor 100 de miliarde de euro între 2021 și 2023. Dar prețurile la energie în Europa sunt încă mult mai mari decât în alte părți ale lumii, afectând direct competitivitatea industriei.
Și România? Implicații directe pentru București
În toată această dezbatere strategică la nivel înalt, poziția României este una complexă. Pe de o parte, o aprofundare reală a Pieței Unice, în special în servicii și digital, ar oferi companiilor românești oportunități imense de a se extinde. O Uniune a Piețelor de Capital funcțională ar putea atrage investiții atât de necesare. Iar fondurile comune europene pentru competitivitate ar putea finanța proiecte strategice pe care bugetul național nu le poate susține.
Pe de altă parte, riscurile sunt la fel de mari. O relaxare necontrolată a ajutoarelor de stat ar putea marginaliza industria românească. O strategie „Made in Europe” promovată de Franța, care ar impune un anumit procent de conținut european în achizițiile publice, ar putea dezavantaja economiile care, asemenea celei românești, sunt puternic integrate în lanțuri valorice globale și depind de componente din afara UE. România, ca și alte state din regiune, trebuie să navigheze cu abilitate între susținerea unei integrări mai profunde și apărarea intereselor sale specifice, pentru a nu rămâne prinsă într-o Europă cu mai multe viteze.
Structura economiei românești, cu provocări persistente legate de capacitatea administrativă, absorbția fondurilor europene, deficitul de forță de muncă calificată și discrepanțele regionale uriașe, o face vulnerabilă. Fără reforme structurale interne, chiar și cele mai bune strategii de la Bruxelles vor avea un impact limitat la București.
Discuțiile de la Alden Biesen nu vor produce decizii. E o reuniune informală. Dar ele vor contura agenda pentru următorii ani, o agendă care va defini viitorul economic al continentului. Întrebarea care rămâne, la plecarea liderilor din castelul belgian, este simplă: are Europa voința politică să facă ceea ce știe, de cel puțin doi ani, că trebuie făcut? Răspunsul va afecta direct viața și prosperitatea a sute de milioane de cetățeni, inclusiv a celor din România.
