Trei protestatari ai grupului Palestine Action, aflați în închisoare, continuă greva foamei, situație care a ajuns într-o zonă critică, după 45, 59 și 66 de zile de refuz al hranei. Ministrii refuză să le asculte cererile, deși aceștia nu au fost condamnați pentru nimic. Un al patrulea protestatar, Teuta Hoxha, a renunțat la grevă după 58 de zile, însă ar putea suferi efecte negative asupra sănătății pe termen lung. Guvernul poartă responsabilitatea morală pentru acești prizonieri, potrivit The Guardian.
Acuzații și detenție prelungită
Heba Muraisi, Kamran Ahmed și Lewie Chiaramello, cei trei protestatari rămași, ar putea muri oricând, având în vedere că greviștii foamei IRA și INLA din 1981 au supraviețuit între 46 și 73 de zile. Muraisi, care se află în grevă de cea mai lungă perioadă, are dificultăți de respirație și spasme musculare incontrolabile, posibile semne de afectare neurologică. Cu toate acestea, guvernul refuză orice dialog.
Serviciul de urmărire penală (CPS) stipulează că perioada maximă pe care un prizonier o poate petrece în arest preventiv este de 182 de zile (șase luni). Muraisi și Ahmed au fost arestați în noiembrie 2024 și nu vor fi judecați decât în iunie, cel mai devreme, ceea ce înseamnă că vor fi reținuți timp de 20 de luni. Chiaramello, arestat în iulie 2025, are o dată provizorie de judecată în ianuarie 2027, adică 18 luni de închisoare fără proces. Această perioadă extremă de arest preventiv este considerată o încălcare a justiției.
„Procesul ca pedeapsă”
Activiștii denunță această situație ca fiind o formă de „proces ca pedeapsă”, o abordare care domină tratamentul grupurilor de protest. Chiar dacă nu ești condamnat pentru o infracțiune, viața ta devine un calvar dacă îndrăznești să te opui vizibil și public. Cei trei prizonieri, și alții acuzați de aceleași infracțiuni, sunt ținuți în „condiții de terorist”.
Aceasta înseamnă comunicări și vizite minime. Li s-a interzis să lucreze în închisoare din „motive de securitate”, li s-au refuzat cărți, ziare, vizite la bibliotecă și la sala de sport și au fost supuși unor „ordine de neasociere”. În octombrie, Muraisi a fost transferată brusc de la HMP Bronzefield, la 29 de kilometri de Londra, unde locuiește familia ei, la închisoarea New Hall din Yorkshire, prea departe pentru ca mama ei bolnavă să o viziteze. După ce a fost mutată, i s-a spus că motivul este riscul de asociere cu un alt prizonier de pe aceeași aripă de la Bronzefield.
Acuzații și tratament
Niciunul dintre greviștii foamei nu a fost acuzat, darămite condamnat, pentru infracțiuni de terorism. Ei au fost acuzați de infracțiuni penale obișnuite, cum ar fi efracția, distrugerea de bunuri și tulburarea liniștii publice. Muraisi și Ahmed ar fi pătruns într-o fabrică administrată de Elbit Systems, cel mai mare producător de arme din Israel, și au deteriorat echipamente, în timp ce Chiaramello ar fi intrat în RAF Brize Norton în timpul unui protest în care Palestine Action a stropit avioanele de război cu vopsea.
Aceste evenimente au avut loc înainte ca Palestine Action să fie interzisă ca grup terorist, o decizie controversată care este contestată în instanță. CPS susține că există o „legătură cu terorismul”, astfel că sunt tratați ca și cum ar fi teroriști condamnați.
Reacții internaționale
Pe 26 decembrie, un grup de raportori ai Organizației Națiunilor Unite și-au exprimat îngrijorarea cu privire la tratamentul acestor prizonieri, care include „întârzieri raportate în accesarea asistenței medicale, utilizarea excesivă a reținerii în timpul tratamentului spitalicesc, refuzul contactului cu membrii familiei și consilierul juridic și lipsa unei supravegheri medicale independente coerente, în special pentru deținuții cu afecțiuni medicale preexistente grave”.
Aceștia au „întrebări serioase” cu privire la respectarea de către guvern a dreptului internațional al drepturilor omului, „inclusiv obligațiile de a proteja viața și de a preveni tratamentele crude, inumane sau degradante”.
Refuzul dialogului
Avocați, parlamentari și medici au implorat în repetate rânduri miniștrii să abordeze problema. Aceștia refuză categoric, susținând că ar „crea stimulente perverse care ar încuraja mai mulți oameni să se pună în pericol prin greve ale foamei”. Nu există dovezi pentru acest lucru, și având în vedere natura extrem de neobișnuită a acestei acțiuni (este cea mai mare grevă coordonată și susținută a foamei de către prizonieri de la cea a IRA din 1981), pare extrem de improbabil.
Guvernul a încercat să creeze impresia că astfel de evenimente sunt frecvente „în ultimii cinci ani am avut în medie peste 200 de incidente de grevă a foamei în fiecare an” deci nu este necesar un răspuns neobișnuit. Dar se pare că se referă la refuzuri scurte de hrană de către prizonieri individuali, o situație complet diferită de un risc iminent de deces prin înfometare.
Peste 800 de cadre medicale au semnat o scrisoare adresată secretarului justiției, David Lammy, avertizând că prizonierii se confruntă cu o „urgență medicală”, care „este gestionată incorect”. Acea scrisoare a fost scrisă pe 27 noiembrie. Guvernul nu a răspuns încă. În schimb, se pare că își bate joc de situația greviștilor foamei.
Când parlamentarul Jeremy Corbyn l-a întrebat pe ministrul justiției Jake Richards, în parlament, dacă se va întâlni cu reprezentanții lor legali pentru a încerca să rezolve situația, Richards a răspuns cu un „Nu” tranșant, provocând râsete în sală. În decembrie, președintele Camerei Comunelor a remarcat că eșecul lui Lammy de a răspunde parlamentarilor care solicită o întâlnire pe această temă este „total inacceptabil”.
Cereri și perspective
Cererile greviștilor foamei par rezonabile: eliberarea pe cauțiune; dreptul la un proces echitabil (ei susțin că guvernul a reținut documente cheie); ridicarea interdicției asupra Palestine Action; și închiderea Elbit Systems, care a furnizat arme unui stat angajat în genocid, în Marea Britanie. Refuzul guvernului de a discuta ar putea condamna greviștii la moarte. „Nu ar trebui să fie necesar să-ți riști viața pentru a cere un tratament echitabil și decizii juste”, se arată în articol.
