Guvernul Bolojan depinde de votul a 17 deputați, înaintea moțiunii PSD
Soarta Guvernului condus de Ilie Bolojan stă în mâinile celor 17 deputați din grupul minorităților naționale, care ar putea înclina decisiv balanța la votul moțiunii de cenzură. În acest moment, grupul condus de Varujan Pambuccian este complet divizat, jumătate fiind de partea premierului, iar cealaltă de partea PSD, conform surselor noastre politice.

Grupul minorităților, rupt în două
În mod tradițional, parlamentarii minorităților naționale votează alături de putere, punând umărul la instalarea guvernelor, dar încercând să stea deoparte la moțiunile de cenzură. Acum, însă, lucrurile stau puțin diferit. Surse politice indică o scindare clară: o parte a deputaților îl susțin pe premierul Ilie Bolojan și nu vor să participe la vot, în timp ce o tabără formată din 9-10 parlamentari înclină spre PSD.
Votul lor ar putea fi decisiv.
Tensiune maximă și negocieri la sânge
Atât liberalii, cât și social-democrații au negociat intens cu fiecare dintre cei 17 parlamentari în ultimele zile. Dar presiunea cea mai mare pare să vină chiar din interiorul grupului, unde părerile sunt împărțite radical. Unul dintre deputații minorităților a descris atmosfera sub protecția anonimatului pentru redacția noastră.
„Situația este mai tensionată ca niciodată în interiorul grupului. Sunt voci care spun să nu ne amestecăm în războiul PSD-Bolojan, dar cei mai mulți vor să votăm moțiunea, cu argumentul că oricum va rămâne la guvernare această coaliție din care facem și noi parte”, a declarat parlamentarul.
Intră în scenă AUR și președintele
Cum vine asta, până la urmă? calculele parlamentare arată că, după retragerea de la guvernare, PSD are nevoie de sprijin pentru ca moțiunea de cenzură să treacă. Iar atât social-democrații, cât și coaliția aflată la putere (Partidul Național Liberal-Uniunea Salvați România-Uniunea Democrată Maghiară din România) au nevoie de voturile AUR pentru a-și atinge scopul.
Liderul AUR, George Simion, a anunțat deja că formațiunea sa va vota orice moțiune de cenzură, ba chiar va depune una proprie în luna mai.
Numai ca președintele Nicușor Dan a pus piciorul în prag vineri, după summitul UE din Cipru (o declarație care complică și mai mult ecuația politică). Acesta a declarat ferm că nu ar accepta un scenariu în care PNL sau PSD ar propune un guvern minoritar susținut de Alianța pentru Unirea Românilor.
Daniela Șerban
Daniela Serban scrie la rubricile Externe, Politică și Infrastructură de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Societatea de Transport București are 880 de angajați pe listele de concediere, potrivit sindicatului. Primele preavize pot veni săptămâna viitoare
Tinerii înscriși la agenția de ocupare înainte de prima angajare pot primi până la 27.000 de lei
Angajații care nu și-au putut lua concediul din 2026 din motive justificate îl pot primi până la 30 iunie 2028
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Financiarul
România poate împrumuta până la 16,68 miliarde de euro pentru achiziții militare. Rambursarea din buget începe în 2035
Dolce Sport
Lionel Messi a ajuns la 18 selecții în echipa anului votată de fotbaliști, din care lipsește Harry Kane, câștigătorul Balonului de Aur
GetPony
Cât plătești peste prețul unei mașini rulate de 15.000 de euro aduse din Germania
Bravonet
Danny Boy este identificat de presă drept motociclistul reținut pentru 24 de ore la Predeal. Iubita lui neagă reținerea
Lyla
Cum faci față doliului după moartea cuiva drag și când să ceri ajutor
Revista Ioana
Mierea, suplimentele și uleiul de măsline cu origine România apar într-un raport european cu suspiciuni de fraudă