Guvernarea condusă de Ilie Bolojan, premier din iunie 2025, se clatină serios la mai puțin de un an de la preluarea mandatului. Acordul politic moșit de patru partide și minorități, care garanta funcționarea Executivului până în aprilie 2027, pare să fi ajuns la final, aruncând coaliția pe nisipuri mișcătoare.
Ascensiunea fulgerătoare a lui Bolojan
Cu excepția unei scurte perioade între 2007 și 2008, Ilie Bolojan a fost, până de curând, un puternic lider local în nord-vestul țării. Prăbușirea dezolantă a lui Nicolae Ciucă și plecarea lui Iohannis au creat însă un vid de putere.
Dar pe ruinele lăsate în urmă, Bolojan a decolat ca un meteorit în politica mare. A primit totul într-un timp record: șefia PNL (în iulie 2025), președinția Senatului, funcția de președinte interimar al României și, în final, cea de prim-ministru. Funcționarul Abrudean îi păstrează acum locul cald la Senat, această linie moartă aurită a politicii.
Limitele personale și rolul de paratrăsnet
Ilie Bolojan este o persoană pătrunsă de sine, iar această revărsare de onoruri a dus inevitabil și la revărsarea ego-ului. Și la arătarea unor limite personale, care l-au calificat cu nota zece pentru condiția de paratrăsnet.
V-ați gândit vreodată cum istoria se repetă? Există o curioasă simetrie cu situația din guvernul Tăriceanu, unde a fost secretar general. Atunci a pornit un fel de cruciadă și a plecat după doar 11 luni prin demisie.
Vânătoarea de „șobolani” și iscusința PSD
Iar acum, premierul s-a pornit din nou să vâneze șobolanii din cămări. O imagine plastică, probabil o amintire recurentă de pe vremea când păstorea o firmă de salubritate (sau poate se simte un Victor Petrini).
Numai că, hai să fim serioși, situația este atât de albastră, că ”șobolanii” l-au făcut paratrăsnet. PSD, cu largul concurs și al altora, este iscusit în astfel de manevre. A exersat din plin pe pielea propriilor lideri, care, e drept, aveau o sumă de păcate și făcuseră o sumedenie de greșeli.
Victimele inocente nu sunt așa de ușor de executat.
Dar asta e politica.
Un viitor sub semnul improvizației
Ce rămâne după acest episod?
Un guvern mereu peticit. Un executiv care va supraviețui prin tot felul de însăilături cu alte petice, într-un design patchwork ce pare a fi la mare modă și un model de brevetat ca succes și în funcționarea puterii de la noi.
Si totul cu o singură condiție: sub pătura de petice să doarmă adânc „stabilitatea”.
