John Bolton, fostul consilier pentru securitate națională al lui Donald Trump, vine cu un sfat direct pentru România în contextul războiului din Iran și al tensiunilor dintre SUA și Europa. Într-un interviu, diplomatul american cu o experiență de zeci de ani la cel mai înalt nivel a subliniat că România are un rol strategic și trebuie să navigheze cu atenție relațiile cu partenerii săi.
O greșeală provocată de Trump
Statele Unite au declanșat războiul din Iran fără consultări extinse cu aliații, o mișcare pe care Bolton o critică aspru. El consideră că decizia reflectă probleme interne ale administrației americane. „Cred că a fost o mare greșeală din partea administrației Trump să nu se consulte cu aliații, nu doar cu membrii NATO, ci și cu statele arabe din regiune, cu aliații noștri din Extremul Orient, precum Japonia, Coreea de Sud, Taiwan și Australia, iar eșecul consultărilor reflectă un eșec al politicii interne americane. El nu a pregătit cu adevărat poporul american sau Congresul pentru ceea ce urma să facă. Așadar, acestea sunt greșeli pe care Trump însuși le-a provocat”, a declarat Bolton.
Iar reacția Europei nu a întârziat să apară. „Cred că mulți lideri europeni sunt iritați de comportamentul lui Trump și de ceea ce spune, și pot înțelege cu siguranță acest lucru”, a adăugat fostul consilier. Numai că, dincolo de iritare, miza securității este mult prea mare. Bolton crede că liderii europeni trebuie să vadă imaginea de ansamblu: „Dar cred liderii din Europa că trebuie să treacă peste remarcile lui imature și să se gândească cu adevărat la ce este în interesul lor de securitate, iar asta ar trebui să-i convingă să fie mai cooperanți cu efortul de a răsturna regimul iranian și de a pune capăt acestei probleme din Orientul Mijlociu, ceea ce sper că este obiectivul lui Trump.”
Președintele, surprins de evenimente
Dar era Trump cu adevărat pregătit pentru un asemenea conflict? Bolton susține că nu. Fostul consilier descrie un președinte luat prin surprindere de reacțiile previzibile ale Iranului. „Cu siguranță pare că nu este pe deplin pregătit. El a spus că a fost surprins de faptul că Iranul a închis Strâmtoarea Ormuz, că a fost surprins de faptul că Iranul a atacat statele arabe din Golf, monarhiile producătoare de petrol. Nu știu cum ar putea fi surprins”, a explicat Bolton, adăugând că aceste scenarii erau evidente pentru oricine cunoaște regiunea.
O declarație tranșantă.
Mai mult, Bolton (care a lucrat în administrația Trump din aprilie 2018 până în septembrie 2019) vorbește despre o capacitate redusă de concentrare a președintelui, care afectează deciziile strategice. „Cred că are o capacitate de concentrare redusă, iar asta înseamnă că reacționează foarte repede când piețele reacționează. Și asta îl determină pe Trump să încerce să reacționeze la reacția pieței, în timp ce, dacă ar avea o abordare strategică în această privință, știi, nu discut dacă decizia este corectă sau greșită, dar decizia în sine ar trebui luată într-un context strategic, iar pentru a avea succes trebuie să ai răbdare și perseverență în chestiuni complicate, dar răbdarea și perseverența nu sunt virtuți ale lui Trump.”
Impactul războiului asupra alegerilor „Midterms” din toamnă rămâne incert. „Este o întrebare la care nu putem răspunde în acest moment, dar cred că mulți republicani sunt foarte îngrijorați de acest lucru”, a punctat Bolton.
Rusia, beneficiar temporar
Pe frontul rusesc, lucrurile stau puțin diferit. La prima vedere, Moscova pare să câștige de pe urma conflictului. „În opinia mea, Rusia ar putea avea de fapt un impuls temporar, din cauza creșterii prețurilor la petrol la nivel mondial”, spune Bolton. Pe termen lung, însă, o schimbare de regim în Iran ar fi o pierdere majoră pentru Rusia și China în Orientul Mijlociu.
E drept că, pentru a lovi cu adevărat Moscova, e nevoie de mai mult. „Sancțiunile împotriva petrolului rusesc trebuie să fie mult mai dure. Dar atât în Statele Unite, cât și în Uniunea Europeană, politicienii sunt îngrijorați de prețul benzinei la pompă, și de aceea Trump a ridicat sancțiunile împotriva Rusiei. Cred că este o greșeală, dar ei sunt pur și simplu obsedați de acest efect intern al creșterii prețului benzinei”, a mai spus diplomatul.
Sfat direct pentru București
În acest peisaj geopolitic complicat, România are un rol esențial. John Bolton oferă un sfat direct pentru liderii de la București, îndemnându-i să acționeze ca un mediator de facto între o Europă iritată și o Americă imprevizibilă. „Având în vedere circumstanțele actuale, România ar trebui să încerce să convingă liderii UE că trebuie să treacă cu vederea comportamentul lui Trump, care poate să nu le placă, și să gândească în termeni strategici”, a afirmat el.
Fostul consilier prezidențial este convins de viitorul relațiilor bilaterale. „Sper ca relațiile să rămână puternice, deoarece România se află într-o poziție extrem de importantă și critică în zona Mării Negre. Războiul Rusiei în Ucraina continuă, iar rușii reprezintă cu adevărat o amenințare pentru membrii NATO din toată Europa de Est.”
Bolton încheie cu un avertisment legat de ambițiile Kremlinului, care vizează direct și țara noastră. „Și cred că planurile Rusiei de a recrea Imperiul Rus – Putin vorbește despre asta de peste 20 de ani – înseamnă că orice țară care se află la granița Rusiei sau în apropierea acesteia va fi potențial vulnerabilă. Iar România trebuie să știe să gestioneze foarte bine toate aceste probleme geopolitice, inclusiv pentru a avea un parteneriat real cu Statele Unite.”










