Jumătate din școlile din Franța s-ar putea închide în urma grevei profesorilor.
Zeci de mii de profesori din Franța organizează o grevă națională care ar putea să ducă la închiderea a jumătate din toate școlile franceze. Profesorii protestează împotriva „strategiei haotice” anti-COVID-19 implementate de guvernul de la Paris, transmite BBC.

Astfel, greva profesorilor francezi ar putea fi cea mai mare din ultimele decade. 11 sindicate ale profesorilor, părinților și a altor cadre didactice au ieșit în stradă pentru a-și arăta nemulțumirile față de politicile anti-COVID ale guvernului.
Mai multe școlii primare au rămas închise joi 13 ianuarie și se așteaptă ca în jur de 75% dintre toți profesorii să participe la grevă. Lor li s-au alăturat și sindicate care reprezintă directorii de școală, inspectorii și alți membrii ai personalului didactic.
Ministerul Educației a oferit cifre mult mai mici, spunând că numai 40% din învățătorii din școlile primare și 25% dintre profesorii de liceu protestează, conform Reuters.
Totodată, miniștrii francezi au făcut o prioritate din ținerea școlilor deschise, în pofida valului nou de cazuri noi care poartă marca Omicron. Profesorii susţin că regulile impuse pentru a face față pandemiei care afectează școlile sunt confuze și se schimbă în mod constant.
Ministrul Educației din Franța: „Nu poți să faci grevă împotriva virusului.”
Mai mult, Franța a fost lovită din greu de valul Omicron numărul de infectări zilnice ajungând chiar și la 370.000. Zeci de elevi și profesori sunt trimiși să se testeze în laboratoare și farmacii dacă sunt detectate cazuri pozitive în școala în care învață sau lucrează.
„Extenuarea și exasperarea întregii comunități educaționale au atins un nivel fără precedent”, au precizat în comun cele 11 sindicate care participă la protest. „Responsabilitatea ministrului și a guvernului în această situație haotică este totală, din cauza schimbărilor neîncetate, a protocoalelor irealizabile și a lipsei instrumentelor necesare pentru a garanta că școlile pot funcționa în mod corespunzător.”
Școlile de la Paris au oferit o imagine complicată joi dimineață: unele au fost complet închise, unele doar parțial, iar altele au funcționat normal. Unele școli au fost deschise doar pentru copiii personalului medical, transmite Reuters.
„Știu că e greu, dar o grevă nu rezolvă nicio problemă. Nu poți să faci grevă împotriva virusului”, a fost răspunsul Ministrului francez al Educației Jean-Michel Blanquer.
Florin Lazar
Florin Lazăr scrie despre călătorii și turism pentru News24: prețuri de cazare pe litoral și la munte, zboruri anulate și drepturile pasagerilor, reguli noi la frontiere, destinații și trasee scurte prin Europa. Tratează vacanța ca pe o chestiune de bani și de timp, cu cifre verificabile și cu ce are de făcut turistul când planul se strică. Toate articolele →
Citește și
Procurorul a dispus reținerea bărbatului venit cu armă airsoft și grenadă la Poliția Alba Iulia
Poliția a deschis dosar penal după ce un profesor din Vaslui s-a prezentat la școală cu un briceag
Locatarii din OD3 au revenit în apartamente după evacuare. Blocul are cel mai mare risc seismic
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPony
Angajații Volkswagen pregătesc posibile greve în Germania, dar nu înainte de 1 ianuarie 2027
Bravonet
Cum recunoști un reality show cu scenariu. Marcajul prevăzut din 7 august 2025 îți indică elementele de regie
Lyla
Când poți face screening pulmonar între 50 și 75 de ani și ce presupune tomografia cu doză redusă
Revista Ioana
Un studiu pe 461.682 de oameni nu leagă consumul total de ultraprocesate de cancerul colorectal
Financiarul
Ce IRCC se folosește la calculul creditelor și când se aplică valoarea de 5,61% anunțată pentru ianuarie 2027
Dolce Sport
Michael Carrick riscă demiterea după eșecul cu Bournemouth. Carragher cere o decizie imediată