Mircea Lucescu lasă în urmă o avere estimată la peste 35 de milioane de euro, completată de numeroase afaceri imobiliare. Totusi, ultimul său contract, cel de selecționer, a fost făcut fără nicio pretenție financiară majoră, după cum dezvăluie prietenul său, Rică Răducanu. Fostul portar susține că antrenorul nu ar fi luat niciun ban pentru acest ultim mandat.
Ultimul contract, fără pretenții financiare
Rică Răducanu (79 de ani) povestește discuția pe care a avut-o cu „Il Luce” înainte ca acesta să preia echipa națională. O discuție directă, ca între prieteni. „Înainte să preia naționala, am vorbit cu el. ’Ia, vino, mă, încoa, să vorbim și să bem un șpriț’. Și i-am spus ’ce-ți trebuie, mă, ție naționala?’. ’Lasă, mă, că poate iese bine și ne calificăm și e ultima dată când mai mă bag’”, a dezvăluit Răducanu.
Mai mult, fostul mare portar este de părere că Federația a fost de acord tocmai pentru că Lucescu nu punea preț pe bani. „Cred că Federația, cu Burleanu, cu toți ășția… or fi zis că.. Adică, cum făcea el (n.r. Mircea Lucescu). Au fost de acord, pentru că el nu cerea bani sau făcea contract cu ceva pe bani. Era d-ăsta ’măi, lasă că dacă iese bine, îmi dați’”.
E drept că, la instalarea oficială, Mircea Lucescu i-a cerut președintelui Răzvan Burleanu să îi ofere același salariu pe care îl avusese predecesorul său, Edward Iordănescu. Adică 27.000 de euro pe lună, plus o primă de 200.000 de euro pentru o eventuală calificare la Mondiale.
„Așa a fost el din naștere. Eu l-am cunoscut și pe fra-su și pe toți, pentru că am fost prieteni. Și viața l-a învățat, dar l-a dus mintea, era deștept. Știa toate limbile, s-a dus în toată lumea, a fost antrenor peste tot. Era deștept, ce să mai!”, a completat Răducanu.
Copilărie într-o baracă din Berceni
Dar cum a fost, pe bune, copilăria omului care a strâns o avere de zeci de milioane de euro? Lucrurile stau complet diferit. Născut pe 29 iulie 1945, Lucescu a crescut într-o familie cu cinci copii, în condiții extrem de grele. „M-am născut după război, erau nişte vremuri foarte grele. Nu aveam ce mânca şi părinţii se chinuiau cu noi. Eram cinci fraţi şi nu aveam unde să stăm”, povestea chiar el.
Familia sa locuia pe Șoseaua Berceni, în zona unde astăzi se află cartierul Apărătorii Patriei, o zonă plină de case sărăcăcioase în anii ’50.
„Am locuit mult timp într-o baracă, apoi ne-am mutat la un spital, unde părinţii mei munceau. Tata era brancardier şi mama făcea curat acolo. Eram foarte, foarte săraci”, mărturisea antrenorul.
„Împărţeam un colţ de pâine la cinci”
Dincolo de cifrele din conturi, lecțiile de viață au fost cele mai prețioase. „Atunci am învăţat o lecţie preţioasă de viaţă! Am învăţat ce înseamnă să împarţi. Împărţeam un colţ de pâine la cinci…”.
Tatăl său, deși analfabet la început, a fost un model de educație și severitate. „Tata era foarte sever, dar nu ne-a bătut niciodată. Și, chiar dacă era analfabet, ne-a dat o educație extraordinară. Mai târziu, el a făcut câteva clase, cât să scrie și să citească, să se descurce în lume. De la el am învățat că orice realizare cere muncă și că orice satisfacție se obține greu”, spunea Lucescu, care avea o soră (Stela) și trei frați (Moțu, Nelu și Gelu).
Iar amintirile despre jocurile copilăriei sunt la fel de grăitoare. „Jucam de cele mai multe ori desculți, aveam una sau două perechi de teniși pentru toți și, de multe ori, făceam lecțiile celorlalți ca să-mi câștig dreptul de a purta eu tenișii și atunci când nu-mi venea rândul”.
Singurul conflict pe bani: disputa cu Ioan Becali
De-a lungul unei cariere impresionante, o singură persoană din lumea fotbalului a avut un diferend financiar public cu Mircea Lucescu. Este vorba despre impresarul Ioan Becali. Acesta a susținut că Lucescu l-ar fi „sărit” de la comision la transferul său de la Galatasaray la Șahtior Donețk, motiv pentru care procuratorul l-a criticat în termeni duri în presă pentru multă vreme.
Mesele în familie erau simple, iar carnea o raritate. „Cum mama era de multe ori plecată să mai muncească la vecini, el ne făcea o oală de 10 kilograme de ciorbă de cartofi sau de zarzavat, care ne ajungea câteva zile. Carne cred că vedeam o dată la două săptămâni”, își amintea tehnicianul.
O imagine a acelor vremuri a rămas adânc întipărită în memoria sa. „Până prin clasa a șasea sau a șaptea mergeam la școală desculț atunci când era cald, îmi amintesc cum toamna, în primele zile ale unui nou an școlar, se dădea pe parchet cu motorină, iar eu mergând desculț și prin școală și prin praful străzii, veneam acasă ca vai de mine! Pesemne că acea copilărie dificilă m-a călit pentru viață și m-a învățat să nu cedez în fața momentelor dificile”.
