Președintele Nicușor Dan a invocat recent formula unui premier tehnocrat drept soluție rapidă pentru deblocarea crizei politice actuale. Varianta aduce stabilitate imediată pe piețe, dar ascunde capcane majore pentru viitorul democratic al țării.
Ce inseamna cu adevarat un guvern de experti
Într-o analiză publicată recent de Adevarul, politologul Cristian Pîrvulescu disecă mecanismul din spatele acestei alegeri. Definiția este clară de la bun început.
„Un premier tehnocrat, în tipologia consacrată, este șeful unui guvern a cărui sursă principală de legitimitate este expertiza tehnică si/sau administrativă, nu mandatul electoral sau poziția dintr-un partid”, explică Cristian Pîrvulescu.
Practic, ministrul sau premierul primește funcția strict pentru competența sa profesională recunoscută, fără să aibă o apartenență partinică declarată. Până la urmă, apariția unui astfel de cabinet indică un moment de criză profundă, în care clasa politică tradițională își pierde complet credibilitatea internă și externă.
Dar ce câștigă statul român dintr-o astfel de mutare?
„Plusul pe care îl aduce un tehnocrat ține, în primul rând, de o autonomie relativă față de logica electorală imediată și de capitalul de încredere pe care îl construiește în raport cu actori externi, instituții financiare internaționale, Comisia Europeană, piețe. Acolo unde decizia partinică este blocată de costuri, tehnocratul poate trece reforme pe care liderii de partid nu și le pot asuma fără pierderi electorale”, detaliază politologul.
Și lucrurile nu se opresc strict la economie.
„Există apoi o dimensiune simbolică, ceea ce Habermas numea „ideologia tehnocratică”: legitimarea prin expertiză compensează deficitul de încredere în clasa politică. Pentru România deblocarea unor dosare europene și o relativă depolarizare a discursului public pe perioada mandatului.”
Capcana lipsei de voturi
Numai că prețul plătit pentru această acalmie aparentă este uriaș. Dezavantajele cântăresc cel puțin la fel de mult ca beneficiile pe hârtie.
„Primul și cel mai important este deficitul democratic. Statul democratic se bazează pe premise pe care nu și le poate produce singur, iar legitimitatea data de reprezentare politică este una dintre ele. Al doilea, cu efecte pe termen lung, este ceea ce unii politologi numesc capability trap: reformele tehnocratice tind să producă schimbări care par oportune (proceduri, indicatori, transparență formală), dar care nu modifică matricea instituțională informală. Al treilea este fragilitatea politică: guvernul tehnocrat depinde de o coaliție parlamentară pe care nu o controlează și care îi poate retrage oricând încrederea.”
Cifrele vorbesc de la sine.
Dacă președintele ratează formarea unui guvern stabil, perspectivele devin sumbre. Economistul Radu Nechita a lansat un avertisment clar în acest sens: „România merge pe urmele Greciei”.
Iar reculul lovește mereu necruțător.
„Guvernul de experți este aproape întotdeauna urmat de restaurarea forțelor politice pe care le suspendase, adesea într-o variantă radicalizată sau populistă”, atrage atenția Pîrvulescu. Acest fenomen apare tocmai pentru că deciziile economice dure nu au în spate o legitimare socială venită prin votul cetățenilor.
Istoria celor trei premieri tehnocrati
România a mai trecut prin acest film de trei ori. Primul cabinet de acest fel a fost condus de Theodor Stolojan și și-a început mandatul pe 16 octombrie 1991.
„După mineriada din septembrie 1991, stabilizează tranziția, gestionează adoptarea Constituției și primele reforme economice, dar are drept consecință victoria FDSN în 1992, adică tocmai a forțelor antireformatoare pe care încercase să le domesticească”, arată Cristian Pîrvulescu (confirmând practic teoria reculului politic post-tehnocratic).
Scenariul s-a repetat la indigo câțiva ani mai târziu cu Mugur Isărescu.
„Guvernul Isărescu asigură pregătirea aderării la NATO și relansarea negocierilor cu UE, dar tranziția se închide cu revenirea PDSR la putere în 2000.”
Dacian Cioloș a preluat funcția pe 17 noiembrie 2015, devenind al treilea premier tehnocrat din istoria recentă a țării.
„Guvernul Cioloș, după Colectiv, asigură o relativă depolitizare administrativă și o creștere a absorbției fondurilor europene, dar lasă PSD-ul să câștige autoritar alegerile din decembrie 2016”, amintește politologul.
Dincolo de cifre, în toate cele trei cazuri, cabinetul a funcționat doar ca un tampon instituțional. Reformele de fond au fost pur și simplu amânate, iar costul s-a transferat în crizele care au urmat.
O solutie de moment fara fundatie
„Tehnocrația funcționează bine ca soluție de criză dar nu ca proiect de transformare. Cu ajutorul ei se câștigă timp, dar nu construiesc instituții. Într-un context în care România a avut treisprezece premieri și șapte moțiuni de cenzură reușite din 2004 încoace, întrebarea relevantă nu este dacă un nou tehnocrat ar stabiliza pe termen scurt, ci dacă există o coaliție politică dispusă să-și asume continuitatea reformelor după ce experimentul tehnocratic se va fi încheiat.”
V-ați gândit vreodată la instabilitatea reală din spatele acestor numiri de la Palatul Victoria?
Statistica oficială a guvernelor românești arată că din 2004 până în prezent au fost înregistrate 13 mandate de premier și 7 moțiuni de cenzură votate cu succes în Parlament.
