Patricia Arquette despre spectacolul „Severance” și acea revelație „profund pivotală” a lui Lumon

Această postare conține spoilere pentru al optulea episod din Severance’s al doilea sezon, „Sweet Vitriol.”

Venind în episodul din această săptămână al Severance, ultima dată am văzut de Patricia Arquette‘s Harmony Cobel a fost mai aproape de începutul sezonului doi, când ea a fost furios de conducere departe după ce a fost refuzat vechiul ei loc de muncă de gestionare podea tăiat Lumon lui. Nu știam încotro se îndreaptă sau ce rol va juca într-un sezon care, de atunci, a ieșit palpitant de pe șine. Dar „Sweet Vitriol” pune o pauză pe toată acțiunea din jur cu Mark (Adam Scott) și colaboratorii săi pentru un episod straniu și revelator despre Harmony.

Brusc izolată de compania care a definit-o încă din copilărie, Harmony se întoarce în orașul ei natal care a fost devastat de aceeași companie și nu a reușit să se redreseze. Ea se reîntâlnește cu o veche iubire, Hammond (James Le Gros), precum și mătușa ei Sissy (Jane Alexander), o adevărată credincioasă a cărei devotament față de Lumon a contribuit la formarea lui Harmony – la bine și la rău. Harmony caută acum o pârghie, plănuindu-și următorul pas fără o cale clară în față. Pe parcurs, aflăm că Harmony a fost „geniul” secret din spatele cipului de concediere, conceput în durerea pricinuită de pierderea mamei sale, și că a fost eleva fondatorului Lumon, Kier, întreaga ei viață.

Regizat cu o intensitate glacială de Ben Stiller, acest episod a fost filmat în Newfoundland, ceea ce nu a făcut decât să sporească mistica Cobel pentru Arquette (care este, de asemenea, un PE în serial). „Am fost în această tundră foarte îndepărtată. Este foarte ciudat și foarte rar acum să ai această experiență în care simți esența reală, adevărată a unui loc, pentru că este atât de izolat”, spune Arquette Vanity Fair. „Această casă veche a vulpii – filmam într-o casă veche adevărată care nu avea izolație, iar vântul bătea prin ea.”

Aflând atât de multe despre Harmony – cu o duzină de întrebări noi ridicate, fără îndoială – Arquette, câștigătoarea premiului Oscar și Emmy, strălucește arătând o nouă latură complexă a personajului ei adesea opac. Ea explică ce înseamnă dezvăluirile din „Sweet Vitriol” și ce ar putea urma.

Vanity Fair: Acest episod o recontextualizează complet pe Harmony Cobel pentru telespectatori. Când ați început să aflați despre trecutul ei și despre istoria ei cu Lumon?

Patricia Arquette: Am vorbit despre o mulțime de tendințe ale acestui lucru de foarte mult timp, încă de la începutul primului sezon – poate chiar înainte de a începe filmările: mama, și orașul, și modul în care a fost devastat de deșeurile industriale ale începutului Lumon. Aceste modalități de a controla oamenii, care sunt reflecții ale lucrurilor care s-au întâmplat cu alte droguri în diferite părți ale lumii pe care le-am văzut în operațiuni sau folosite de guvern. A fost interesant să pătrund în toate acestea. Cobel are această răceală învățată, dobândită și un fel de calitate de nepătruns – iar peisajul de acolo de sus este similar.

Este și un fel de eliminare, nu-i așa? Mi se pare că, în felul în care o interpretezi, nu poți niciodată să o fixezi, iar apoi o vezi în acest loc care pare atât de izolat de orice altceva. Multe lucruri se potrivesc.

Și oricât de mult ar fi vorba despre science-fiction, noi, ca ființe umane, ne întoarcem la experiențele esențiale din viața noastră care ne-au influențat ceea ce suntem astăzi. Chiar și primele ei aventuri amoroase. Îi vedem viața intimă, emoțională, interioară.

În timp ce dezvăluiți publicului atât de multe straturi noi ale lui Cobel, care sunt unele caracteristici pe care ați dorit să le subliniați în interpretarea dumneavoastră?

Nevoia ei de a se închide în sine este, vedem aici, atunci când nevoile ei nu au fost satisfăcute, când nu a avut un loc sigur. Chiar și acum, ea se află în această dinamică cu Lumon Corporation, pentru care încearcă în mod constant să își dovedească valoarea și valoarea ei. Chiar dacă pare rece sau deconectată, ea se află pe această traiectorie a obișnuinței de a încerca în mod constant să îi facă să o recunoască. I se tot trage securitatea de sub ea. Are probleme. Ea nu a făcut acest drept. Ea nu a făcut asta corect. Mătușa ei este așa. Orașul acela este la fel. Experiența pe termen lung de a nu primi nicio recunoaștere – este un model de a încerca să te arunci spre cineva care nu te va recunoaște niciodată.

Un alt lucru care ni se dezvăluie este cât de critică este ea în întreaga dezvoltare a Severance. În religii și chestii de genul ăsta, de multe ori se spune că nu ar trebui să ai propriul ego implicat. Totul ar trebui să fie pentru gloria religiei sau a corporației; semnezi un contract care spune: „Orice te gândești aici în timp ce ești la muncă, orice îți vine în minte, ne aparține pentru totdeauna”. Dar acesta este modul ei de a spune: „Nu puteți folosi ceea ce am eu. Eu am ceva care te poate obliga să mă tratezi mai bine decât o faci”.