Patru furtuni solare antice au fost identificate în primul mileniu. Ce spun cercetătorii despre riscul unui episod la 200 de ani

Consecința imediată este că riscul nu mai privește doar un scenariu extrem, rar, de tip „eveniment Miyake”, ci și episoade estimate la aproximativ o dată la 200 de ani. Un astfel de eveniment ar putea lovi o societate mult mai digitalizată decât cea din 1859, când cea mai cunoscută furtună solară înregistrată a incendiat linii telegrafice în Europa și America de Nord și a făcut aurorele vizibile până la tropice.

Michael Dee (cercetător la Universitatea din Groningen, Olanda) a explicat că „Există evenimente intermediare, care sunt mai mici decât evenimentele Miyake, dar poate mai mari decât Carrington. Pe măsură ce ne îndreptăm spre o societate mai digitalizată, cu rețele extinse de telecomunicații, aceste evenimente ar putea reprezenta o amenințare mult mai mare.”

Studiul publicat în 2026 în revista Communications Earth & Environment, semnat de Jian Wang și colaboratori, a combinat 8 înregistrări de carbon-14 de înaltă rezoluție din inelele copacilor, pe aproape întregul prim mileniu d.Hr., între anii 1 și 970. Cinci serii au fost măsurate recent din stejari europeni, în principal din Germania și Franța, iar alte trei au venit din seturi de date deja existente.

Din aceste date, cercetătorii au identificat 4 evenimente intermediare candidate în jurul anilor 14, 553, 675 și 954 d.Hr. Frecvența estimată este de aproximativ un episod la 200 de ani, mult mai deasă decât evenimentele Miyake extreme, pentru care au fost identificate încă 5 cazuri de la descoperirea inițială și care apar la aproximativ fiecare 2.000 de ani.

Primul semnal clar al unei activități solare excepționale a fost găsit în 2012 de Fusa Miyake (cercetătoare din Japonia), în cedri antici din Japonia, pentru anii 774-775 d.Hr. Creșterea de carbon-14 a fost de aproximativ 12 părți la mie, adică de circa 20 de ori mai mare decât variația obișnuită a Soarelui, semn că atmosfera Pământului fusese lovită de o explozie bruscă de particule de înaltă energie.

Semnalul a fost confirmat ulterior în arbori din America de Nord și Europa, ceea ce a eliminat ipoteza unei erori de laborator sau a unei particularități locale. Iar explicațiile alternative, de la supernovă la rafală de raze gamma sau explozie de la o stea neutronică, au fost eliminate fiindcă sursele posibile erau prea îndepărtate, astfel că Soarele a rămas explicația plauzibilă.

Tipul furtunii decide dacă cedează rețelele de la sol sau sateliții

Dacă un astfel de episod este produs de o ejecție de masă coronală, adică un nor uriaș de plasmă aruncat de Soare, pericolul principal vine din deformarea câmpului magnetic al Pământului. Asta poate declanșa o furtună geomagnetică și curenți nedoriți prin rețelele electrice și conducte, cu pagube diferite de la o zonă la alta, în funcție de geografie, geologie și infrastructura de la sol.

Dacă, în schimb, evenimentul intermediar este o erupție solară, radiația intensă ar fi absorbită în atmosfera superioară, ceea ce protejează majoritatea sistemelor de la sol. Lovitura s-ar muta însă spre sateliți, comunicațiile radio și semnalele GPS, care s-ar putea degrada sau pierde.

Benjamin Pope (cercetător la Universitatea Macquarie din Australia) a rezumat dependența actuală de infrastructura conectată printr-un avertisment direct: „Dacă ai elimina, într-un mod sincronizat, producția din China, SUA și Europa, suntem terminați.”

Subiectul a fost relatat și de Descopera.ro, iar analiza principală publicată de Phys.org pune accent pe diferența dintre lumea analogică din 1859 și economia conectată de azi, în care aceeași clasă de fenomene naturale poate ajunge rapid din spațiu în facturi, transport, industrie și servicii dependente de sincronizare prin satelit.

Inelele copacilor oferă un semnal util, dar nu unul perfect

Citirea acestor urme din carbon-14 nu este liniară. Copacii pot folosi carbon stocat și din anii anteriori, ceea ce mută semnalul în timp, iar câmpul geomagnetic natural al Pământului poate să atenueze sau să amplifice ceea ce apare în inele.

Jian Wang (cercetător la Universitatea din Groningen, Olanda) a explicat limita metodei astfel: „Unele inele de copac încep să crească în jurul primăverii, dar carbonul pe care îl folosesc pentru a crește acel inel ar putea proveni din anii precedenți. Dacă iei un copac din Europa și un copac din Asia, aceștia s-ar putea comporta diferit. Există, de asemenea, efectul variabil al câmpului geomagnetic natural al Pământului, care ar putea reduce sau amplifica unele semnale.”

De aceea, cercetătorii consideră că arborii kauri din Noua Zeelandă sunt arhive deosebit de utile: trăiesc foarte mult, sunt bine conservați și pot oferi înregistrări anuale din Emisfera Sudică, unde datele despre evenimentele Miyake sunt mai rare.

Michael Dee a spus că „Încă ne confruntăm cu multe necunoscute. Orice efort ar trebui să fie unul global, luând măsurători din copaci de pe tot globul.”

Studiul lui Jian Wang și colaboratorii, despre modelele activității solare în primul mileniu d.Hr., a fost publicat în Communications Earth & Environment, cu DOI 10.1038/s43247-025-03120-4.