Promisiunea de la Teheran
Iranul a anunțat oficial că oprește atacurile cu rachete asupra vecinilor, o declarație-șoc venită direct de la președintele Masoud Pezeshkian pe 6 martie. Anunțul a trimis o undă de optimism pe piețele energetice, unde analiștii se întreabă acum dacă barilul de petrol, blocat de luni de zile peste pragul psihologic de 100 de dolari, ar putea în sfârșit să scadă. Dar semnalul de pace de la Teheran vine după un conflict militar rapid și dur, condus de SUA și Israel, și ascunde negocieri extrem de complicate la Geneva, unde miza reală este programul nuclear iranian. Declarația președintelui, care a precizat că nu vor mai exista atacuri „decât dacă atacuri împotriva Iranului pornesc din acele țări”, este primul semn concret de dezescaladare după luni de zile în care Orientul Mijlociu a stat pe un butoi cu pulbere.
Liniște suspectă în Marea Roșie
Un alt semnal puternic vine din Yemen. Rebelii Houthi, aliați ai Iranului, au amuțit. Deși pe 5 martie au organizat demonstrații masive la Sana’a cerând „escaladare militară”, atacurile asupra navelor comerciale din Marea Roșie și Golful Aden nu s-au mai materializat. Liderul lor, Abdul-Malik al-Houthi, a ținut un discurs belicos, dar a evitat să anunțe noi lovituri, rezervându-și doar „dreptul de a o face”. Această tăcere este neobișnuită și contravine ideologiei Houthi. Analiștii iau în calcul două scenarii: fie Teheranul le-a cerut direct să ia o pauză pentru a nu sabota negocierile cruciale, fie loviturile americane și israeliene din august 2025 le-au afectat atât de grav capacitatea militară încât se tem să provoace o nouă rundă de represalii devastatoare.
Poker nuclear la Geneva
Adevărata bătălie se dă însă la masa negocierilor. La finalul lunii februarie, a treia rundă de discuții dintre SUA și Iran, desfășurată la Geneva, a fost descrisă de mediatorul omanez Badr al Busaidi ca înregistrând un „progres semnificativ”. Urmează discuții la nivel tehnic la Viena. Doar că pozițiile celor două tabere sunt încă la poli opuși. Potrivit unor oficiali americani citați de Wall Street Journal, Washingtonul are cereri maximale: dezmembrarea completă a facilităților nucleare de la Fordow, Natanz și Esfahan, trimiterea întregului stoc de uraniu îmbogățit în Statele Unite și un acord permanent, fără clauze de expirare. În schimb, americanii oferă doar o relaxare „minimală” a sancțiunilor.
Oferta iraniană, Doar că sună complet diferit. Teheranul propune reducerea nivelului de îmbogățire a uraniului la 1,5%, o pauză de câțiva ani în procesul de îmbogățire și procesarea materialului într-un consorțiu regional, pe teritoriul iranian. Mai mult, ar fi dispuși să dilueze treptat cele 400 kg de uraniu îmbogățit la 60%, sub supravegherea inspectorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA). Problema? Diluarea în Iran nu este același lucru cu transferul materialului în SUA, o cerință cheie a americanilor. O sursă iraniană a declarat pentru CNN că ridicarea tuturor sancțiunilor americane și ONU este „cheia” oricărui acord, o condiție pe care administrația Trump nu pare dispusă să o accepte. Președintele Donald Trump a avertizat Iranul pe 24 februarie că vor urma „lucruri rele” dacă nu se ajunge la o înțelegere.
Mita economică și linia roșie
Pentru a-l convinge pe Trump, iranienii au pus pe masă și stimulente economice. Surse citate de Financial Times susțin că Teheranul este gata să ofere companiilor americane investiții în rezervele de petrol și gaze, drepturi de exploatare minieră și acces la minerale critice. Liderul Suprem Ali Khamenei și-ar fi dat acordul ca negociatorii să propună inclusiv achiziția de bunuri americane. Iranul pare să creadă că, oferind avantaje economice directe, poate convinge Washingtonul să se concentreze exclusiv pe dosarul nuclear și să renunțe la alte pretenții.
Dar există o linie roșie peste care Teheranul refuză categoric să treacă: programul de rachete balistice. Secretarul de Stat american, Marco Rubio, a numit refuzul Iranului de a discuta despre rachete „o mare problemă”. Pentru regimul de la Teheran, acest program este piesa centrală a strategiei de apărare și descurajare. O sursă din Orientul Mijlociu a declarat pentru Fox News că orice concesie în acest domeniu ar fi văzută de Liderul Suprem Khamenei ca fiind „echivalentă cu pierderea unui război”. Îngrijorările americane sunt alimentate de evaluarea propriei agenții de informații militare (DIA), care în 2025 a estimat că Iranul ar putea dezvolta o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) până în 2035. În ciuda discuțiilor de pace, Iranul continuă să-și fortifice infrastructura militară, construind structuri de protecție la complexul de producție de rachete Khojir și un „sarcofag” de beton în jurul unei noi facilități la Parchin, pentru a o proteja de eventuale lovituri aeriene.
Ce urmează?
Chiar dacă Teheranul dă semne de acalmie, aliații săi din regiune rămân o amenințare latentă. Miliția irakiană Kataib Hezbollah a avertizat că va pregăti un „război de uzură” și va provoca pierderi „ireparabile” Statelor Unite dacă Iranul este atacat. Aceste miliții ar putea viza forțele americane repoziționate în Kurdistanul irakian la finalul lui 2025. Pe plan intern, regimul iranian se confruntă în continuare cu proteste antiguvernamentale, în special în timpul ceremoniilor de doliu de 40 de zile, potrivit unei analize publicate de Institute for the Study of War (ISW).
Viitorul prețului la petrol depinde în totalitate de succesul sau eșecul acestor negocieri fragile. Un acord nuclear, care ar permite revenirea oficială a petrolului iranian pe piața globală și ar calma tensiunile militare, ar putea împinge prețul barilului sub 100 de dolari. Un eșec al discuțiilor de la Viena, însă, ar putea reaprinde conflictul, ar anula semnalele de dezescaladare și ar trimite prețurile la pompă spre noi recorduri. Următoarele săptămâni sunt decisive.
