Rabia la câini. Ce trebuie să știi despre această boală cumplită

Rabia este o boală cauzată de un grup de virusuri care se găsesc în mod obișnuit la animalele sălbatice și lilieci. Boala se poate transmite inclusiv la caini si pisici, dar și la oameni.

Rabia se transmite în special prin mușcătura unui animal infectat. Cu toate acestea, se poate răspândi și prin zgârieturi, răni deschise și alte fluide. Atunci când un animal este infectat, virusul ajunge la creier prin intermediul nervilor și apoi în salivă, permițând astfel să fie transmis la mai multe victime prin mușcătură.

Virusul are o perioadă lungă de incubație. Pot trece câteva săptămâni, până la câteva luni pentru ca primele semne ale bolii să-și facă apariția.

Simptomele rabiei la câini

Simptomele inițiale ale rabiei pot apărea treptat și pot fi greu de detectat. Aceste simptome includ febră, precum și scăderi ale energiei și apetitului. După 2-4 zile, simptomele rabiei tind să progreseze rapid și să includă slăbiciune sau paralizie a picioarelor, convulsii, dificultăți de respirație, hipersalivație din cauza dificultăților de înghițire și comportament anormal. Modificările de comportament pot varia de la agresivitate extremă până la depresie sau comă și în cele din urmă moartea.

De obicei, simptomele sunt înoțite de excitabilitate, agresivitate și dorința de a mușca, chiar și în cazul celor mai blânde exemplare.

Stadiul simptomatic al bolii durează aproximativ 7 zile. Din păcate, nu există niciun tratament de vindecare odată ce încep simptomele.

Diagnostic și tratament

Diagnosticul este dificil de pus în cazul rabiei, pe un exemplar viu. Este esențial să obseri semnele și să interpretezi cu precizie simptomele. Dacă un veterinar suspectează rabia pe baza simptomelor câinelui, diagnosticul poate fi stabilit prin testarea țesutului cerebral după ce câinele a decedat.

Din păcate, în cazul rabiei, nu există niciun tratament. Dacă boala este puternic suspectată se recomandă eutanasierea animalului.

Din acest motiv este important ca animalul să fie vaccinat periodic împotriva rabiei și să i se asigure o viață sănătoasă, dar să se evite și conflictele cu alte animale.

Mergi cu animalul la un control de specialitate

Este important ca încă de la primele simptome de boală, indiferent dacă bănuiești că este rabie sau altceva să mergi de urgență cu câinele la medicul veterinar. Chiar dacă rabia nu poate fi tratată, există numeroase alte afecțiuni care, depistate din timp, pot fi tratate cu succes.

Dacă ai un caine paralizat pe care nu îl poți transporta la cabinetul veterinar, poți apela oricând la ambulanta veterinara. Astfel, în orice zi și la orice oră medicii de la ambulanță se vor deplasa la domiciliu unde vor evalua animalul și, dacă este necesar, îl vor trasporta la clinica pentru tratament și investigații amanunțite.

De asemenea, este important ca în momentul în care ai un câine sau orice alt animal de companie, să ai în salvate daele unui cabinet veterinar non-stop unde poți merge cu animalul la orice oră din zi sau din noapte. Tocmai pentru aceste situații, în cazul în care clinica respectivă nu este cea la care mergi în mod normal cu animalul, este important să ai o evidență a bolilor și tratamentelor luate de animal, mai ales daca acesta are un istoric medical complex.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata