Roberta Metsola a fost aleasă în funcția de președinte al Parlamentului European
Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a ales-o marţi în funcţia de preşedinte, pentru doi ani şi jumătate, pe eurodeputata malteză Roberta Metsola.

Roberta Metsola, membră a grupului Partidului Popular European (PPE), a fost aleasă preşedinte al Parlamentului European cu 458 de voturi „pentru” din 616 exprimate.
Astfel, aceasta, care împlinește chiar astăzi 43 de ani, devine cea mai tânără persoană ce deţine această funcţie. Metsola a fost felicitată în plenul Parlamentului European de către colegi, scrie Agerpres.
„Vă mulțumesc. Cu umilitate vă spun că sunt onorată de responsabilitatea pe care mi-o încredințați. Voi lucra în favoarea cetățenilor europeni. Trebuie să ne gândim la moștenirea lăsată de David Sassoli, lupta pentru misiunea UE”, a precizat Metsola.

În plus, calea Robertei Metsola către șefia Parlamentului European a fost netezit de hotărârea Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), a doua forţă politică din Parlamentul European, care în decembrie a renunţat să mai prezinte un candidat la preşedinţia instituţiei după terminarea mandatului lui David Sassoli.
Totodată, David Sassoli, fostul președintele Parlamentului European, a murit în data de 11 ianuarie la vârsta de 65 de ani. Acesta era spitalizat în Italia din 26 decembrie, din cauza unor complicaţii „grave” cauzate de o disfuncție a sistemului imunitar.
Mai mult, ceilalţi candidaţi la preşedinţia Parlamentului European au fost Sira Rego (grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică), Kosma Zlotowski (grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni) şi Alice Bah Kuhnke (grupul Verzilor).
În luna noiembrie a anului 2020 Roberta Metsola a fost aleasa prim-vicepreședinte al Parlamentului European în locul irlandezei Maired McGuinness, desemnată comisar. Metsola a fost singura candidată, iar responsabilitățile sale principale erau relatia cu parlamentele nationale și reprezentarea președintelui PE în relația cu țările din America de Nord.
De asemenea, aceasta este cumoscută ca opozantă față de dreptul la avort, votând contra tuturor rezoluțiilor care apărau acest drept. De altfel, în Malta avortul este interzis. Cu toate acestea, este considerată o liberală în rândul eurodeputaților PPE datorită poziției sale favorabile drepturilor comunității LGBTQ. De altfel, ea a făcut parte din LGBTQ Intergroup din Parlamentul European, un for informal de acțiune anti-homofobie.
În plus, Roberta Metsola este juristă, absolventa a Universitatii din Malta si a Colegiului Europei de la Bruges – instituția de învățământ post-universitar fondată de Comisia Europeană. De asemenea, a fost secretar general al Studentilor Democrati Europeni, a lucrat ca atașat la Reprezentanța Maltei la UE între 2004 și 2012, iar în perioada 2012-2013 a fost consiliera lui Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant al UE pentru Politica Externă de la acea vreme.
Mai mult decât atât, soțul său a fost consilier la Parlamentul Finlandei și la cabinetul premierului. Din anul 2020 este director general pentru Europa al Asociatiei Internaționale a Companiilor de Croazieră. A fost din 2016 vicepreședinte pentru relații guvernamentale al companiei americane Royal Caribbean Group, numărul doi gobal între operatorii de croaziere.
Roberta Metsola a fost coordonatorul PPE în LIBE, singura comisie din PE în care e membră în prezent. Conform Politico Europe, Metsola are reputația unui politician extrem de ambițios, care muncește foarte mult. La Bruxelles se vorbește despre ținta ei pentru 2024: președinția Comisiei Europene.
Ana Neagu
Articolele semnate de Ana Neagu pe news24.ro apar la rubricile Justiție, Externe și Politică. Toate articolele →
Citește și
María Corina Machado se întoarce acasă după peste 10 luni de exil
Un atac cu drone la Belgorod a ucis un civil și a rănit 14 oameni, anunță autoritățile ruse
Bulgarii își aleg președintele după atacurile din Marea Neagră. Iliana Iotova conduce în sondaje
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Bravonet
Renate Reinsve a trecut prin 17 duble pentru o scenă din „Fjord”, filmul lui Cristian Mungiu
Lyla
Când poți face screening pulmonar între 50 și 75 de ani și ce presupune tomografia cu doză redusă
Revista Ioana
Un studiu pe 461.682 de oameni nu leagă consumul total de ultraprocesate de cancerul colorectal
Financiarul
Ratele la credite cu ROBOR și IRCC pe 23 octombrie 2026. Ce înseamnă în lei dobânda pentru patru împrumuturi
Dolce Sport
Manchester United pierde cu 0-3 cu Bournemouth. Lammens a fost surprins la golul al treilea
GetPony
Șoferii cu permis expirat riscă amendă și reținerea documentului. Cum se obține o nouă valabilitate