Secretar de stat urmărit penal de DNA pentru trafic de influenţă
Dan Dumitrescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, este urmărit penal de DNA pentru trafic de influenţă pe vremea când ocupa funcţia de consilier la Ministerul Sănătăţii, a anunțat, marţi, DNA.

Conform unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă Dan Dumitrescu, la data faptelor consilier la cabinetul unui secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, acum secretar de stat în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea unei infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată, şi faţă de doi oameni de afaceri, pentru trafic de influenţă şi complicitate la respectiva infracţiune.
Procurorii anticorupţie scriu în ordonanţă că, în intervalul februarie – august 2016, Dan Dumitrescu, în calitate de consilier în cadrul Ministerului Sănătăţii ce avea ca atribuţie principală „Coordonare Unitatea de Implementare Proiecte Europene, Relaţia cu Parlamentul”, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) foloase necuvenite (sume de bani şi alte servicii, printre care şi încadrarea soţiei pe un post de psiholog într-un proiect finanţat din fonduri nerambursabile) şi ar fi primit de la acesta, direct sau prin intermediul unuia dintre ceilalţi doi suspecţi, suma totală de 67.000 lei.
„Suspectul ar fi pretins şi primit foloasele respective în contextul în care i-ar fi promis martorului că-şi va exercita presupusa influenţă pe care a afirmat că o are asupra unor factori decizionali, din cadrul mai multor ministere, în vederea atât a accesării, aprobării şi derulării în condiţii avantajoase a unor proiecte finanţate din fonduri europene pentru o asociaţie deţinută de martor, cât şi a deblocării unor sume de bani pentru proiecte aflate în derulare”, spun anchetatorii.
De asemenea, DNA mai spune că, în perioada august 2015 – ianuarie 2016, unul dintre oamenii de afaceri, suspect în această cauză, în situația în care a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă asupra unor funcţionari publici din cadrul mai multor ministere, i-ar fi propus aceluiaşi martor să participe la mai multe licitaţii, pe care l-ar fi asigurat că le va şi câştiga, organizate de societatea sa în vederea obţinerii unor fonduri europene.
„În schimbul câştigării licitaţiilor, suspectul i-ar fi pretins martorului remiterea unor sume de bani cuprinse între 34.000 euro şi 300.000 lei”, precizează procurorii.
Anchetatorii mai spun că două dintre licitaţii au fost anulate, iar în cazul celei de-a treia, câştigată de firma martorului, după executarea contractului şi încasarea fondurilor europene, martorul a refuzat să-i remită suspectului suma de 300.000 lei pretinsă anterior.
Horațiu Preda
Horatiu Preda scrie la rubricile Externe, Actual și Știință de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Sticlele de băuturi din plastic de unică folosință trebuie să conțină minimum 30% plastic reciclat din 2030
Ordinele de protecție provizorii împotriva minorilor au fost 111 în nouă luni. În 90 de cazuri s-a cerut protecție mai lungă
Violența domestică a dus la 46.741 de sesizări la poliție în nouă luni. Instanțele au emis 13.049 de ordine de protecție
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Lyla
Cum te adresezi unei femei în corespondența profesională și ce formule păstrezi pentru discuțiile familiare
Revista Ioana
Căldura a fost asociată cu 1.105 decese estimate în 35 de orașe din România
Financiarul
Un post de macaragiu pentru cei cu peste cinci ani de experiență oferă până la 10.000 de lei net, iar altul cel mult 5.800 de lei net
Dolce Sport
CSO Băicoi a suferit prima înfrângere a sezonului la Săcele. Cinci echipe au rămas neînvinse în Liga 3
GetPony
Cum influențează răcirea mașinii consumul. Într-un test, geamurile deschise au adăugat 0,4 litri pe afișaj
Bravonet
Cabiria Morgenstern, rănită de comentariile despre relația cu Adrian Ciobanu