Teo Trandafir a făcut o serie de dezvăluiri explozive despre începuturile carierei sale la PRO TV, o perioadă marcată de audiențe slabe și de o decizie radicală luată de Adrian Sârbu. Invitată la podcastul „Vineri cu Veranda”, prezentatoarea a povestit cum o strategie neconvențională a stat la baza succesului său uriaș, dar și cât de greu i-a fost fără partenerul său de emisiune, Mircea Badea.
Eșec după eșec
Lansarea emisiunii „Teo Show” a venit într-un context dificil, într-un interval orar dominat de producții de ficțiune. „Hai să spun cum am început. Slotul acela orar nu exista. Erau seriale peste tot. Oriunde te uitai, dădeai de seriale. Și Adrian Sârbu a avut ideea: «Hai să-l facem noi»!”, a povestit Teo. Numai că, la început, lucrurile nu au mers deloc bine.
Concurența era acerbă. „Mă băteau serialele, mă bătea «Betty cea urâtă» în reluare de pe Acasă TV de mă zăpăcea”, a recunoscut ea. sentimentul de neputință a început să o copleșească. „Ok, ce facem? Eu simțeam eșec după eșec.”
Ordinul care a schimbat totul
V-ați fi gândit vreodată la o astfel de soluție? Văzând că prezentatoarea este demoralizată, Adrian Sârbu a intervenit cu o metodă total neașteptată. „La un moment dat, Adrian Sârbu a întrebat: «Cine îi dă lui Teo audiențele?». «Georgică». La care Adrian Sârbu a zis: «Măsluiește-le»!”
Și le-a măsluit.
Efectul psihologic a fost imediat, chiar dacă cifrele nu erau reale. „Și audiențele au început să crească. Am zis: «Opa, stai că nu-i așa. Stai că nu sunt chiar ultima găină din ogradă, ultimul cartof din beci, ultima scândură din gard». Și am început să prestez program”, a explicat Teo Trandafir.
Singură pe scenă fără Mircea Badea
Dar dincolo de lupta cu audiențele, exista și o luptă interioară. Plecarea de lângă Mircea Badea, partenerul său de ani de zile, a lăsat un gol imens. „Făcusem o mișcare: plecasem de lângă Mircea Badea. Plecasem în condiții foarte bune. Mircea a fost cel care m-a susținut tot timpul și o face și acum”, a ținut să precizeze vedeta, totusi, adaptarea a fost extrem de dificilă.
Teo a descris plastic sentimentul de singurătate. „Dar, una peste alta, eu fără Mircea mă simțeam îngrozitor. Singură pe scenă… Eu obișnuită să-i pasez lui, el obișnuit să-mi paseze mie. Acum eram singură: eu centram, eu dădeam cu capul. Ceva rău!”
Am bătut pe toată lumea de frica morții
Iar disperarea a devenit, paradoxal, motorul principal al succesului. Odată ce audiențele reale au început să crească, presiunea a devenit și mai mare. „Și de atunci a devenit disperare. Eu am o vorbă: «Disperarea în fund mă împunge, eu tot fug și ea mă ajunge»! De acolo mi se trage. Eram atât de disperată să nu-l dezamăgesc și să nu mă dezamăgesc pe mine”, a mărturisit Teo.
Concurența, pe bune, nu stătea cu mâinile în sân, încercând diverse formule pentru a o detrona. „Încercau în toate felurile. Au încercat cu doctorul Cristian Andrei, cu Monica Anghel. S-au gândit: «Ne trebuie o grasă simpatică». Perfect! Cine putea să fie? Monica Anghel. La vremea respectivă avea niște dimensiuni și are un simț al umorului neasteptat. Femeie minunată! Mai și cântă. Eu nu cântam. I-am bătut! Am bătut-o și pe Augusta, pe nevasta lui Lazarov. I-am bătut pe toți, de frica morții, efectiv. Eram atât de speriată să nu cumva să fie rău, încât trăgeam cât puteam”, a încheiat Teo Trandafir.








