Ucraina ar putea avea o recoltă de floarea-soarelui mai mică cu 42%
Reducerea recoltei este cauzată de faptul că o mare parte din luptele din Ucraina sunt concentrate în principalele regiuni unde se cultivă floarea soarelui, sunt de părere experții.

Astfel, cantitatea de floarea soarelui recoltată în acest an de Ucraina ar putea scădea cu 42%, până la 9,6 milioane de tone, ca urmare a diminuării semnificative a suprafeţelor însămânţate în urma invaziei ruseşti, au estimat miercuri analiştii firmei de consultanţă în agricultură APK-Inform, transmite Reuters.
În plus, Ucraina este lider mondial în ceea ce priveşte culturile de floarea soarelui şi exporturile de ulei de floarea soarelui.
Conform APK-Inform, suprafaţa însămânţată cu floarea soarelui în Ucraina ar putea scădea în acest an până la minimumul ultimilor 13 ani, undeva între 4,2 şi 4,4 milioane de hectare, cu 35% mai puţin faţă de nivelul din 2021.
„Reducerea este cauzată de faptul că o mare parte din luptele din Ucraina sunt concentrate în principalele regiuni unde se cultivă floarea soarelui”, spune firma de consultanţă.
În plus, APK-Inform estimează că recolta de rapiţă a Ucrainei ar putea scădea cu 19%, până la 2,52 milioane de tone, în timp ce producţia de soia ar putea scădea cu 23% până la 2,74 milioane de tone.
De curând, ministrul ucrainean al Agriculturii, Roman Leshchenko, a precizat că suprafaţa însămânţată cu culturi de primăvară ar putea să se înjumătăţească în acest an, în comparaţie cu nivelul din 2021, până la aproximativ şapte milioane de hectare, faţă de 15 milioane de hectare preconizate înainte de invazia rusească.
Ucraina este un mare producător şi exportator mondial de cereale şi uleiuri vegetale, dar oficialii şi fermierii se aşteaptă ca în acest an recoltele şi exporturile sale să scadă din cauza războiului. În mod tradiţional, Ucraina începe însămânţările de primăvară la finele lunii februarie sau la începutul lui martie, dar în acest an însămânţările de primăvară au fost întârziate semnificativ.
În acelaşi timp, conform unor informaţii publicate în cotidianul ucrainean Ekonomichna Pravda, ministrul Agriculturii, Roman Leshchenko, şi-ar fi prezentat miercuri demisia din funcţie, fără a oferi un motiv. Demisia sa va trebui însă să fie supusă votului Parlamentului.
Corina Popescu
Corina Popescu scrie la rubricile Externe, Politică și Actual de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
ANAF verifică folosirea personală a amenajărilor de agrement și a bunurilor de lux plătite de firme
Apartamentele închiriate turiștilor ar urma să aibă număr unic, iar platformele să raporteze date
Statul s-a împrumutat la 7,42% pe an, iar randamentul obligațiunilor pe 10 ani a urcat la 7,41%
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Lyla
Persoanele cu Parkinson mai active au avut un declin mai lent al memoriei și mișcării într-un studiu
Revista Ioana
Salariul minim din iulie 2026 îți aduce 125 de lei în plus net. Ce condiții are suma scutită de taxe
Financiarul
Administratorii de site-uri se grăbesc să remedieze vulnerabilitățile PHP, între actualizări și opriri preventive
Dolce Sport
Jude Bellingham a avansat în discuțiile cu Real Madrid pentru prelungirea contractului
GetPony
Volvo Cars pierde până la 30% din valoarea bursieră după trecerea pe pierdere
Bravonet
Decorurile filmelor Beatles ale lui Sam Mendes vor deveni atracție pentru fani la Liverpool în 2028