Un șablon pentru Palestina – pentru un viitor postbelic, cu două state

În opinia lui Suisman, el dorea să modifice percepția ambelor părți: „Mi-am imaginat o oglindă cu două fețe. Fiecare se uită în partea sa și nu se poate vedea decât pe sine. Ca evreu american asimilat, am avut brusc șansa de a merge prin oglinda”. Suisman știa că, pentru majoritatea palestinienilor, aceștia își puteau vedea doar propria suferință, care decurgea din Nakba, „catastrofa” din 1948, când violențele au izbucnit odată cu crearea statului evreu. Sute de mii de palestinieni și-au pierdut casele. Satele au fost arse până la temelii. „M-am gândit că ambele părți ale oglinzii sunt adevărate, dar trebuie să scăpăm de oglindă”.

Nu a fost să fie. Alegerile legislative, câștigate detașat de Hamas în 2006, au adus haos total. Militanții săi s-au întors împotriva AP, ucigând zeci de palestinieni, aruncând pe unii dintre ei de pe clădiri.

In Ianuarie I mă aflam în drum spre un birou pe care Ruthenberg îl deține în Dumbo. Veteranul Arc Rob Lane, ale cărui proiecte de după 11 septembrie îl învățaseră cum să se lupte cu întârzierile nesfârșite ale reamenajării Manhattanului, îl angajase pe Ruthenberg – partenerul din New York al ORG Permanent Modernity, o mare companie de planificare din Bruxelles – pentru a conduce operațiunea. Cu părul argintiu și barba bine tunsă, Lane, 66 de ani, este un membru al Harvard Loeb care preferă blugii de culoare închisă și pantofii de alergare negri care par să fie o uniformă printre planificatorii urbani. Ruthenberg preferă puloverele elegante și ochelarii de firmă.

„Eram la 50.000 de picioare în aer”, mi-a spus Lane, descriind visul lui Suisman de a conecta teritoriile. „Acum, provocarea noastră în noul Arc a fost să îl aducem la doi metri de la sol: Cum putem face ca acest lucru să funcționeze cu adevărat?” Suisman, deși speră că Lane și cohortele sale pot face progrese reale, mi-a spus, cu tristețe: „Războiul i-ar putea da înapoi cu o generație”.

Unii cinici, desigur, văd planificarea urbană pe timp de război ca pe un pretext pentru profitorii oportuniști de a înconjura o zonă de conflict precum vulturii. Alții văd indivizi bine intenționați care pot părea prădători. Jared Kushner, de exemplu – a cărui firmă de capital privat a primit o investiție de 2 miliarde de dolari din partea saudiților și care, în calitate de emisar al lui Trump pentru Orientul Mijlociu, a fost arhitectul Acordurilor Abraham, menite să consolideze legăturile „dintre Israel și vecinii săi” – a prezentat „proprietățile riverane” din Gaza ca fiind „foarte valoroase”, lăsându-i pe unii cu impresia că Israelul ar putea dori să continue să deplaseze locuitorii în timp ce „curăță”. Cu toate acestea, în general, actorii cu adevărat implicați într-o viitoare Gaza – indiferent de orice alte motive – sunt guverne și întreprinderi animate de preocupări civice și umanitare, cu adevărat hotărâte să găsească o cale de urmat.

De fapt, a apărut un fel de cursă de derby între planurile concurente pentru „ziua de după”. O formulă vehiculată de unii apropiați ai lui Netanyahu: un consorțiu care să includă Israelul, Egiptul, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și SUA care să împartă supravegherea Gaza. Apoi există planul Vandenberg, care prevede un mandat arab condus de saudiți și de statele din Golf, pentru a transforma Gaza într-o versiune a Dubaiului. Un astfel de plan, promovat de o echipă din care face parte Abrams, ar oferi acoperire israelienilor, permițându-le să evite eșecul unei ocupații fără sfârșit și să ocolească chinurile care ar putea apărea în cadrul unei noi entități conduse de Hamas, ajutată de Iran. Aceste planuri sunt politice și economice, dar toate vor necesita o viziune spațială pentru Cisiordania și Gaza. Participanții la propunerile respective fie colaborează, fie sunt în discuții unii cu alții.

La sfârșitul anului trecut și în 2024, Ruthenberg și Lane au lucrat fără oprire. Aceștia au respectat un termen limită strâns de la jumătatea lunii aprilie pentru a prezenta propunerea de proiect pentru Gaza către RAND; studiul lor privind Cisiordania trebuie să fie gata la mijlocul verii. În weekendul dinaintea uneia dintre vizitele mele la biroul lor din Dumbo, protestatarii pro-palestinieni s-au adunat pe podul Brooklyn. Benny Gantz, fostul ministru al apărării al Israelului, într-un gest de sfidare față de Netanyahu – în al cărui guvern de uniune a lucrat înainte de a demisiona în semn de protest în iunie – se îndrepta spre Washington pentru a se întâlni cu Kamala Harris. În acea zi New York Times a prezentat trei pagini întregi cu morți de război palestinieni – studenți bursieri, proaspete mame, contabili, profesori.

Greutățile cu care se confruntă echipa Arc sunt cele pe care Suisman nu și le-a imaginat niciodată în cele mai grele zile ale sale: „Cel mai devastator război urban din istoria modernă”, așa The Wall Street Journal a declarat. Până la jumătatea lunii decembrie, 29 000 de bombe, muniții și obuze fuseseră lansate asupra fâșiei. Majoritatea spitalelor au fost închise și aproape 70 % din casele din Gaza au fost distruse, împreună cu moscheile antice și bisericile bizantine, ca să nu mai vorbim de plantațiile de măslini și citrice, care au fost elemente de bază ale economiei agricole din Gaza.

Fiecare aspect al dezvoltării în teritorii a trebuit întotdeauna să ia în considerare terenul, materialele, obstacolele birocratice și o mentalitate și un sistem israelian care tratează palestinienii ca cetățeni de mâna a doua. Dar dintre toate inechitățile ocupației, mi-a spus Shireen Shelleh, cele care implică drepturile la apă sunt printre cele mai controversate. De exemplu, celor 600 000 de coloniști israelieni din zona C (administrată de Israel) le este alocată o cantitate de apă de șase ori mai mare decât cea destinată celor aproape 3 milioane de palestinieni din Cisiordania.

O parte din abilitățile lui Shelleh constă în depășirea obstacolelor dificile legate de Comitetul mixt pentru apă, care au bântuit mereu proiectele sale. Într-una dintre primele noastre conversații, ea a povestit lupta de 12 ani a firmei sale pentru a obține un singur permis de apă pentru o instalație sanitară din Cisiordania pe care o dezvoltase, la granița dintre un sat arab și o așezare evreiască din Zona C.