2 din 3 români nu au niciun ban pus de-o parte, iar jumătate n-au bani de la o lună pe alta
2 din 3 români nu au nici un fel de economii. La polul opus, un român din 10 are economii care-i pot asigura, cât de cât, un confort în perioade de criză cum este cea pe care o parcurgem în aceste momente. Astfel că, în perspectiva valului de scumpiri anunțat pentru vară, mai mult de jumătate dintre români sunt direct expuși, deoarece banii nu le ajung de la o lună la alta.

în plus, 66,5% dintre români au precizat că nu au nici un fel de economii, iar dintre cei care au reușit totuși să pună bani de-o parte, 77,6% au economii de-o viață sub 10 000 de euro, conform unui sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro. Numai 9,8% dintre repondenți au economii de peste 20 000 de euro.
Așadar, la întrebarea ce sumă de bani reușesc să economisească în fiecare lună, 52,8% dintre cei chestionați susțin că nu reușesc să pună bani deoparte, 21,8% economisesc sub 300 lei, 13,6% între 300 de lei și 600 de lei, 5,8% între 600 de lei și 1.000 de lei. Numai 6% reușesc să economisească lunar sume peste 1.000 de lei.
BANII CASH, CEA MAI FRECVENTĂ FORMĂ DE ECONOMISIRE
Totodată, Cei mai mulți dintre cei chestionați, 49,7%, economisesc în numerar, în moneda națională. Urmează conturile curente, preferate de 20,3% dintre românii chestionați, 11,95% preferă economiile cash în valută (euro/dolari), peste ponderea celor care oprează pentru depozite bancare – 11,25%. Numai 4,9% dintre cei întrebați își plasează fondurile în acțiuni și fonduri de investiții. cu toate că este un domeniu relativ nou, 1,9% dintre respondenți au investit în cryptomonede.
Dacă ar apărea cheltuieli urgente de genul reparațiilor casnice sau auto, 55,4% dintre repondenți au afirmat că n-au banii disponibili.
Totuși, 63,6% dintre români țin socoteala cheluielilor lunare, în timp ce 17,1% fac astfel de calcule sporadic, iar 19,3% își urmăresc bugetul rareori sau niciodată.
De asemenea, pentru 50,4% dintre respondenți au declarat că banii din salariu nu le ajung de la o lună la alta, iar 41,9% sunt nevoiți să renunțe la anumite cheltuieli opționale, cum ar fi ieșirile la restaurant și cumpărăturile la mall, pentru a le ajunge banii. 22,2% dintre aceștia că fac cumpărături din impuls și de aceea nu reușesc să pună bani deoparte.
42% dintre respondenți precizează că au deja credite în derulare, cei mai multi (peste două treimi) plătesc rate pentru credite de nevoi personale. Puțin peste 30% dintre îndatorați au contractat împrumuturi pentru locuințe. Gradul de îndatorare este sub 25% pentru cei mai mulți dintre respondenți (59,6%), iar la polul opus – 11,6% dintre cei cu credite sunt supraîndatorați, cu grade de îndatorare peste 50%.
Sondajul cu privire la situația financiară a românilor a fost realizat de comparatorul bancar FinZoom.ro, la cererea CEC Bank, pe un eșantion de aproimativ 1.400 de respondenți din toată țara, reprezentativ pentru utilizatorii de internet. 60,3% dintre respondenți sunt salariați, 44,2% au spus că au venituri între 2.500 lei și 5.000 de lei, iar circa jumătate – 46,9% – sub 2.500 de lei lunar, 38,1% dintre cei chestionați au vârsta cuprinsă între 25 și 40 de ani, 36% au studii superioare și puțin peste 13% studii postuniversitare.
Ana Neagu
Articolele semnate de Ana Neagu pe news24.ro apar la rubricile Justiție, Externe și Politică. Toate articolele →
Citește și
ANAF verifică folosirea personală a amenajărilor de agrement și a bunurilor de lux plătite de firme
Apartamentele închiriate turiștilor ar urma să aibă număr unic, iar platformele să raporteze date
Statul s-a împrumutat la 7,42% pe an, iar randamentul obligațiunilor pe 10 ani a urcat la 7,41%
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce Sport
Dinamo are nevoie de victorie la Montpellier și de ajutorul Barcelonei pentru locul 2
GetPony
Senatul aprobă proiectul care cere cască la orice vârstă pe trotinete și biciclete electrice
Bravonet
Fontaines D.C. vin pentru prima oară în România, în capul afișului la Summer Well 2027
Lyla
Menopauza sub 40 de ani poate fi confundată cu stresul. Ce semne merită un consult și cum se pune diagnosticul
Revista Ioana
Cum recunoști ploșnițele de pat și ce faci imediat ca să nu se răspândească în casă
Financiarul
Fashion Days deschide Black Friday pe 1 noiembrie cu ieftiniri promise de maximum 90%