Adio masca de protecție!
Mai mult state din SUA au hotărât să renunțe la purtarea măștii de protecție în spațiile libere. Aceasta va deveni istorie fie la sfârşitul lunii februarie, fie la cel al lunii martie, în funcție de decizia luată de fiecare guvernator al statelor.

Adio masca de protecție! Va deveni istorie în perioada următoare. Unde nu se va mai purta?
Aşadar, americanii sunt de părere, în bună parte, că purtarea măşti de protecţie reprezintă o încălcare a libertății individuale, lucru considerat și exponenții dreptei și de Partidul Republican, spune France Presse, care adaugă că statele guvernate de republicani au refuzat să impună obligativitatea purtării acesteia, în timp ce statele conduse de Partidul Democrat au avut altă soartă.
În prezent, la doi ani de la începutul pandemiei, mai multe state de pe coasta de est și de vest, cunoscute pentru susținerea democrației, au hotărât să renunțe la măsurile de restricție stricte.
Astfel, guvernatorul din New Jersey, Phil Murphy, a transmis că masca de protecție nu va mai fi necesară în școli din data de 7 martie, subliniind că această relaxare reprezintă ”un pas uriaş către o întoarcere la normalitate pentru copiii noștri”.
De asemenea, Guvernatorul Connecticut, Ned Lamont, a hotărât să renunțe la aceasta în cadrul școlii din data de 28 februarie.
Statul Delaware, acolo unde se află reședința președintelui Joe Biden, a spus că masca de protecția va deveni istorie în școli începând din data de 31 martie.
Asta în timp ce guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, sustine că masca de protecție nu va mai fi necesară pentru cei vaccinați începând de 15 februarie, dar va rămâne obligatorie în școli.
Măsura încă rămâne valabilă în New York, cel mai afectat oraș SUA
În plus, New York-ul se află sub o nouă presiune, având în vedere că celelalte state democrate au decis relaxarea măsurilor. Primarul democrat Eric Adams a precizat în cursul zilei de marți că tulpina sud-africană are o rată de pozitivare în școli de sub un procent în rândul copiilor, scrie New York Post.
Aşadar, având în vedere că New York-ul a fost epicentrul pandemiei în Statele Unite ale Americii, autoritățile nu au venit cu niciun anunț cu privire la o posibilă relaxare a măsurilor. Astfel, măsura purtării măștii de protecție va trebui în continuare respectată.
Alexandra Badea
Pe news24.ro, Alexandra Badea scrie la rubricile Economie, Politică și Externe. Toate articolele →
Citește și
Guvernul francez ar fi analizat oprirea accesului la platformele sociale sau la internet mobil înaintea manifestațiilor
Rusia trimite motorină către porturile americane în trei petroliere
Stubb și Støre i-au cerut lui Putin încheierea războiului din Ucraina într-un apel de 90 de minute
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Lyla
Ce sancțiuni poate primi un elev și cum le contestă părintele
Revista Ioana
Clinica pentru copiii cu diabet de la Spitalul CF2 este planificată cu 25 de paturi. Lucrările sunt programate să se încheie în martie 2027
Financiarul
AnimaWings prelungește suspendarea zborurilor regulate până la 31 decembrie
Dolce Sport
Fiorentina a ieșit din zona retrogradării după 4-2 cu Sassuolo. Radu Drăgușin a jucat tot meciul
GetPony
Când trebuie să montezi lanțuri de zăpadă și cum le alegi pentru mașina ta
Bravonet
„Fjord”, filmul lui Cristian Mungiu, a încasat 1.359.258 de dolari în lume. În România intră în cinematografe pe 15 ianuarie