Avertismentul sever de la OMS cu privire la hantavirusul care ucide 40 la suta dintre pacienti care a lovit o navă de croazieră

Investigațiile autorităților sanitare

Experții de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) au confirmat că investigații detaliate sunt în curs de desfășurare. Acestea includ teste extinse de laborator și studii epidemiologice menite să descifreze modul în care virusul s-a răspândit la bordul navei. Iar lucrurile nu se opresc aici. Secvențierea virusului din focarul actual este, si în curs de realizare.

Într-un amplu material publicat recent de Independent, se arată că hantavirusurile au o istorie documentată de focare în Asia și Europa de secole. În emisfera estică, aceste virusuri provoacă afecțiuni severe, cum ar fi febra hemoragică și insuficiența renală.

Cum ne afectează asta pe noi? Ei bine, zeci de mii de români își petrec anual vacanțele pe astfel de nave de croazieră europene, iar un focar la bordul unei ambarcațiuni închise ridică semne de alarmă serioase pentru orice turist care își rezervă o cabină.

Cifrele sunt de-a dreptul îngrijorătoare.

O istorie sumbră și modul de transmitere

Un grup distinct de hantavirusuri a apărut la începutul anilor 1990 în sud-vestul Statelor Unite, declanșând boala respiratorie acută cunoscută astăzi sub numele de sindrom pulmonar prin hantavirus. Boala a captat o atenție uriașă în 2025, după moartea lui Betsy Arakawa, soția actorului Gene Hackman, din cauza unei infecții cu hantavirus în New Mexico.

Dar cum se ajunge la infectare? hantavirusul se răspândește în principal prin contactul cu rozătoarele sau cu urina, saliva și excrementele acestora. Pericolul maxim apare atunci când materialul este deranjat și devine aeropurtat, existând un risc major de inhalare.

Oamenii sunt expuși de obicei în jurul caselor, cabinelor sau șoproanelor, mai ales când curăță spații închise cu ventilație redusă (sau când intră în zone cu excremente de șoareci). Deși OMS precizează că răspândirea de la om la om este rară, spațiile aglomerate rămân vulnerabile.

Cum recunoști simptomele și rata de mortalitate

Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA au început să monitorizeze virusul după focarul din 1993 din regiunea Four Corners, zona unde se întâlnesc Arizona, Colorado, New Mexico și Utah. Michelle Harkins, medic pneumolog la Centrul de Științe ale Sănătății al Universității din New Mexico, a studiat boala ani de zile. Ea explică începuturile monitorizării: „A fost un medic de la Indian Health Service care a observat pentru prima dată un model de decese în rândul pacienților tineri”.

Majoritatea cazurilor din SUA sunt în statele vestice, New Mexico și Arizona fiind puncte fierbinți, deoarece șansele de întâlnire între șoareci și oameni sunt mai mari în zonele rurale. Infecția poate progresa rapid și pune viața în pericol. Experții spun că totul poate începe cu simptome care includ febră, frisoane, dureri musculare și poate o durere de cap.

Dr. Sonja Bartolome de la UT Southwestern Medical Center din Dallas trage un semnal de alarmă clar. „La începutul bolii, s-ar putea să nu poți face cu adevărat diferența între hantavirus și a avea gripă”, explică medicul.

V-ați gândit vreodată cât de rapid se degradează plămânii? Simptomele sindromului pulmonar apar între una și opt săptămâni de la contactul cu un rozător infectat. Pe măsură ce infecția avansează, pacienții pot simți o senzație de constricție în piept, în timp ce plămânii se umplu cu lichid. Celălalt sindrom, febra hemoragică cu sindrom renal, se dezvoltă de obicei în una sau două săptămâni de la expunere.

Ratele de deces variază în funcție de tulpina care provoacă boala. Conform datelor CDC, sindromul pulmonar prin hantavirus este fatal la aproape 40 la sută dintre persoanele infectate, în timp ce rata de deces pentru febra hemoragică variază între 1 la sută și 15 la sută dintre pacienți.

Prevenție și tratament

Numai că știința medicală are încă limitele ei. Nu există un tratament specific sau un leac, însă asistența medicală timpurie poate crește șansele de supraviețuire.

În ciuda anilor de cercetare, dr. Harkins a precizat că multe întrebări nu au primit încă răspuns, inclusiv de ce boala poate fi ușoară pentru unii oameni și foarte severă pentru alții, sau cum se dezvoltă anticorpii. După ani de monitorizare a pacienților, concluzia ei este simplă: „O mulțime de mistere”. Cert e că expunerea la rozătoare este factorul cheie.

Cea mai bună metodă de a evita microbul este reducerea la minimum a contactului cu rozătoarele. Experții recomandă utilizarea mănușilor de protecție și a unei soluții de înălbitor pentru curățarea excrementelor. Specialiștii în sănătate publică avertizează să nu se măture sau să se aspire, acțiuni care pot face ca virusul să ajungă în aer.